Uitaţi tot ce ştiaţi despre cowboys. Adică ochi de gheaţă, pistoale fumegânde, masculi plini de testosteron, dueluri epice sub un soare infernal. Vestul Sălbatic a fost cu totul altfel: un loc al genocidului şi al afirmării capitalismului feroce şi cinic.
Produs şi cu rolul titular interpretat de către Brad Pitt, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford reia una dintre marile legende ale Vestului American, abordată de cinema de nenumărate ori: de la versiunea epică în alb şi negru cu Tyrone Powell (regizată de Henry King in '39), la amara reconstituire a lui Nicholas Ray din 1957. Neo-zeelandezul Andrew Dominik s-a inspirat aici şi din câţiva maeştri subversivi ai genului (Leone, Peckinpah, Cimino), adăugând diverse tonalităţi precum tragismul solemn al samurailor lui Kurosawa, singurătatea cavalerilor palizi ai lui Eastwood, dar şi rănile "pulp" sângerânde ale lui Tarantino. Dacă aici Jesse este un soi de Christ însângerat şi păcătos, pregătit pentru martiriu, asasinii săi vor plăti amar, precum Iuda, pentru gestul lor. Imperfect şi fără speranţă, precum cântul funebru al unei epoci care dispare, filmul este extrem de emoţionant şi de fascinant.
Un western melancolic şi sobru, cu actori excepţionali, cu o imagine manipulată spre a exprima un trecut îndepărtat... Lung, lent, static. Un film capabil să exprime cu forţă, cu disperare sentimentul morţii care îl stăpâneşte pe protagonist în zilele sale de aşteptare letală.
Tema este una devenită tipică filmelor americane despre criminali: bărbaţi care îmbătrânesc şi care cândva erau mândri de "profesionalismul" lor, sunt acum obligaţi să lucreze alături de personaje inferioare lor. James este acum bolnav, mental şi fizic, consumat la cei treizeci şi ceva de ani ai săi. Împreună cu fratele lui trăieşte doar din şi pentru legenda populară pe care cei doi au creat-o, mândri că: "În Europa s-a auzit doar de doi americani: de Mark Twain şi de Jesse James". Şi astfel debutează eterna poveste a competiţiei dintre personajul public şi ceea ce este James în realitate...
Dar filmul mai tratează şi foarte complexa relaţie dintre asasin şi victimă, şi ne amintim de ucigaşii lui Trotsky, Lincoln, Gandhi sau John Lennon. Casey Affleck trasează cu subtilitate devenirea schizoidă prin care Bob Ford se identifică cu James şi, în acelaşi timp, dezvoltă o bizară ură împotriva acestuia. Până când ambii formează un soi de inconştient pact sinucigaş. Simţim dorinţa de moarte a lui Jesse în modul în care îşi hărţuieşte ucigaşii, în gesturile sale bizare precum acela de a trage cu pistolul în râul îngheţat.
Filmul nu se sfârşeşte cu asasinarea lui Jesse James, ci cu următoarea decadă în care Ford-însuşi devenise confuz, divizat între vinovăţie şi celebritate, precum Lee Harvey Oswald, un alt asasin în căutarea publicităţii.
Acest subtil, sensibil, şi meditativ film nu conţine decât foarte puţine scene de violenţă, mizând mai mult pe dialoguri şi pe situaţii elocvente. Jocul actorilor este unul subtil, nedemonstrativ, iar imaginea tulburătoare a directorului britanic de imagine Roger Deakins este rece, întunecată şi lăptoasă.
Mai mult decât un western, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford este o baladă sălbatică despre naufragiu şi despre atracţia finalului fatal. Când zilele pasiunii şi ale gloriei lui Jesse James au trecut, nu-i rămâne acestuia decât să-şi strângă pistoalele şi să-şi aştepte, la rândul său, trădătorul desemnat să-l anihileze...