Teatru pentru masochişti - Sado-Maso Blues Bar

Gianina Cărbunariu nu face spectacole pentru publicul de rând, pentru cei care merg la teatru şi se aşează, confortabil, într-un fotoliu călduţ, pentru a moţăi în faţa unor piese convenţionale, cu subiect şi final previzibile. Nu. Gianina Cărbunariu este una dintre puţinele autoare şi regizoare din România interesată de lumea în care trăieşte, de societatea de acum. DramAcum - concursul de dramaturgie în care e implicată alături de alţi tineri oameni de teatru (Andreea Vălean, Radu Apostol, Alexandru Berceanu) - a devenit aproape o instituţie, unul dintre puţinele laboratoare funcţionale de dramaturgie.

Emigrarea, viaţa urbană, naţionalismul, sexualitatea etc. sunt câteva dintre temele pe care le abordează pe scenă. Succesul spectacolelor ei (Stop the tempo, de exemplu, a fost tradus şi montat în Franţa şi Germania) se datorează tocmai ancorării în actualitate.

Sado-Maso Blues Bar, spectacolul său după piesa scrisă de Maria Manolescu (una dintre câştigătoarele concursului DramAcum), aduce în scenă nişte realităţi pe care foarte puţini le ştiu sau vor să le ştie: este vorba despre periferia societăţii de azi; despre cei pe care tranziţia i-a călcat pur şi simplu în picioare; despre cei care, într-o lume unde singura valoare e banul, au rămas fără repere.

Pentru doi tineri, viaţa a început cu stângul. Sa - proaspăt eliberat din puşcărie - şi prietenul său, Ma - un bisexual cam singuratic şi cam arierat - găsesc că singura soluţie pentru a-şi rezolva problemele financiare este să deschidă un bar pentru sado-masochişti. Ultimii bani din casă sunt investiţi pentru utilarea locantei cu păpuşi gonflabile şi instrumente de tortură. Povestea începe ca o comedie, dar se termină tragic, pentru că, oricât de mult şi-ar dori să intre în rândul lumii, cei doi nu au cum să depăşească periferia. Iar marginalizarea e dureroasă.

Sado-Maso Blues Bar se joacă pe mai multe dimensiuni şi pe mai multe scene: spaţiul de joc se împarte între interior şi exterior, între scena Teatrului Foarte Mic şi Piaţa Rosetti - vitrina teatrului devine vitrina barului închipuit de cei doi, şi fiecare trecător e, pentru cei doi protagonişti, un potenţial client. Acţiunea se petrece uneori şi dincolo de această vitrină - o barieră fragilă între interiorul primitor al teatrului şi spaţiul urban ostil.

Nu, hotărât lucru, nici acest spectacol nu e pentru spectatori comozi: e pentru masochişti. Dar multe dintre plăcerile interzise sunt pline de voluptate.