Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Animations/Fictions franceze la MNAC


Bucureştiul cultural, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Timp de opt luni, pînă în luna august 2008, Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti îi sunt încredinţate lucrări de artă contemporană aparţinînd unui număr de peste douăzeci de artişti francezi. Evenimentul plasează România într-un circuit internaţional, în cadrul unui program demarat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, al cărui obiectiv este promovarea artiştilor francezi actuali, prin intermediul FNAC (Fondul Naţional de Artă Contemporană), cea mai mare colecţie de artă contemporană din Franţa. Este vorba de expoziţii temporare ce vor avea loc de-a lungul anului în întreaga lume - Moscova, Coreea, Québec, Bruxelles, Vilnius, Praga - sau, cum este cazul Muzeului din Bucureşti, a Mamco din Geneva sau a nou-înfiinţatului muzeu de artă contemporană din Săo Paulo, de expuneri de mai lungă durată.

Expoziţia de la MNAC se intitulează Animations/Fictions şi este comisariată de către Ruxandra Balaci, directorul artistic al muzeului. Faptul că selecţia a fost făcută de către un curator român, în jurul unui concept şi al unei teme alese de acesta, face din proiectul francez de difuzare a artei contemporane locale unul cu adevărat internaţional şi mobil. Ruxandra Balaci îşi propune prin această expoziţie să facă o analiză a modului în care animaţia şi benzile desenate pot fi o cale de acces către înţelegerea, prin recurgerea la un limbaj al copilăriei şi prin emoţionalizare, a celor mai complicate teme ale societăţii actuale - violenţă, sexualitate, alienare. Pe lîngă aceasta, curatoarea mărturiseşte că este vorba de o selecţie subiectivă: lucrările sunt eterogene, dar au în comun întîlnirea cu genurile culturii de masă, contextualizate în mod diferit de către fiecare artist.

Întinsă pe două etaje, Animations/Fictions pune la un loc colaje, picturi, instalaţii, fotografii, filme de animaţie. Dincolo de diversitate, expoziţia este inegală, unele lucrări trec aproape neobservate, nu reuşesc să se integreze perfect în ansamblul expoziţional; altele, din contră, sunt extrem de puternice vizual, reţin atenţia şi generează mecanisme ulterioare de gîndire, prin folosirea într-un mod inteligent a "armelor" copilăriei, prin disciplinarea şi manipularea lor, prin suprasolicitarea şi epuizarea lor.

Defileul imens al artistului de origine chineză Wang Du se situează cumva la graniţa între imaginar şi realitate - e joc de-a războiul, cu tancuri, soldaţi în poziţii de atac şi arme, dar e un joc dublu supradimensionat: mai întîi, figurinele, care în jocul de copii au cîţiva centimetri, sunt acum mai mari de jumătate de metru; apoi, elemente-cheie ale războiului şi generatoare ale violenţei, turela tancului, mîna care se pregăteşte să lanseze un proiectil de praştie, sunt - din nou - mărite şi exacerbate.



David Mach îi face un nou cap lui Mickey Mouse, unul foarte mare, grotesc şi compus din beţe de chibrituri. Puse la un loc, beţele creează interesantul efect al unei imagini pixelate şi sunt, în acelaşi timp, explozive, sursă de foc: posibilă aluzie la desenele marca "Walt Disney", care de multe ori se învecinează periculos cu violenţa. Din Mickey Mouse nu mai rămîne decît corpul, îmbrăcat în hainele care îl fac oricînd recognoscibil. Noul cap îl înghite pe cel vechi, Mickey e acum Mickey Matchhead.

Lucrarea lui Bernard Joisten, Grille (2007), se separă cumva de întreaga expoziţie, se izolează, configurîndu-şi propriul spaţiu şi, în acelaşi timp, interacţionează cu sala MNAC-ului. Artistul pictează pe pînză, dar foloseşte pereţii şi pardoseala ca o prelungire, ca o extensie a acesteia. Aşa cum însuşi artistul mărturiseşte, pînza se configurează ca un loc insuficient pentru o percepţie totală a artei sale. Decorul S.F. şi atmosfera de sfîrşit de lume pe care artistul - pasionat de arta digitală şi autor al mai multor scurt-metraje şi filme - o generează, în culori puternice şi artificiale, iese - literal! - din tablou, se întinde pe jos şi ne invită să călcăm pe el. Vizitatorii sunt intrigaţi, nu ştiu dacă le este permis să-l calce în picioare, dar simt nevoia să o facă, pînza devine un fel de centru de iradiere, iar întreg ansamblu e o lume în sine şi are viaţă. Bernard Joisten dă o nouă definiţie picturii secolului XXI.

