Teme interesante prelucrate după etica Hollywoodului - Juno

2 luni, o săptămînă şi 3 zile. De atîta timp poartă liceanca Juno (Ellen Page) o sarcină. Se gîndeşte la un avort. Asta e prima soluţie care-i vine în minte. Numai că intenţia ei contravine puritanismului american de pe faţada marilor studiouri şi e greu de crezut că banii companiei Fox vor curge, chiar şi prin aşa-zisa ei divizie indie (Fox Searchlight Pictures, pe numele ei), cu intenţia de a perturba vreun pic opinia etică americană contra avort. Astfel că Juno va renunţa la fel de repede la prima idee care i-a trecut prin cap în legătură cu fătul din pîntecele său. În acest sens, poate şi cu un subtitlu referitor la momentul sarcinii, producătorii acestui film îi puteau servi o bună lecţie morală lui Mungiu şi filmului său. Producătorii nu au făcut-o, însă membrii Academiei Americane de Film au reparat greşeala. Ei au ales anumite pelicule pentru premiile Oscar. Juno inside, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile outside.

Juno îmbracă problemele juvenile predilecte cinematografiei lui Larry Clark sau a lui Wes Anderson în hainele comercialului. Juno este o banală poveste în care o tînără zvăpăiată rămîne însărcinată după un prim contact cu dimensiunea sexuală a vieţii. Pe fată o cheamă Juno (Iunona, dacă vă sună mai bine) şi este elevă de liceu. Realizează că nu poate ţine sarcina şi, fiind numai în săptămîna a zecea, doreşte să facă un avort. În faţa clinicii de profil Juno dă peste o colega de şcoală care protesta împotriva avorturilor. Colega o pune la curent cu privire la starea fizică a celui aflat în pîntecele ei: fătului îi bate inima şi trebuie să-i fi crescut deja unghiile, deci e serioasă treaba. Bîntuită de ceea ce-i spusese colega în faţa clinicii, Juno părăseşte spitalul. Cu strigătul de mulţumire al colegei, cum că bunul şi (americanul) God Almighty îi va fi recunoscător fetei că a păstrat sarcina, una dintre cele mai delicate probleme pentru societatea americană (şi nu numai) este graţios tranşată. Urmează episodul în care familia trebuie să se arate şocată dar înţelegătoare la aflarea veştii. Nimic surprinzător, exact aşa se petrece. Familia e şocată şi va fi alături de fată atît pe perioada sarcinii cît şi în dorinţa ei de a oferi copilul spre adopţie unui cuplu devotat dar lipsit de binecuvîntarea descendenţei.

La ce capitole morale mai joacă filmul lui Jason Reitman? La toate cele pe care vi le puteţi imagina!
a) o sarcină leagă laolaltă o familie dezbinată: relaţia oedipală tată-mamă vitregă-fiică adolescentă este depăşită în timpul sarcinii celei din urmă;
b) sarcina îi învrăjbeşte pe cei responsabili de apariţia ei; fata a vrut să facă amor din cauza... plictiselii; nemulţumită de rezultatul plictisului său, fata îl îndepărtează pe cel ales drept instrument al primei sale încercări sexuale (Michael Cera); dar nu-i nimic: pînă la finalul sarcinii cei doi adolescenţi îşi mărturisesc reciproca dragoste, nu înainte ca noi să asistăm la momentul celebrei şi siropoasei discuţii dintre copil şi părinte (fată şi tătic, aici), o discuţie ce are ca temă iubirea adevărată, găsirea, menţinerea şi însemnătatea ei;
c) familia care urma să adopte copilul se dovedeşte nedemnă să primească un asemenea dar: domnul (Jason Bateman), compozitor, visează încă succese rock şi se arată speriat de viitoarea responsabilitate, astfel că îşi părăseşte casa şi soţia; însă ardoarea cu care doamna (Jennifer Garner) îşi dorea copilul o înduplecă pe Juno să ducă afacerea la un bun final;
d) şi cum îi stă bine oricărei lecţii hollywoodiene de viaţă, filmul se încheie cu promisiunea că fata va reveni cîndva în maternitate, la braţ cu iubitul ei, pentru a naşte copilul pe care ei şi-l vor dori!

Înaintea lui Juno, Jason Reitman a realizat Thank You for Smoking. Un film despre fumat şi despre posibile manevre manipulatoare ale producătorilor de tutun, o temă la fel de provocatoare precum cele abordate în Juno, însă o temă tratată în mod diferit. Poate că tocmai din cauză că a fost cu adevărat independent, Thank You for Smoking este un film plin de energie, în care autorul apără cu sarcasm partea diavolului. Filmul atinge o statură morală, însă o face prin apel la argumentele părţii adverse. Prin înfăţişarea tertipurilor folosite de producătorii de tutun pentru a-şi apăra piaţa, prin înfăţişarea neostentativă a "beneficiilor" de pe urma fumatului, Thank You for Smoking devine un manifest anti-fumat.

Juno păstrează o parte din verva comică specifică proiectului precedent. Familia, relaţiile din interiorul ei sau prietenia în genere sînt privite cu ironie de Reitman, dar toate acestea sînt anulate de tuşa finală pe care autorul o dă fiecărei secvenţe, tuşă care transformă filmul într-o predică moralizatoare. Prin comparaţie cu Juno e de înţeles cum de un film precum cel realizat de Cristi Mungiu nu e prezent pe covorul roşu al premiilor Oscar: 432 problematizează, pune întrebări, Juno dă răspunsuri la întrebări şi prin asta devine o mică lecţie de conduită morală pe care o puteţi evita fără probleme; dinspre Hollywood, Juno spune aceleaşi lucruri pe care le ştiţi de decenii!