Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Război pe calea undelor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

M de la Moarte, Metaforă, Mit - Război pe calea undelor


noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Into this house were born
Into this world were thrown
Like a dog without a bone
An actor out on loan
Riders on the storm
There's a killer on the road...


În afara peliculei în care Jim Morrison e portretizat, realizat de Oliver Stone în 1991, doar două filme au în interior o piesă The Doors. Unul e Apocalypse Now, unde The End susţine forţa napalmului, celălalt e Cold Waves / Război pe calea undelor, unde Riders on the storm contribuie la realizarea unui sugestiv profil al angajaţilor români ai postului de radio Europa Liberă. Dincolo de înfăţişarea Europei Libere, Alexandru Solomon mai oferă o bomboană: interviul (prin telefon) cu faimosul Ilich Ramirez Sanchez, a.k.a. Carlos Şacalul, mercenarul venezuelean şcolit în cîmpurile de gherilă ale Frontului de Eliberare Populară din Palestina şi angajat de Ceauşescu în vederea calmării definitive a postului din München, un terorist închis astăzi într-un penitenciar de maximă siguranţă din Franţa. Două motive suficiente pentru ca filmul să fie incitant!


Cei buni, cei răi, cel urît - despre realizare

Pe tarlaua socio-politică actuală, prin demersul său, Alexadru Solomon ar putea ajunge imediat în postura lui Tuco, complexul personaj din filmul lui Sergio Leone, şi asta datorită rolului său din propria poveste: el ia interviurile, el pune totul la cale, el trebuie să cîştige încrederea celor două lumi beligerante, el ar trebui să păstreze echilibrul raportării. Pe cei Buni, evident, nu e dificil să-i mobilizeze; potenţial, filmul (cinematografia în genere) îi poate transforma în legende! Însă odată convinşi, mulţumirea lor poate fi o sarcină grea. Apoi, dacă privim dinspre genul documentar, dificilă e şi menţinerea unui ton distant faţă de istoria acestora, în multe momente dramatică, dureroasă. Ceilalţi, cei Răi, pot pune întotdeauna probleme, nu e taman uşor să le oferi spaţiul în care să îşi poată desface fără rezerve amintirile, avînd în vedere că istoria însăşi îi aşază în tabăra celor de condamnat.

Alexandru Solomon, cel de pe ecran, este destul de echilibrat, întrebările sale nu au deloc un iz socratic, nu conduc spre un răspuns previzibil în avans... ci sînt suficient de largi, suficient de generale, de inocente chiar, încît să reprezinte doar un bun punct de plecare într-o direcţie pe care o va alege cel care răspunde. Ceea ce se desprinde din aceste discuţii, însă, problematica filmului adică, are o cu totul altă natură din punct de vedere al importanţei şi al complexităţii. Filmul nu este unul obiectiv, totuşi. Angajamentul realizatorului în susţinerea uneia dintre cauze reiese din modalitatea în care prezintă istoria respectivei tabere, iar aici mă refer la mitizarea pe care o degajă folosirea piesei Riders on the storm în film.


O poveste necesară

Filmul caută să fie edificator pentru ceea ce trăim noi astăzi. România are o clasă politică adînc înrădăcinată în solul comunisto-ceauşist, sînt situaţii neelucidate încă, moartea a mii de oameni (la Revoluţie, de exemplu), mii de familii zdruncinate cărora nimeni nu le-a făcut propriu-zis dreptate pînă acum, în optsprezece ani de rulaj democratic. Pentru toate familiile nenorocite, povestea lui Solomon, alături de Memorialul durerii sau Decreţeii, alături de Hîrtia va fi albastră sau 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, dacă mergem şi în zona ficţiunii, este un pilon pentru recuperarea morală a unui destin pe care o viziune politică bolnavă l-a încarcerat. Cold Waves este un demers necesar! Nu este un film care poate suplini o lege a lustraţiei, dar este un film care oferă motive suficiente pentru a cere întocmirea unei legi de acest tip.