Artistul Pierre Joseph se foloseşte de un personaj manga, în culori metalice, pentru a expune un text de filosofie a lui Mehdi Beljah-Kacem. Plasată într-o sală mare, alături de mulţi alţi artişti, La Théorie du Trickster, cum se intitulează lucrarea video a lui Joseph, e greu de urmărit. Aceasta este prezentă pentru a doua oară în România, prima dată ea fiind inclusă în bienala Periferic7, Focussing Iaşi, din 2006, în modulul curatoarei franceze Florence Derieux, Strategies of Learning.

Alain Séchas, artist francez cunoscut pentru sculpturile sale feline, după care îl recunoşti imediat, e şi el extrem de prezent în expoziţia Ruxandrei Balaci. Cu desene - serii de cîte şase desene ale unei aceleiaşi imagini, dar diferite, fiecare selectînd un alt element şi astfel punctîndu-l -, cu o pisică-sculptură, ca reacţie la reprezentarea umană, dar despre umanitate, şi cu o instalaţie video sonoră: Professeur suicide, pe Opus 77 de Haydn. Cei cinci copii - aşezaţi cuminţi, făcuţi din manechine de plastic, cu capete-balon - ascultă disciplinaţi lecţia profesorului, aflat în picioare, tot din plastic alb, cu ochi şi zîmbet-emoticon schiţate. Lecţia, proiectată pe un ecran, e simplă şi îl are drept personaj pe profesor. Pe muzica liniştitoare a lui Haydn, profesorul îşi sparge capul, şi-l înţeapă uşor şi se aude pocnetul. Gestul se reia la infinit, expresia feţei se schimbă, colţurile gurii schiţează un zîmbet, apoi supărarea sau pasivitatea, dar ochii sunt goi şi figura este mereu imbecilizată - aşa cum se constituie omul secolului nostru, care zi de zi este martorul inert al unei noi lecţii suicidale. Spaţiul în care este plasată instalaţia lui Séchas şi posibilitatea vederii ei atît de la nivelul "elevilor", cît şi de sus, de la un alt etaj al clădirii, creează un impact vizual şi sonor foarte puternic.





Lucrările analizate mai sus constituie o nouă selecţie subiectivă dintre lucrările pe care Ruxandra Balaci la rîndul ei le-a ales, cu propria sa subiectivitate, dintr-un fond imens de artă contemporană franceză, FNAC. Expoziţia, deschisă pînă în august 2008, trebuie neapărat vizitată. Numărul mare de lucrări de artă expuse sub numele Animations/Fictions îi va oferi vizitatorului posibilitatea de a-şi face propria selecţie - de opere care reuşesc prin animaţie nu doar să activeze copilăria, ci să declanşeze, discret, noi teme de gîndire.

Lucrarea cunoscutului Pierre Bismuth, The Jungle Book Project, din 2002, proiectează pe un ecran povestirea animată a lui Walt Disney, filmul clasic pe care îl ştim şi îl iubim absolut cu toţii. Dar artistul îl prelucrează, combină versiuni din mai multe ţări ale filmului: fiecare personaj vorbeşte o altă limbă, Mowgli vorbeşte spaniolă, turma de elefanţi - germană.



În mod sigur lucrarea lui Bismuth va apărea în selecţia fiecărui vizitator. Cartea Junglei, aşa cum o propune artistul francez, este un Turn Babel, e locul unde cu toţii se înţeleg, din care barierele lingvistice au dispărut.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Daria Ghiu


Alte articole

 Expoziţiile de artă vizuală ale anului 2008, Marius Chivu
 Ce a fost de văzut - Retrospectiva anului vizual bucureştean 2008, Daria Ghiu
 Anul 2008 în artele plastice din România, Mihai Plămădeală
 La umbra artiştilor români, Mica Gherghescu
 Actorii şi fotograful - Expoziţie de fotografie Simion Buia, Comunicat de presă
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer