Meserie de la bunica - Irina Palm

Irina Palm, al doilea lungmetraj al unui cineast sexagenar (în care "sexul" vine de la 60, nu de la ce vă gîndiţi), a fost revelaţia Berlinalei din 2007: aplaudat îndelung şi din inimă, filmul necunoscutului Sam Garbarski a fost dat ca favorit principal la Ursul de Aur, în timp ce Marianne Faithfull (Irina din titlu) părea să fie "în cărţi" pentru Premiul de interpretare... Aşa cum se-ntîmplă la marile festivaluri (cu fericita excepţie a lui Mungiu şi al său 432), n-a fost să fie nici una, nici cealaltă. Dar Irina Palm a fost - de departe - cel mai iubit film al unei selecţii cam curate & uscate, primind un binemeritat premiu al publicului.

Maggie, aşadar (Faithfull, pur şi simplu extraordinară în fiecare moment, deşi nu pare să facă nimic "special"!), este o văduvă care-şi numără bănuţii de pensie într-un cartier amărît dintr-un orăşel industrial. Atunci cînd află că nepotul ei are nevoie urgentă de o operaţie costisitoare, nu stă o clipă pe gînduri şi pleacă la Londra, în căutare de lucru. Vede un anunţ, pe uşa unui magazin "Sexy World", cum că sînt căutate "hostess", şi intră. (De fapt, jobul era de lucrătoare sexuale manuale...) După ce trece peste hopul psihologic şi peste testul de "îndemînare", Maggie - cu numele schimbat în "Irina Palm" - devine una din cele mai căutate, într-adevăr, "gazde" ale stabilimentului cu pricina.

Pe lîngă performanţa lui Faithfull - cîntăreaţă legendară convertită, sporadic, la actorie şi care pare să fi aşteptat o viaţă-ntreagă întîlnirea cu acest rol -, irezistibilă la acest OZN cinematografic este tocmai extrema lui simplitate. Dintr-o poveste ce putea vira în melodramă telefonată şi televizată (e totuna), după cum putea rămîne blocată într-un "realism social" adormitor de british, Garbarski scoate un film neaşteptat de sobru (deşi jumătate din el se petrece în acel sex-shop), plin de umor (deşi premisa este, cum spuneam, o operaţie de care depinde soarta unui copil), îndeajuns de matur (vezi problemele economice) dar şi atins, parcă, de un suflu miraculos care ia pe sus întreaga poveste, mutînd-o la ultimul etaj al unui basm... un "basm proletar". E ca şi cum am vedea un Kaurismaki fără stilizare, fără afectare şi fără morgă minimalistă, dar cu un supliment de suflet la pachet. Pentru acasă.