Dacă istoria acceptă, în general, o singură formă sau variantă, cea din manualele şcolare sau din marile tratate de istorie, viaţa personală a multor oameni ar putea-o arăta compusă din mici fragmente, aşa cum sunt ochii cărăbuşului. De fapt, nu adevărul contează, nici statisticile sau tabelele care să vorbească despre "numărul de oameni răniţi..." ci poveştile lor personale, înainte de "lovitura" istoriei, sau în acel moment. Relaţia lor cu ceea-ce-a-fost-dar-nu-mai-este, dezechilibrul ca rezultat al schimbărilor bruşte.
Şi dacă naratorul este un mic chelner al cărui scop este să parvină?
Romanul începe cu ceva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, într-o Cehie care nu se grăbeşte, ai cărei oamenii sunt calmi şi veseli, par fără griji. Dite lucrează, rând pe rând, la hoteluri şi restaurante, unde îi trec prin mână bani (datorită cărora are un sentiment de voluptate) şi femei (dar, pentru că banii ocupă primul loc, faţă de femei se dovedeşte frivol, ele vin în completarea stării de bine, dar nu mai mult). Trăieşte pentru viitor, vede în orice mărunţiş primit o promisiune pentru ceea ce vrea să fie: adică milionar.
Jan Dite nu se va opune istoriei nici la începerea războiului. Pe nesimţite, apar mici modificări: de la "Aici nu se vorbeşte germana" la inversul acestei declaraţii. Radioul, prezentând ştirile, nu-l îngrijorează, mai degrabă îi dă o stare de disconfort, în timp ce el se pregăteşte să iasă la plimbare. Unde, evident, se întâlneşte cu istoria, salvând o femeie germană din mâinile cehilor. Femeia (aici prototipul războinicei) îl va trage după ea, obligându-l să se conformeze unor reguli absurde, cum ar fi, de exemplu, testele de verificare a spermei, pentru a vedea dacă e destul de bun pentru a însămânţa o nemţoaică. Nici aici Dite nu vede nimic anormal, aşa că nu se opune. El pluteşte pe lângă fapte. Se poate supravieţui şi neavând "o poziţie", cu atât mai mult nefiind în "opoziţie" cu sistemul. Cu o conştiinţă de slujitor sau chelner, satisface toate dorinţele caraghioase ale clientelei - acum soţia sa - sau ale nazismului.
Căci, dacă nu sistemul politic îţi impune cum să trăieşti, fii sigur că un apropiat îndoctrinat va face asta. Liza se poartă ca şi cum e permanent urmărită de Hitler, un fel de Big Brother autoimpus, mutilator, poate rezultat al unei acute lipse de importanţă. Te simţi apreciat şi recunoscut, dacă pentru cei "mari" contezi. Ca un bun cetăţean, ea pleacă la război, mergând pe ideea eficienţei şi productivităţii.
Nu există doar un sistem politic totalitar. Şi aici cădem " din lac în puţ": pentru că Dite fusese protejat până acum de fizicul său (blond cu ochi albaştri) şi de soţie. Dar urmează comunismul (cartea a fost interzisă de altfel pînă în 1989), care-i pedepseşte bogăţia şi-l închide pe Dite la închisoare. E considerat magnat din cauza unor timbre furate de Liza (acum moartă şi ea) din casele evreilor deportaţi. Dite rămâne, însă, tot insensibil şi plin de speranţă, pregătit pentru ceva nou şi important, pentru viaţa aşteptată. Jan Dite e omul care, deşi în mijlocul furtunii, deşi cu forţe mici, reuşeşte să se strecoare pe lângă valuri. Până în ziua în care (ce hazard şi ce lecţie puternică şi ironică!) găseşte curajul să nu se sustragă: "Sunt bogat!" Închis cu toţi milionarii, mare motiv de mândrie pentru el. Când "viitorul e aici", totul se termină. Să însemne asta că dacă ai curaj să te opui istoriei o s-o "păţeşti"?
Poveştile se întretaie, sunt prezentate mai multe destine, sunt menţionate altele. Dacă structura romanului nu ar avea un punct fix, cel al micului angajat, şi ar fi liberă să devieze, ar fi trebuit să treacă prin lagăre, zguduiri politice şi militare, şi înapoi la comunişti, apoi la oamenii din închisoarea unde se află şi el. Naraţiunea însă păstrează un ton jucăuş de poveste, cu o isteţime de om sănătos din popor şi greu de schimbat sau "dezechilibrat".
Filmul, în regia lui Menzel (care ecranizează pentru a şasea oară un text de Bohumil Hrabal), începe cu flashback-uri; deja bătrân, personajul principal (îţi vine greu să-i mai spui tot Jan Dite, din cauza schimbărilor) priveşte la ceea ce a fost cu o distanţă ironică. Regizoral, de menţionat ar fi întreaga atmosferă, plină de culori deschise, din timpul "tinereţii" (Dite e jucat de Ivan Barnev, iar Julia Jentsch e Liza) cu fete blonde şi vesele, gata să se ascundă în camerele de hotel cu bărbaţii ce vin acolo să petreacă. Simplitatea vieţii şi lipsa grijilor sunt bine conturate prin imense petreceri, ajutate să pară astfel mai ales de o imagine foarte bună. La fel, la "bătrâneţe" (eroul e interpretat acum de Oldrich Kaiser) e interesant realizat episodul cu numeroasele oglinzi puse în casa cea mică de către bătrân, pentru a se privi din toate unghiurile şi a se cunoaşte.
Însă finalul pare prefabricat, astfel că filmul pierde din suspans şi greutate. Crescendo-ul obişnuit lipseşte, întrebarea rămâne: "Cum a ajuns el singur şi sărac?". Observi de la început că în viaţă a luat-o de la zero, fără bani şi singur, la ţară, cu o "înţelepciune de pe urmă". Un film care începe cu morala, ce se adânceşte mereu şi oboseşte spectatorul, mai ales din cauza continuei întoarceri şi reîntoarceri în timp.
În schimb, încheierea lui Hrabal e simplă: "Vă ajunge? Şi, cu asta, chiar am terminat!"
Obsluhoval jsem anglického krále / În slujba regelui Angliei
Regia: Jirí Menzel
Cu: Ivan Barnev, Oldrich Kaiser, Julia Jentsch, Martin Huba.