Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Miss Nora Rasch, a Molotov cockteil made by Thomas Ostermeier - FNT 2007


noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Rece şi fierbinte. Foc în gheaţă. Furia Norei explodează în sunetul clar, metalic, repetat al pistolului. Nora face un gest total, radical, imposibil de ignorat, îşi ucide soţul şi evadează din casa de păpuşi. Doar că afară nu o aşteaptă nimic.

Rar am văzut la teatru un discurs logic, bine argumentat, coerent şi excelent pus în practică. Nu ştiu dacă trebuie să fii neapărat neamţ pentru asta, dar Thomas Ostermeier este, iar bunul simţ german (= logică) s-a văzut în spectacolele sale. Un silogism complex perfect bazat pe hiperrealismul social şi exprimat rece, brechtian. Două spectacole legate simbiotic, consecutive, având corespondenţe pe detalii, urmărind traiectoria unui personaj din unghiuri multiple, aproape filmic. Cele două spectacole de la Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin, Nora şi Concert la cerere au claritatea obiectivului unei camere de filmat şi forţa unei bombe.


Un silogism perfect... nefericit

Siguranţă, libertate, fericire. Silogismul lui Ostermeier nu are concluzie. Spectacolele Nora şi Concert la cerere investighează relaţia dintre fericire şi statut social. Este ea ambivalentă? Fericirea duce la un statut social = siguranţă sau siguranţa induce fericirea? La prima parte răspunsul e nu, la cea de-a doua, din păcate, e tot nu. Ostermeier nu este un negativist, dar realitatea socială din care germanul îşi extrage spectacolele conţine acest pesimism. Regizorul a explicat în cele două întâlniri cu presa situaţia femeii în Germania şi dacă ne-am imaginat că ar trebui să fie politically correct, ei bine, ne-am imaginat prost. Din România anului 2007 nu am însă percepţia unei reale discriminări pe criterii de sex, fără să contest existenţa acestui lucru, dacă cineva susţine că el există. Doar că mie nu mi s-a întâmplat şi nici nu am văzut întâmplându-se sub ochii mei altcuiva. Aşa că dincolo de doza consistentă de social pe care Ostermeier o afirmă (situaţia femeii într-o societate patriarhală), am receptat cele două spectacole ca fiind o scanare a singurătăţii feminine. Nu eternul feminin neînţeles, ci eterna singurătate umană cât se poate de vizibilă.

Barbita cu pistol. Recomandat celor singuri

Pe o structură rotativă impresionantă, Nora se decelează aproape cinematografic. Dacă ar fi să aleg cuvintele care definesc acest spectacol ele sunt filmic, rece, logic. Nora este femeia de plastic din casa păpuşilor. Traiectoria ei de la statutul de jucărie adorabilă şi posedată ("proprietatea mea cea mai scumpă" îi spune Helmer) la asasină are valoarea unei conştientizări a propriei libertăţi. Nora devine conştientă de ea însăşi, de fiinţa ei, de gândurile ei, de sentimentele ei, de nevoile ei şi suferă, sub imperiul deziluziei şi al furiei, un proces subit de definire a personalităţii. Sufocată în chingile unei căsnicii burgheze, Nora îşi reprimă un potenţial de autenticitate, exploziv altminteri. Interiorul confortabil, casa high life funcţională în care Nora evoluează distant, fără emoţii se roteşte ameţitor, cu viteză variabilă, cu chipurile copiilor proiectate pe pereţi. Nora de plastic, constantă în fericirea ei de mucava are o esenţă fierbinte. Îndoielile, neputinţele, personalitatea Norei sunt înăbuşite, doar vîrtejul ameţitor al decorului spune ceva despre cât de fierbinte e înăuntru. Ostermeier roteşte decorul nu pentru efectul primar scenic, ci pentru multiplicarea cinematografică a perspectivei şi mai ales pentru a lăsa sufletul Norei să explodeze. Din spectacolul matematic făcut (spaţiul Norei e jos, al lui Helmer sus, raportul evident al poziţiei dominatoare; acvariul cu peşti, echivalent al intruziunii Norei; bona africană, ochiul străinului; jocul copiilor cu pistoalele, premoniţie a asasinatului; excelentele costume de party, cu Nora costumată în victima unei crime după care devine asasină, toate arată că Ostermeier şi-a făcut bine temele şi la stanislavskianism) rămâne explozia finală. Rigiditatea Norei se cerea descătuşată. Moartea lui Helmer vine aproape firesc. Eliberată, Nora realizează că dincolo de "acvariul" în care a fost ţinută nu o aşteaptă nimic. Preţul libertăţii este însăşi viaţa.