O problemă de introducere în temă

Filmul se aşază greu, însă, iar asta din cauza dimensiunii cuprinzătoare pe care realizatorul îşi propune să o construiască: filmul are patru linii pe care înaintează, ele sînt interdependente în poveste - pe de o parte e vorba despre instituţia Radio Europa Liberă (REL) şi despre importanţa sa pentru România, apoi e vorba despre relaţia Securităţii cu REL, despre societatea românească în epocă şi despre societatea actuală, cum a crescut ea pe bazele instituite de lumea de atunci. Pînă se limpezesc cele patru albii filmul e cam încîlcit; şi are nevoie de mai bine de jumătate din durată pentru a îşi delimita clar cursul. Pentru a aştepta cu încredere ca filmul să-şi închege forma, am avut impresia că e destul de important să ştii că REL a fost un spaţiu vital în România acelor vremuri.

Pe deasupra, autorul se întoarce adesea la o metaforă, a ascultătorilor orbi. Ca interludii în cursul acestei poveşti, imaginile respective par o alegere inspirată şi sînt sugestive în ceea ce priveşte calitatea celor care stăteau pe ascuns cu urechile plecate spre emisiile REL. Dar, în acelaşi timp, pentru cei care nu sînt familiari cu relaţia dintre societatea autohtonă şi REL, momentan, soluţiile acestea încarcă expunerea şi pot deveni obositoare.

Pentru cei care nu cunosc mai nimic despre REL şi legătura sa cu România, printre care mă puteam afla şi eu dacă nu le-aş fi cerut detalii părinţilor încă din copilărie, toată această definire a cursului poate fi văzută ca o introducere în temă. Mi-e teamă că o astfel de introducere poate fi anevoioasă: multe personaje lipesc bucăţi de istorie personală, precum într-un joc puzzle, pentru ca spectatorul să obţină o imagine elocventă despre acea epocă. Astfel devine important ca privitorul să găsească atenţia şi răbdarea cuvenite desluşirii unui caz de această factură. Căci desluşirea o va obţine, pînă la urmă.


În film este vorba despre...

Filmul nu oferă o imagine despre întreaga istorie a REL. Nu detaliază, de exemplu, primii ani de funcţionare ai postului, unul creat în 1950 printr-o hotărîre a Congresului SUA pentru a fi organ de opoziţie în faţa totalitarismului din estul Europei. Cold Waves desprinde o perioadă anume, cea în care REL devine din ce în ce mai important pentru România, fiind singura formă de împotrivire la comunism larg perceptibilă, una clandestină în acelaşi timp, o gură de aer necesară populaţiei prizoniere între graniţele ţării: între 1977 - 4 martie mai exact, cînd un cutremur puternic prinsese autorităţile naţionale pe picior greşit... sau în absenţă (familia Ceauşescu fiind într-o vizită oficială în Nigeria); lipsa de reacţie imediată a acestora va transforma REL într-o unică sursă de informare precisă cu privire la dezastrul din sud-estul ţării, - şi 1990, cu o prelungire spre anul 1995, cînd REL şi-a încheiat misiunea iniţială şi s-a mutat din München la Praga.

Alexandru Solomon îi aduce laolaltă pe redactorii secţiei române a radioului, Neculai Constantin Munteanu, Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu, Ioana Măgură-Bernard, exact în spaţiul în care funcţiona instituţia media. Ceea ce reuşeşte să inducă extrem de bine Alexandru Solomon este senzaţia de prietenie cu personajele. Parcă m-au vizitat acasă şi ne-am aşezat în fotolii pentru a depăna amintiri. Prin ceea ce rememorează cei de mai sus, avem prezent în faţă drumul spre căderea regimului comunist din România şi o analiză a situaţiei sociale actuale. Dar, mai ales, avem în faţă dimensiunea criminală a acelui regim, aşa cum reiese din particulara relaţie a Securităţii cu angajaţii români ai REL: ameninţări cu moartea, atentate teroriste asupra Radioului. Oribila faţă a acelei lumi e întregită şi prin istorisirile emoţionante ale Monicăi Lovinescu sau ale Doinei Cornea. Moartea lui Noel Bernard sau moartea lui Vlad Georgescu, directori ai secţiei române a REL, ca urmare a unor posibile asasinate puse la cale de Securitate, sînt de asemenea puncte fierbinţi ale filmului.

