Jocul expunerii - Sado-Maso Blues Bar

Un teatru cu pereţi de sticlă. O scenă atent supravegheată: sînt în sală, spectator cuminte dincolo de "al patrulea perete", mă uit la actorii învăluiţi în lumină; de partea cealaltă a ferestrelor, trecători pe Bd. Carol se uită la aceiaşi actori şi, dincolo de ei, la mine. Actorii se uită la mine (poate că, totuşi, perdeaua de lumină nu le dă voie să mă vadă) şi reglează atent privirea trecătorilor, ridicînd şi coborînd jaluzele. Cine pe cine observă, cine pe cine supraveghează? Sado-masochismul şi voyeurismul fac parte din acelaşi joc al expunerii: cît de jos poţi merge (tu, ca personaj explorîndu-ţi fibra umilinţelor şi ratării), cît de mult te poţi arăta (tu, ca actor pe care doar un ecran de sticlă îl desparte de viaţa adevărată a străzii, tu, ca spectator care te credeai în siguranţă în întunericul sălii, la adăpost de freamătul real al bulevardului)?

Sado-Maso... e un spectacol deştept. Un spectacol deştept e, întotdeauna, mult mai mult decît suma părţilor sale componente, de la jocul actorilor (care, cel puţin în cazul lui Virgil Aioanei, ar trebui să-i proiecteze pe o anumită orbită a afirmării) la virtuţile dinamicii textuale şi de la construcţia scenografică a spaţiului (fiindcă Andu Dumitrescu gîndeşte spaţial teatral) la ideea regizorală a "tour de rôle"-urilor (pentru care timpul ficţiunii goneşte înainte şi-napoi, iar identităţile se acumulează pentru a se decanta). Un spectacol deştept e cu atît mai deştept, cu cît e mai simplu: Stop the Tempo însemna muzică disco, trei oameni, şase lanterne şi-un chibrit, în Sado-Maso Blues Bar sînt trei oameni, niţică muzică, niţică mobilă de scenă, păpuşi gonflabile, o structură metalică şi trei geamuri la stradă. Zero tehnologie, 100% imaginaţie. In situ, căci ceea ce aduce în universul său şi al publicului e întreg contextul acelei/unei străzi din/dintr-un oraş; nu "lumea e un teatru", ci teatrul există dacă e viaţă (cu sado-masochismul ei voyeurist cu tot).

Teatrul răsare de după un geam, la cîţiva metri de staţia de troleibuz. Dacă vrei, poţi să scoţi limba la el - cineva în mod sigur te priveşte.

---

Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.