Cvartetul de coarde Belcea sau Schumann îndrăgostit

O seară de muzică de cameră la un nivel olimpian în sala mare a Ateneului Român. Corina Belcea-Fisher - vioara I, Laura Samuel - vioara a II-a, Krzystof Chorzelski - violă, Antoine Lederlin - violoncel şi pianista Mihaela Ursuleasa, ca invitată, au cântat în data de 27 noiembrie 2007, un program alcătuit din capodopere: Franz Schubert - Parte de cvartet în do minor, D. 703, Maurice Ravel - Cvartetul în fa major şi Robert Schumann - Cvintetul cu pian în mi bemol major, op.44. Concertul a fost realizat cu colaborarea Institutului Cultural Român.

Tinerii muzicieni - fiecare dintre ei instrumentişti desăvârşiţi - sunt un organism muzical ce radiază pur şi simplu frumuseţe. Prin implicarea în actul interpretativ, ei aduc o atitudine înviorătoare în peisajul muzical cameral românesc, acel «energetism rafinat».

Inteligenţa muzicală şi talentul violonistic al Corinei Belcea se răsfrâng direct în sunetul ei elaborat. Şi nu spun, sunet de vioară, pentru că ea reuşeşte să obţină - în funcţie de imaginea prefigurată - timbrul de violă sau chiar pe cel de violoncel. Intonaţia sa de cristal, îi permite să jongleze cu intensităţile şi culorile. În pasajele din registrul acut ea trage arcuşul înălţând vioara, asemenea pavilionului ridicat de suflătorii de alamă din orchestra simfonică, atunci când vor să domine. Rezultatul sonor este într-adevăr de mare efect. Oglindă fidelă, violistul formaţiei, aşezat în exterior, uzează de acelaşi procedeu, cu mare degajare. Sunetul circulă astfel, ca un turbion în interiorul ansamblului. Instantaneu, e centrifugat şi aruncat în sală, astfel încât nu poţi repera punctual sursa. Şi tocmai acesta e farmecul. Omogenitatea cvartetului este aşadar, o calitate ce vine din sincronizare şi din înţelegerea funcţiei fiecărei voci. În partea a III-a, Très lent, a Cvartetului de Ravel, acordurile de septimă şi temele cu tentă de blues au creat exact atmosfera cerută. Efectul de flageolet ce trece lin în sunet obişnuit şi apoi vibrat, părea ireal. Minunat şi freamătul tremolo-ului de violoncel. Vioara secundă a echilibrat discret, dar profesionist raporturile dintre vocile grave şi cele acute.

Pianista Mihaela Ursuleasa, în partea a II-a, din Cvintetul cu pian, op. 44 (In modo d'una marcia), a contribuit la obţinerea unui spaţiu - timp muzical efectiv irepetabil, de o puritate nepământeană. În lucrarea schumanniană, ea diferenţiază touché-ul celor două mâini, dând senzaţia dedublării.

Aceşti artişti par îndrăgostiţi. Şi de aceea cântatul lor place. Ei aduc speranţă, iar publicul îi răsplăteşte cu aplauze ca să revină.