Miss Nora Rasch

Concert la cerere prezintă, după spusele lui Ostermeier, o ipotetică Nora după ce a ieşit din închisoare, singură, modestă, tipicară. Un automat uman. Singurătatea ei te paralizează. Mecanicitatea gesturilor care trădează un automatism în gândire este hipnotic. Realismul are aici forma sa cea mai caldă cu putinţă. Cu două debuşeuri, un solitaire la calculator şi o fictional opera singer, spectacolul reprezintă un summum de pedanterii într-o estetică minimalistă, lipsită complet de teatralitate (valabil şi pentru Nora) şi care prin puritatea discursului scenic loveşte direct la ţintă, în suflet. Miss Rasch are defectul că te obligă să te recunoşti în ea, iar imaginea nu e prea măgulitoare.

Ostermeier ar putea spune liniştit Miss Rasch sunt eu (regizorul a recunoscut de altfel că s-a inspirat din propriile pedanterii). Ticurile, tabieturile, comportamentul compulsiv-obsesiv îi dau iluzia că trăieşte. În fapt, sunt doar spoiala unei existenţe vidate. În mecanica umană, sinuciderea e încă o acţiune automată.

Ceea ce e terifiant la Miss Rasch e modul în care integrează sinuciderea în gesturile normale, cum decide să se sinucidă ca şi cum ar decide să joace solitaire, fără furtuni interioare. O decizie sterilă ca viaţa pe care a dus-o. Sau poate decizia ei era luată demult, ceea ce rămânea în suspans fiind doar momentul. Iar Crăciunul este the perfect moment, curba maximă a resimţirii singurătăţii. Aşa cum le-a gîndit Ostermeier, cele două femei, Nora şi Miss Rasch (jucate de aceeaşi excelentă Anne Tismer) se pot suprapune într-un singur destin care începe de la afirmarea libertăţii şi sfârşeşte în alienare. Nora şi Miss Rasch pierd în primul rînd lupta cu ele însele. Ostermeier decide: Nora ucide şi se sinucide. Efortul ei este însă degeaba. Afară nu este nimic.


Schaubühne am Lehniner Platz Berlin
Nora
de Henrik Ibsen
Distribuţia:
Avocatul Helmer - Jörg Hartmann
Nora, soţia lui - Anne Tismer
Doctorul Rank - Lars Eidinger
Doamna Linde - Jenny Schily
Avocatul Krogstad - Kay Bartholomäus Schulze
Cei trei copii al lui Helmer - Ben Garbisch, Wanda Fritzsche, Marius Ruß
Bona în casa Helmer - Agnes Lampkin
Un funcţionar - Frank Oberhäuser
Regia: Thomas Ostermeier
Scenografia: Jan Pappelbaum
Costumele: Almut Eppinge
Muzica: Lars Eidinger
Light design: Erich Schneider
Dramaturgie: Beate Heine, Maja Zade


Concert la cerere de Franz Xaver Kroetz (textul acestei piese a fost publicat de Editura LiterNet şi poate fi descărcat aici)
Distribuţia:
Miss Rasch - Anne Tismer
Regia: Thomas Ostermeier
Scenografia: Jan Pappelbaum
Costumele: Almut Eppinge
Song-uri: Ulrike Paula Bindert
Muzica: Niclas Ramdohr
Program radio: Karsten Adam
Light-design: Erich Schneider
Dramaturgie: Marius von Mayenburg

Foto: Maria Ştefănescu



Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Departe de Africa - Camera Isabellei, Ionuţ Sociu
 Dans cu copite de capră la Festivalul Naţional de Teatru 2007, Gina Şerbănescu
 Ambiţii naţionale - Festivalul Naţional de Teatru 2007, Alice Georgescu
 Simple impresii - Festivalul Naţional de Teatru, ediţia 2007, Alice Georgescu
 Teatrul românesc, între sondajul CURS şi FNT 2007, Oltiţa Cîntec
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer