Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Interview

Cea mai simplă formulă a celor trei unităţi - Interview


Cinemagia, decembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De mortuis nihil nisi bene, ne sfătuieşte etica latină - dar, despre operele lor, un bun-simţ elementar ne impune să fim obiectivi. Cu câteva luni în urmă, la conferinţa de presă a filmului unui talentat cineast recent decedat, un colaborator se oţăra contra ideii de a critica filmul (altfel decât, eventual, după ce i-ai înşirat un pomelnic întreg de osanale) - atitudine cu atât mai ofensatoare, cu cât opera era destul de solidă pentru a suporta şi comentarii negative, fără a-i aduce atingere nici ei în sine, nici memoriei autorului. La fel stau lucrurile şi cu acest Interview al lui Steve Buscemi, realizat într-o primă fază (2003) de regretatul Theo van Gogh, ceea ce-l face să devină unul dintre cele mai curioase cazuri de remake: la o distanţă de numai patru ani şi un ocean. Ce-i drept, principalele carenţe stau în scenariu - prelucrat de Buscemi după varianta iniţială a lui Theodor Holman - care porneşte de la un tipar destul de tocit, încercând să aducă ceva nou la nivelul umanităţii şi psihologiei personajelor, dar eşuând atât în acest plan, cât şi sub aspectul tramei şi al structurii dramaturgice.

Pretinsele "răsturnări" de situaţie ale textului sunt vechi de când lumea - începând cu glisarea relaţiei dintre reporter şi intervievat, de la nivel strict profesional, spre planul implicării private - vezi tocmai vechea piesă intitulată (cum altfel?)... Interviu, de Ecaterina Oproiu! Constatarea că tânăra sex-symbol, vedetă de telenovele inepte, se dovedeşte mai inteligentă şi mai cu personalitate decât marca lipită pe fruntea-i nu mai e de mult, nici aceasta, o noutate. Nu surprinde nici dezvăluirea treptată a demonilor interiori care-l macină pe gazetarul aparent detaşat şi sigur pe sine. În sfârşit, aşa-zisele "lovituri de teatru" din final sunt autotelefonate încă de la amorsare: de când l-am văzut pe reporter descoperind confesiunile în computer, mi-a şi zburat gândul la scrisoarea Emmei din Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga - un vodevil îndoielnic, la urma urmei! (Şi, să fim serioşi! Aflaserăm deja despre Katya că nu era tocmai o vacă, să-l invite să i se plimbe ca pe bulevard printr-un laptop cu cele mai intime secrete ale ei accesibile prin shortcuts! Scria acolo "Capcană" cu mare! Şi-n fond, de ce? Omul era gazetar, pentru numele lui Dumnezeu, nu părinte duhovnic!) Transformarea intervievatorului în intervievat trimite cu insistenţă la Proba de microfon - unde, la drept vorbind, Daneliuc era incomparabil mai implicit şi subtil! La fel de previzibile sunt şi mutările de şah finale (şi reciproce), reiterând o morală valabilă încă de pe vremea lui La Fontaine: "Trompeurs, (...) attendez-vous à la pareille!"

Din fericire, dincolo de aceste clişee ale scenariului, lucrurile se remediază în bună măsură datorită regiei precise şi sigure a lui Buscemi şi calităţilor actoriceşti ale celor doi protagonişti. În mod extrem de agreabil, filmul stăpâneşte bine ingratitudinea situaţională de a avea de-a face cu aproape cea mai simplă formulă a celor trei unităţi (doar doi actori într-un decor, pe parcursul a nouăzeci la sută din durată), reuşind să pagineze dinamic şi tensionat povestea relaţiei dintre personaje, cu accente hazlii susţinute şi, mai ales, cu un vizibil fler al decupajului şi montajului - mergând chiar până la fatalitatea unei stări de frustrare accentuată în final: o naraţiune atât de dramatică şi angajantă ar fi meritat un deznodământ mai puţin banal. Sienna Miller confirmă încă o dată că remarcabila ei frumuseţe se combină cu un talent autentic, mobil şi cu sclipiri de umor rafinat - inclusiv în tuşele de atitudine autoironică faţă de un personaj care, în ultimă instanţă, învinge pe toate planurile: intelectual, moral şi practic. Despre Steve Buscemi, actorul, n-ar fi multe noutăţi de spus - decât, într-o perspectivă strict personală, că de astă dată mi-a amintit şi prin rol, nu numai la nivel fizionomic, de paradoxalul nostru actor, jurnalist şi scriitor Felix Anton Rizea, trecut la cele veşnice acum şapte ani. Altminteri, pentru cei care ştiu să aprecieze just abilitatea de a conduce interesant un film cu numai două personaje (în fond!), Interview rămâne cât se poate de recomandabil. În rest, spectatorii fără apetenţe la asemenea formule economice şi comprimate pot să intre liniştiţi alături, la Elizabeth: The Golden Age sau la Hitman.

18 decembrie, 2007, h. 21:00-21:45
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Interview


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 De-a şoarecele şi pisica - Interview, Carmen Mezincescu
 Here Comes the War - Interview, Andrei Creţulescu
 Interviu cu o vampiră - Interview, Alex. Leo Şerban
 Departe de clişee - Interview, Eduard Ţone
 Care pe care - Interview, Lucian Maier
 Toate articolele despre Interview


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer