Extaticul concert de Brahms

Într-un program Johannes Brahms, la Ateneul Român, în 15 noiembrie 2007, violonista Mihaela Martin, acompaniată de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Cristian Mandeal a interpretat Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77. Cântând pe o vioară J.B. Guadanini din 1748, artista a fost ca de obicei la înălţime.

Printre calităţile de muzician complex am admirat din nou temperamentul vulcanic, şi forţa ei de transmisie. Sunetul ei captează de la pasajul de virtuozitate introductiv cu care debutează partitura solistică şi până la ultima notă. Viteza cu care trage arcuşul pe coarde şi velocitatea mâinii stângi, în pasajele de virtuozitate, conferă cântului ei tonicitate. Aproape că uiţi ascultând-o de dificultatea interpretării acestui concert. Sunetele acute, cu timbrul lor argintiu, sunt luate cu siguranţă şi expresivitate. Ea susţine sonoritatea, cântă în coardă, trecând cu uşurinţă de la o extremitate la alta a tastierei viorii prin glissando-urile în care vibrato-ul nu se întrerupe. Tăioasele acorduri ce întretaie lirismul temelor au dat şi ele contrastul necesar. În liniştea Adagio-ul din partea a doua a concertului, aveai impresia că, pur şi simplu, solista "ia spectatorul de guler" şi nu-l mai lasă nici să respire, până ce nu termină cantilena. Tensiunea pe care o realizează în rondoul final, cu ajutorul dublelor coarde, face ca tema să fie clar personalizată ritmic. Rezonanţele de dans popular ungar ale refrenului au avut ecoul cerut şi în cadenţa instrumentală. Mihaela Martin a beneficiat de un acompaniament orchestral de calitate, dirijorul Cristian Mandeal fiind un exigent maestru al sincronizării soliştilor cu ansamblul.

În acelaşi concert cu program Brahms, au fost cântate Uvertura tragică în re minor, op 81 şi transcripţia pentru orchestră, făcută de Arnold Schönberg, la Cvartetul cu pian în sol minor, op. 25 de Johannes Brahms. Prima, debutând cu două acorduri, precum Eroica lui Beethoven, a încântat prin temele sale cu aer patetic, prin armonia şi orchestraţia consistente. Interesantă a fost şi interpretarea în pur stil brahmsian a variantei orchestrale a Cvartetului cu pian nr. 1. Solo-urile de vioară puteau însă să fie realizate mult mai viu şi calitativ, sub aspect tehnic. În liedul din partea a treia, Andante con moto, temele cu ritmuri capricioase au avut suficientă degajare, iar în final s-a simţit dinamismul incitant al accentelor cu tentă de ţambal.

Un concert ce merită ascultat, fiindcă repertoriul a fost ales nu după facila direcţie a strălucirii, ci după aceea a ideilor profunde, pe care au adoptat-o, la vremea lor, Bach, Mozart, Beethoven şi Brahms.