Cronici de (2)5 rînduri - FNT 2007

13 noiembrie 2007

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ
Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele
De Petr Zelenka
Un spectacol de Radu Afrim

Radu Afrim mă surprinde continuu. De vreun an de zile vreau să scriu un articol despre Afrim, despre feresterele prin care priveşte şi dacă mă ţin puterile şi despre ce vede Afrim prin ferestre. Deocamdată, e imposibil. Afrim are atât de multe ferestre încât este mereu cu cel puţin una înaintea mea. Când el are chef de râs (râsul lui ironico-tandru-meditativ) pe mine mă apucă nostalgia cataleptică din Plaja. Când pe el îl rupe melancolia şi îl invadează nelinişti funebre în Vis.Toamnă, eu încă fredonam "te-ai curvit la bătrâneţe" din joi.megaJoy (persoanele de faţă sunt excluse).

Acum Afrim a luat-o din nou din loc. După ce a scanat la maxim frica fundamentală a omului, cea de moarte, în E doar sfârşitul lumii s-a apucat iar de kinky-uri demente cum el şi numai el ştie să facă. Piesa lui Petr Zelenka priveste microscopic nebunii de lângă normali, fără a impune graniţe prea clare. Îi ştiţi pe nebunii din autobuze care vorbesc singuri? În troleibuzul 91 sunt vreo zece. Locuiesc undeva în Drumul Taberei şi nu se poate să mergi o săptămână cu troleul şi să nu dai de vreunul. Unii ţin discursuri religioase sau politice, alţii vorbesc în şoaptă despre lucruri numai de ei ştiute. Nebunii lui Afrim sunt savuroşi. Donează sânge pentru Cecenia, scot bule din sticla de bere, fac dragoste doar dacă sunt priviţi şi în general au o groază de probleme, cele mai multe legate de sex (sau de lipsa lui). Dorinţe, frustrări, regrete, obsesii, manii, devieri psihice, comportamente obsesiv-compulsive, substitute de personalitate, transfer de identităţi, iluzii, un pomelnic dărîmător de tare al nebuniei / normalităţii lumii contemporane. E meritul lui Afrim că nu ştim exact cine e nebunul şi cine e normalul, depinde din ce unghi priveşti. Iar fereastra pe care priveşte Afrim este udă şi înclinată astfel că tot universul ăsta schizofrenic e blurat. Afrim se ţine iar de song-uri. De la Jay Jay Johanson la ABBA aka Gershwin, totul live că asta face bine la umor, pentru cine (mai) are. Am râs pînă m-a apucat plânsul.