Aşa cum spune simplu titlul, filmul mizează pe un sfârşit de poveste pe care spectatorii îl cunosc de la bun început. Ştim cum se va termina chestia asta pentru Jesse James. Şi cunoaştem şi raportul pe care îl va avea cu asasinul său.
De la introducerea personajelor - un Jesse James în ultima jumătate de an a vieţii, când nu mai ucide cu atât de multă sete şi nu mai jefuieşte tot ce prinde, pe scurt nu mai e foarte activ, şi un Robert Ford, puştan neşlefuit, îmbibat cu legende despre James, care tremură din dorinţa de a intra în banda acestuia - şi până la momentul zero, filmul e ca un bulgăre care se rostogoleşte continuu, o expunere de motive pentru ca Robert Ford să apese pe trăgaci.
Povestea lui Jesse James este de fapt o incursiune în cultura celebrităţii a americanilor - care fac şi din bandiţi eroi - şi în efectele psihologice ale acesteia (vorbim aici de omul "cu stofă", cu fiţele şi celebritatea în ADN). Trăieşti ca un idol (Jesse a fost luptător de gherila în timpul Războiului Civil, apoi a devenit o emblemă a culturii populare), trebuie să mori ca unul. Voice-overul, din păcate mult prea explicit, imprimă de la început personalităţii lui James o aură de semizeu de western care, oricât ar vrea Andrew Dominik, nu cade bine spusă pe gură: acolo unde era el, încăperile erau mai călduroase, ceasurile încetineau, iar sunetele erau mai puternice. Un tip de superioritate care, evident, îi spune şi cum să se retragă în glorie, astfel că James, după un dans încordat pe care îl are în replici şi în priviri cu obsesiv-compulsivul Ford care e înnebunit să fie idolul său în carne şi oase, îşi dă acordul tacit pentru crimă.
Însă până să moară, el nu suferă nicio transformare în film, în timp ce laşului Ford asasinatul îi dă dimensiune şi conştiinţă. E interesant că procesul pe care şi-l intentează Ford este generat de semnificaţia pe care o dau ceilalţi oameni actului său, oameni de care în fond depinde celebritatea, respectiv autopoziţionarea lui - în fiecare seară, ca o metaforă superbă a exemplarităţii gestului teatral, el îl ucide iar şi iar pe Jesse James în faţa unui public venit să asiste la reprezentaţie. De 800 de ori. Empatia totală si continuă a criminalului cu propriul personaj e reprezentarea senzaţională a efectului cathartic al unui spectacol. Parcurgând acelaşi drum seară de seară, Ford se curăţă - până când îşi mărturiseşte regretele unei dansatoare.
Popularizarea continuă a numelui de "asasin al lui Jesse James" va face ca titlul filmului, în final, să devină "asasinarea asasinului lui Jesse James". Pentru că, până la urmă, fiecare om îşi doreşte celebritate.