Festivalul Naţional de Teatru 2007 - primele impresii

Festivalul Naţional de Teatru sub conducerea criticului de teatru Marina Constatinescu este construit de trei ani ca un mall. Are de toate pentru toţi. Pe foarte scurt, despre ediţia de anul acesta:

Selecţia a fost extrem de generoasă. Pe de o parte a cuprins cam tot ce nu putem noi vedea în ţară (nu putem, nu vrem, nu avem cum), pe de altă parte au intrat în festival spectacole care nu aveau ce căuta. Mult nu înseamnă (de cele mai multe ori) şi bun. La FNT e de apreciat tendinţa de scanare a producţiei teatrale dintr-o stagiune. Artiştii se confruntă cu publicul de capitală, criticii au ocazia să vadă (aproape) tot ce s-a produs într-un an, iar publicul se bucură de spectacole. Să nu exagerăm totuşi cu acest "mult" căci calitatea, dar şi defectul festivalului stau exact în această generozitate.

Deschiderea FNT către spectacole din străinătate e mai mult decât binevenită. Cu atât mai mult cu cât au fost aduse la Bucureşti nume mari şi spectacole importante. Josef Nadj, Thomas Ostermeier, Jan Lauwers. Filosofii, Nora, Concert la cerere, Camera Isabellei, Totul e deşertăciune. Marina Constantinescu a făcut un serviciu de utilitate publică, a adus practic informaţie din actualitatea culturală europeană, informaţie necesară deopotrivă practicienilor, teoreticienilor şi publicului. Suntem închişi în cochilia noastră şi nu vedem ce fac şi alţii, avem impresia că centrul lumii este aici. Obtuzitatea e mare, suntem refractari la ideile, estetica, teoriile altora. Numai simplul fapt că un regizor mare (la figurat, dar şi la propriu) că Thomas Ostermeier nu aduce la spectacolele sale toată suflarea teatrală şi nici spectatorii nu se înghesuiesc (spectatorii fideli ai TNB nu au cumpărat bilete pe motiv "că nu cunosc actorii") arată cât de închistaţi suntem.

Secţiunea de dans, câştigată exact de trei ani încoace de când selecţionerul festivalului a introdus dansul contemporan în program. Dansul iese (şi aşa) din umbră. Cea mai inovativă artă, cea mai avangardistă, cea mai cool.

Atelierele. Anul acesta festivalul a ieşit din zona pură de reprezentivitate şi a conţinut, pe lângă spectacole, şi ateliere. Unul dintre ele, despre cum scriem despre dans este absolut util având în vedere că asta chiar nu ştim să facem (nu ne învaţă nimeni nici să scriem despre teatru, dar asta e altă poveste). Cu regretul sincer de a nu fi putut participa la acest atelier, îi susţin din afară cel puţin utilitatea şi sper că a fost frecventat de cei interesaţi cu reale foloase, iar noi vom vedea efectele prin ziare.

Conferinţele. Am asistat din păcate la una singură (ghinionul celor care au un job cu program fix). Vasili Şirli pe mine m-a cucerit pentru că mi-a "povestit" nostim lucruri inteligente despre muzica din spectacolele lui Silviu Purcărete. Pe de altă parte, întâlnirile cu regizorii invitaţi au revelat încă o dată ceea ce ştiam: că de fapt nu avem nici un fel de curiozităţi faţă de ei. Josef Nadj, Thomas Ostermeier, Jan Lauwers au stat la dispoziţia presei. Ei, asta a fost problema că presa a stat şi ea. Lipsa românească a ştiinţei de a comunica. De exemplu, de la întâlnirile cu Thomas Ostermeier au lipsit profesioniştii. Cu doi oamenii de teatru din câţi îşi exprimă opiniile despre arta asta nu se încheagă mare conversaţie. Nu putem aştepta din partea tabloidelor sau a (unor) agenţii de presă să pună întrebări pertinente (o astfel de agenţie de presă şi-a trimis la întâlnirea cu Ostermeier un reporter detaşat de la departamentul sport. Nu e de mirare că respectivul nu ştia cine e neamţul ăsta şi că nu îi văzuse spectacolele!).

Pe foarte scurt, ediţia de anul acesta a FNT a fost mişto. Pe lung, în scurt timp, aici, pe LiterNet.

---

Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.