Dar dincolo de suflul ceremonial al momentului, Actorul a fost, deci, o cale nimerită de a încheia maratonul FNT. Păi după atâta solicitare visceral-intelectivă - de la spectacole ezoterice de teatru-dans, la tot felul de experimente vizual-narative, care de care mai ambiţios (pomeniţi-le voi) - nu ştiu alt spectacol care să fi avut atâta simplitate a conceptului, atâta bun simţ al mesajului şi un umor mai cald. Totul a pornit, deci, de la monologul lui Dinescu (care de douăzeci de ani n-a vrut să schimbe o iotă în text, şi bine a făcut), pe care Mălaimare l-a rostit cu o naturaleţe care n-a ratat, din text, nici o nuanţă de bonomie, lirism şi (cum altfel la Dinescu?) de sarcasm. Întreg spectacolul a devenit un fel de sărbătorire a economiei şi sintezei de mijloace spectaculare. Adică au fost alternate, contrapunctic, replici, gag-uri clovnereşti, fragmente pantomimice, susţinute de o ambianţă muzicală superbă, semnată de Mircea Tiberian (la pian, sinteză improvizată de preclasic şi jazz timpuriu). Un spectacol de comedie odihnitoare, care a întors pe toate feţele cea mai socială, expusă, judecată, neliniştită meserie din lume: actoria de teatru. E în stagiunea Teatrului Masca, so go for it!
Tot joi seara a fost şi Visul unei nopţi de vară, după Shakespeare, produs de Teatrul "Maria Filotti" din Brăila şi regizat de Victor-Ioan Frunză. Eu, unul, l-am văzut, dar nu la Teatrul Odeon, unde a fost el jucat. L-am văzut la Baia Mare, anul acesta, la Festivalul Internaţional de Teatru "Atelier". Sau pot spune că am avut deja ocazia să mă bucur de spectacol, de umorul lui divers şi contemporan, de ritmul lui potolit, de dozările lui rafinate de grotesc şi senzualitate, de festinul parodic de clişee din final, în fine de toată povestea lui.
Dar a fost un spectacol mult prea important pentru ultima seară. Sigur, putea fi considerat o încheiere-eveniment a festivalului, cu belşug de fast, prin durata impresionantă. Totuşi, punându-l la capătul (puterilor) festivalului, când lumea nu numai că era cam sătulă de teatru, ci şi plecată din Bucureşti (regizori, critici, actori din provincie), a fost o alegere care a dezavantajat însăşi miza spectacolului. Mare păcat, mai ales pentru trupa de actori de la Brăila, care ar fi trebuit văzuţi de cât mai multă lume, fiindcă sunt dintre puţinii care ştiu să arate, pe scenă, ce-i aia poftă de joc, ritm şi farmec actoricesc.
*
Şi acum, că tot s-a încheiat ciclul de trei ani al Festivalului Naţional de Teatru, organizat de criticul Marina Constantinescu, ar fi cazul să speculăm, ba chiar să bănuim câte ceva din ce s-a câştigat din 2005 încoace. Aşa, cu liniuţă, cu riscul de a vă aminti de bilanţurile de producţie agricolă de pe vremuri... S-au câştigat:O mai mare încredere în teatru a publicului, datorită unor spectacole autohtone şi străine valoroase
O şi mai mare saturaţie & enervare a publicului (plătitor de bilete...), din cauza unor spectacole care n-aveau ce căuta, în festival, alături de spectacolele valoroase de mai sus
Importanţa cuvenită acordată regizorului ca autor-dirijor de teatru, prin aşezarea tuturor celor trei ediţii "sub semnul regizorului"; decizia i-a aparţinut selecţionerului unic Marina Constantinescu.
Prezenţa jenantă a unor spectacole dezastruos de slabe şi inutile artistic, comunicaţional, financiar, cum vreţi voi, datorită aceleiaşi opţiuni încăpăţânate pro-regizor a selecţionerului unic; astfel, de dragul figurii regizorului, s-au făcut concesii pro-kitsch şi pro-clişee grosolane
Respingerea unor spectacole valoroase, produse de regizori nu foarte notorii, în favoarea invitării a patru-cinci spectacole ale unui regizor de renume, din care poate doar unul-două meritau atenţie
Încurajarea, prin invitare, a unor regizori de renume, de fapt ex-geniali, actualmente mediocri, să creeze în continuare la fel de prost, iresponsabil, cu aceeaşi consecvenţă a succesului închipuit
O mai mare disponibilitate culturală a publicului pentru forme de spectacol mai rar întâlnite la noi, care au provocat alte tipuri de receptare. Fenomenul s-a datorat includerii, în festival, a unor module de teatru alternativ, de teatru-dans etc.
Reacţia virulentă şi îndreptăţită a mişcării teatrale independente, din Bucureşti şi provincie, faţă de excluderea lor din selecţie (ediţia din 2007)
Lipsa de reacţie a selecţionerului faţă de această situaţie... inegală
O mai mare intoleranţă a spectatorilor faţă de kitsch-ul teatral
O la fel de mare ipocrizie a spectatorilor (a aceloraşi sau a altora?) marcată prin aplauze false, "necesare" fiind vorba de spectacole invitate din străinătate, de vedete, de comedii la care trebuia să se râdă etc.
O atmosferă de sărbătoare, cu vedete de toate vârstele, precum actori, regizori, critici, jurnalişti, scenografi, dramaturgi
O atmosferă de nervi şi jenă, cu spectatori rămaşi afară, la intrarea în teatru, înăuntrul teatrului petrecându-se acea atmosferă de sărbătoare
Contactul inedit al publicului cu personalităţi marcante din teatrul european şi american; aşadar, oferta generoasă de evenimente a sărbătorii
Promovarea cărţii de teatru prin lansări şi dezbateri
O mai susţinută campanie de presă, motivată de prezenţa tot mai multor spectacole valoroase
Lipsa unei publicaţii a festivalului, care să funcţioneze ca îndrumător şi ecou critic prompt şi profesionist
Etc.
Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.