Ateliere deştepte - FNT 2007

Am avut şansa să particip, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2007, la două ateliere. Unul de dans, ţinut în perioada 3-5 noiembrie 2007 de criticul şi teoreticianul neamţ Franz Anton Cramer şi celălalt de dramaturgie, condus în intervalul 8-14 noiembrie 2007 de Orla O'Loughlin (regizor) şi Chloe Moss (dramaturg), ambele implicate în proiecte ale Royal Court.

Atelierul de dans realizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Goethe a fost o mostră de abordare a gîndirii critice extrem de limpede şi inteligent argumentată. Cramer a făcut distincţii relevante între diferite perspective şi tipuri de scriitură - din cotidian, revistă culturală, publicaţie de specialitate - , punctînd cîteva dintre aspectele esenţiale de care cel care scrie despre dans trebuie să ţină seama. Timp de 3 zile, conţinutul atelierului a dezvoltat aplicat tema propusă: Negotiating Knowledge, Taste and Power: Responsabilities in European Dance Criticism. Responsabilitatea analizei critice, poziţia puterii înţelese nu ca monopolizare a discursului, ci ca o propunere consistentă de dezbatere, negocierea între livrarea cît mai detaliată a informaţiilor, propriul gust şi autoritatea comentariului au fost principalele noţiuni pe care atelierul s-a axat. Din păcate, în România, lipseşte destul de mult responsabilizarea actului critic care însoţeşte o creaţie artistică şi, mai mult decît atît, e foarte puţin prezentă o atitudine echilibrată în dialog. Criticul ar trebui să fie capabil să-şi pună sub semnul întrebării punctele de vedere enunţate, să fie conştient de funcţia pe care o are şi de rolul ei în contextul în care scrie, să producă un mediu de comunicare eficientă. Responsabilitatea ţine de un cîmp al obligaţiilor etice şi estetice care devin necesare. Nu e suficient ca un critic doar să înţeleagă un spectacol. E absolut nevoie să înţeleagă de ce scrie, pentru cine scrie şi pe ce dimensiune a spectacolului alege să mizeze.

Atelierul de dramaturgie organizat cu aportul British Council şi Royal Court Theatre s-a bazat pe o practică proprie şcolii de dramaturgie de la Royal Court. Evoluţia unei piese pe parcursul mai multor reprize de lucru susţinut e privilegiată de Royal Court, care investeşte enorm în fenomenul de work in progress textual, în multiplele etape prin care o piesă trece, reformîndu-se şi reformulîndu-se. Textul e un corp care creşte în timpul repetiţiilor şi care nu impune niciodată, din prima, o lectură definitivă. Din contră, devine sursa unor continue şi, de cele mai multe ori, benefice modificări. Orla O'Loughlin şi Chloe Moss au accentuat importanţa primei scene dintr-o piesă. "Cînd ai o problemă în scena 4 sau 5 trebuie să te întorci mereu la prima scenă. Cu siguranţă că acolo ceva nu merge", a spus O'Loughlin. De asemenea, clarificarea obiectivelor, obstacolelor, diferenţelor dintre personaje şi traseelor lor, particularităţilor lingvistice şi deciziilor pe care le iau ajută foarte mult la structurarea piesei. Prezenţa fiecărei scene trebuie să fie absolut necesară şi determinantă pentru întregul ansamblu dramatic, la fel cum un personaj nu are rost să existe decît dacă afectează sau este afectat consistent de poveste. Dramaturgul nu are voie să uite nici o secundă că ceea ce scrie urmează să fie jucat pe o scenă. Teatralitatea unei piese (ce o face să fie text dramatic şi nu proză sau poezie) e dată de selecţia acelor elemente umane, acelor fiinţe vii care pot avea tensiune doar la cîţiva metri distanţă de spectatori.