Cel mai recent film al lui Jiri Menzel, Obsluhoval jsem anglického krále / L-am servit pe regele Angliei (titlu care, nu ştiu de ce, în neconcordanţă cu cel al romanului apărut în română în 2004, sună datorită distribuitorului, În slujba regelui Angliei), intră pe ecranele noastre cot la cot cu filmul american In the Name of the King, inspirat din jocul video Dungeon Siege. Coincidenţa spune multe. Regii se schimbă. Pe vremea când Jiri Menzel îşi seducea publicul cu Trenuri strict supravegheate (1966), Acei oameni minunaţi şi aparatele lor de filmat (1978), Sătucul meu (1985) sau chiar Ciocârliile pe sârmă (1990), industria americană nu cotropise în aşa mare măsură vechiul continent. L-am servit pe regele Angliei, cea de-a şasea colaborare a lui Jiri Menzel cu scriitorul Bohumil Hrabal, prezentat de însuşi autorul său la Bucureşti, anul trecut, cu ocazia Festivalului Filmului European, şi reprezentantul Cehiei în cursa pentru nominalizările la Oscarul pentru film străin, este un film ceh din vremurile bune.
În programul competiţiei oficiale a Festivalului de la Berlin, unde anul trecut a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI, el a făcut notă discordantă. De ce? Părea să fi venit dintr-un tunel al timpului. Tonurile în sepia, figura de clovn trist a actorului bulgar Ivan Barnev, realismul magic ce pălea în umbra desuetudinii stilistice (sper) intenţionate au părut pentru unii traducerea exactă a romanului lui Hrabal pe marele ecran. Dar Jiri Menzel a modificat romanul, poate nu în cel mai fericit mod, deschizând filmul cu eroul, Jan Dite, după aproape 15 ani de închisoare, începând o "viaţă nouă" la ţară, şi apelând rând pe rând la flashbackuri. Cele mai consistente secvenţe sunt chiar acestea, cele din istorie, retrasând începuturile lui Jan Dite în meseria de chelner, ascensiunea lui socială, căsătoria cu o nemţoaică, îmbogăţirea, războiul, lagărul de după venirea comuniştilor. Personaj şi al istoriei, nu doar al unui roman şi al unui film, Jan Dite ("dite" înseamnă în cehă "copil") e în esenţă un inocent nimerit printr-o ironie a sorţii, acolo unde nu trebuie. Dar ce pare a fi apogeul viselor sale îndeplinite - să ajungă milionar, să fie iubit (de o nazistă!) etc- îşi arată reversul când povestea revine "la rece", la secvenţele "din prezent", când Jan Dite e obligat sau are şansa de a-şi lua viaţa de la zero pentru a vedea eventual unde a greşit. E de condamnat dacă nu-şi dă seama? Jiri Menzel se abţine de la a-l judeca după cum se abţine să spună "asta e rău", "asta e bine".
E totuşi ceva obosit în această trecere prin istorie, tragi-comică şi realist-magică. Filmul lasă în urma lui un parfum de flori fanate. Textura romanului lui Bohumil Hrabal, atât de diafană, nu trece şi pe ecran, scenariul fiind inegal şi lipsit de coeziune, iar bagheta fermecată a lui Menzel nereuşind decât de câteva ori să transfigureze realul. Dacă spectatorul tânăr de azi va sfârşi prin a se plictisi nu ar fi din pricina faptului că a crescut cu alt ritm şi alt stil al filmelor. La aproape 70 de ani, Jiri Menzel e o legendă vie. Nu mai are atâta forţă, dar pentru fanii lui orice reîntoarcere a sa e fericită. De aceea, cel mai nimerit ar fi să spunem că L-am servit pe regele Angliei trezeşte în noi cel puţin nostalgia faţă de "inocenţa" de altădată a cinematografului. Şi faţă de liniştea lui.
Jessica Alba, neagra
Awake / Sub anestezie, un alt film care intră pe ecranele noastre vineri, este contraexemplul dacă vreţi al celor spuse mai sus. Un film american cu un scenariu complet varză şi o poveste puerilă, dar care mizează pe vedete (aşa-zisa vedetă Jessica Alba şi Hayden Christensen) şi pe faptul că arată - în dispreţul ratingului - imagini destul de dure dintr-o operaţie pe cord deschis. Trecând peste faptul că Jessica Alba e la fel de plată şi ca personaj pozitiv, şi ca personaj negativ, filmul nu merită văzut de fapt pentru stupiditatea poveştii. Între trădare şi by-pass, eu zic să ziceţi pas acestui thriller scheletic.