Aici, video Europa Liberă - Război pe calea undelor

Din 1977 pînă în 1989, doi români şi trei sferturi din trei ascultau radio Europa Liberă. Cifra asta nu o s-o găsiţi nicăieri, pentru că pe vremea lui Ceauşescu nimeni nu făcea sondaje gen: "Ascultaţi postul de radio interzis E.L.: Da / Nu / Cîteodată?" Dar e o deducţie logică: pe lîngă civilii care ascultau postul american "emanat" de München, emisiunile erau urmărite (şi probabil înregistrate) de Securitate... Cine nu asculta Europa Liberă? În afară de surzi, familia Ceauşescu (probabil) şi cei care, din păcate pentru ei, nu o captau; aflau - oricum - a doua zi, de la prieteni şi/sau securişti...

Începutul documentarului Cold Waves / Război pe calea undelor ne arată clar cum stăteau lucrurile: cu una din acele găselniţe sceno-grafice cărora le ştie secretul (pentru că a cochetat cu arta video), Alexandru Solomon sintetizează - cu ajutorul unor manechine, ca într-o instalaţie - o scenă "tipică" de emisie/ascultare /înregistrare: într-o încăpere, în birourile din München, cineva citeşte o ştire, într-un apartament din România o familie o ascultă, iar într-un (alt) birou, al Securităţii, (alt)cineva o "preia" & "îndosariază". (Cum se ştie prea bine, pereţii aveau urechi.) Oricum, rămîne paradoxul că "ratingul" Europei Libere era asigurat şi de Securitate...

Un alt paradox face ca tocmai cutremurul din 1977 să fi constituit momentul în care postul de radio (deşi exista de mai multă vreme) a devenit un "accesoriu" domestic cvasi-naţional; atunci, în noaptea de 4 spre 5 martie, directorul Noel Bernard a deschis calea undelor spre ascultătorii care transmiteau mesaje către familii, prieteni şi cunoscuţi. A fost începutul unui "success story" care a continuat pînă la Revoluţie.

S-ar putea ca Solomon (al cărui Mare jaf comunist a fost lansat pe marile ecrane acum doi ani, într-o semi-indiferenţă previzibilă) să o fi nimerit mai cu folos prin acest documentar: în fond, orice român care nu a trăit pe Marte în ultimii 30 de ani va fi auzit, măcar, de "Radio Europa Liberă" - dacă nu direct, de la sursă, măcar de la rude. Filmul prezintă, de fapt, istoria românească a acestui post-gură de oxigen, prin intervenţii iluminatoare datorate unor Monica Lovinescu, Ioana Măgură-Bernard, Doina Cornea, Emil Hurezeanu, N.C. Munteanu şi alţii... Aflăm lucruri pe care nu le-am fi bănuit, cum ar fi faptul că americanii (care plăteau) criticau adesea secţia română, pentru că era prea critică la adresa regimului Ceauşescu (!). Aflăm despre comploturi, intrigi, intimidări şi asasinate. Este intervievat (prin telefon, fiind închis într-o închisoare franţuzească) "celebrul" terorist Carlos, zis "Şacalul". Sînt intervievaţi face-to-face, fiind ba acasă, bine mersi, ba în Parlament, comunişti şi securişti ca Cornel Burtică şi Ilie Merce. Filmul este pasionant cap-coadă: o lecţie de istorie făcută live, cu oameni care au scris (sau înregistrat) această istorie... De văzut neapărat!

P.S.: O menţiune specială pentru titlu, la fel de inspirat în engleză şi în română: "războiul rece" se mutase pe unde - adică acele lucruri impalpabile care treceau graniţele fluierînd, riscînd (cel mult) să fie bruiate...