Faţa întunecată a regimului iese exemplar la lumină prin cuvintele celor care luptau împotriva REL: Securitatea avea un program special pentru aducerea la tăcere a postului, o parte dintre cei implicaţi în afacerea respectivă fiind prezenţi pe ecran. Ilie Merce, privind cu condescendenţă povestea lui Solomon, din fotoliul său de parlamentar, sau Nicolae Pleşiţă, un fost securist prezent în film prin intermediul unei intervenţii de pe OTV, unde scuipa o serie de "regrete" care-l încercau (faptul că nu a reuşit să ucidă toţi angajaţii REL, de exemplu). Ramirez Sanchez întregeşte tripticul cu nişte caracterizări ale foştilor săi asociaţi, familia Ceauşescu şi grotescul Pleşiţă.


Despre Eroi...

Într-o astfel de ecuaţie este evident cine reprezintă Binele. Nu o dispută de acest gen trebuie căutată după vizionare. Dacă mă detaşez de subiect, observaţia mea (interogativă) ar fi aceasta: de ce politica din spatele existenţei REL nu e discutată mai deloc pe ecran? Povestea nu e privită prin prisma ciocnirii dintre cele două blocuri politice, democraţia occidentală şi comunismul-stalinist cu deviaţiile sale ulterioare din estul Europei, pe fondul Cold War, unde REL era atuul celui dintîi. Toată istorisirea lui Solomon are un caracter personal, centrat pe individualităţile care au jucat în acea istorie, cei din Radio în mare măsură. Dacă privim astfel lupta lor, individual, o mînă de oameni în faţa unui regim politic totalitar, evident că cei dintîi apar ca victime, temerari porniţi să înfrunte furtuna! Însă cîtă vreme aveau de partea lor guvernul american, o anumită protecţie din partea acestuia, nu ştiu dacă angajaţii REL erau chiar temerari, riders on the storm. Celor din Memorialul durerii cred că li se potriveşte mai bine această caracterizare poetică, în Cold Waves ea capătă valenţe ideologice, mai degrabă.

Scopurile înfiinţării REL sînt juste. Dar, în acelaşi timp, angajamentul celor care au lucrat acolo conţine şi o miză deontologică: ca actor în media, acoperirea nelegiuirilor unui astfel de regim este o crimă morală în sine într-o asemenea perioadă. Or cinematografia nu trebuie neapărat să mitizeze o misiune corectă, prin recurs la descrieri poetice. Punerea în balanţă a celor două lumi - cea venită prin eter, dinspre Europa Liberă, şi cea oferită de regimul ceauşist zi de zi -, împreună cu reliefarea laturii deontologice pomenite mai sus, cred că aceste aspecte i-ar fi fost suficiente spectatorului pentru a stabili corect ierarhiile valorice!



 Toate articolele despre Război pe calea undelor


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Atâtea amintiri - Război pe calea undelor, Christina Anghelina
 Mai mult decît un post de radio - Război pe calea undelor, Ovidiu Şimonca
 Ce mai ştiţi de Europa Liberă? - Cold Waves, Carmen Mezincescu
 Soţia lui Carlos Şacalul a negociat atacul asupra Radio Europa Liberă - Război pe calea undelor, Comunicat de presă
 ...aici Video Europa Liberă - Război pe calea undelor, Iulia David
 Toate articolele despre Război pe calea undelor


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer