Am invitat cîţiva critici, curatori şi galerişti, din Bucureşti şi din ţară, pentru o minimă retrospectivă printre cele mai interesante expoziţii de artă plastică/vizuală, expoziţii condamnate la discreţie în anul poneiului roz. (M. C.)
Leon Vreme - Structuri cromatice, Galeria Calina din Timişoara
Într-un an masiv virusat politic, artele vizuale s-au trezit buimace pe prima pagină, preţ de cîteva zile. Fără s-o dorească, fără să urmărească asta şi, din păcate, fără să ştie ce să facă atunci cînd au fost îmbrîncite pe scenă. Nu m-au mirat, revoltat ori întristat tropăiturile, delirul şi huiduielile celor ce se prefăceau că aleargă poneiul newyorkez. Era evident că intensitatea scandalului a fost artificial amplificată de miza anului electoral. Ceea ce m-a mîhnit a fost modul în care s-a ratat o ocazie. A lipsit un discurs inteligent, decuplat de gălăgia mediatică, prin care artele vizuale contemporane să fie prezentate, accesibil şi seducător, în prime time. Cu atît mai mult m-a bucurat reîntîlnirea cu pictura lui Leon Vreme.
Autorul celei mai rafinate cromatici din pictura contemporană românească s-a prezentat timişorenilor printr-o admirabilă selecţie realizată de Galeria Calina. Ceea ce impresionează fundamental este harul lui Leon Vreme de a crea, parcă la nesfîrşit, tonuri cromatice. Din acest motiv, abordarea abstractă, experimentele de-a dreptul alchimice de realizare substanţială a suportului de culoare, care implică reveniri multiple, asupra suprafeţei, mixări neaşteptate cu nisip ori intervenţii de nebănuit cu sodă caustică nu au nimic tehnicist, ci sînt doar modalităţi de expresie ale autenticei sale spiritualităţi.
Doar aşa am înţeles de ce lucrările, ori seria geometrizantă a anilor '70, ori structurile, semnele plastice de după 2000 se înscriu atît de firesc în sintagma algoritmilor evolutivi. Modelul alchimic fiind în sine arhetipul mecanismelor folosite în algoritmii evolutivi. Din interiorul abordării de tip alchimic, Leon Vreme a simţit că forma clasică, bidimensională a picturii este suficientă destinului său. Reuşita operei ar trebui să fie un semnal pentru excesiva nerăbdare superficială de azi. (Alin Argeşeanu)
Ion Bârlădeanu -Realpolitik, H'art Gallery din Bucureşti; Andrei Cădere - Peinture sans fin, MNAC Bucureşti, şi Ion Dumitriu - Umbra, Galeria Posibilă din Bucureşti.
Cine este Ion Bârlădeanu? Nu ştiu. Încerc să găsesc răspunsul uitîndu-mă la colajele lui. Suprarealism. Storyboard. Ceauşescu. Arta pop. Iliescu. Libertate. Instinct primar. DADA. DA, asta este. Privim istoria noastră recentă prin ochii unui autodidact, căutător şi descoperitor în gunoaie, care timp de mai bine de treizeci de ani a strîns imagini din reviste şi a realizat cu ele o serie de colaje uimitoare. Expoziţia "Realpolitik" ne-a arătat o serie de colaje politice realizate de Ion Bârlădeanu după 1989. Este o reacţie cinică şi o critică subtilă. Este "descoperirea" vizuală a anului. Andrei Cădere - unul dintre cei mai importanţi protagonişti ai artei conceptuale, expus pentru prima oară într-un muzeu în România.
Fotografii, proiecţii video, inconfundabilele bare de lemn. O adevărată demonstraţie de tenacitate în discurs şi demers artistic unic. Ion Dumitriu - fiare de călcat, chei, foarfece, agende personale, cioburi şlefuite, "prinţesele" albe. Capete de grindă însoţite de fotografii. Conturul umbrei. Proiecţie de cuie groase negre, pe catifea vişinie. Joc. Joacă. În camera albă, ultima serie de lucrări. Umbre "aruncate" pe mese albe de plastic. Şi acum, după zece ani, stau şi mă întreb ce ar fi urmat, dacă... (Radu George Dumitriu)
Dan Perjovschi - La zid, Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, şi Chestii tipărite, Galeria Posibilă din Bucureşti şi Bienala Manifesta 7.
Anul 2008 a început şi s-a terminat cu Dan Perjovschi şi el este artistul care îl face interesant: începînd cu 10 ianuarie 2008, la Centrul Naţional al Dansului, desenele "La zid" au putut şi pot fi văzute într-o expoziţie 24 de ore din 24. Declarată ca permanentă, expoziţia a constituit "un perete troian", aşa cum îl numea artistul în conferinţa de presă, adică riposta celor care apărau un loc aflat sub ameninţarea demolării. Aşadar, un act de revoltă, făcut cu graţie, care voia să complice decizia autorităţilor, prima intervenţie a artistului într-o instituţie a statului român, într-un gest făcut din poigné.
Anul s-a încheiat tot cu Dan Perjovschi. Pe 29 noiembrie 2008, Galeria Posibilă a vernisat "Chestii tipărite", o retrospectivă de materiale publicate, deschisă pînă pe 8 februarie 2009: 15 cărţi de artist, ziare, cataloage, colecţia revistei 22. Arhivă de artist, dar şi istoria comprimată a României postdecembriste. Bienala nomadă Manifesta 7, desfăşurată între 19 iulie şi 2 noiembrie 2008, constituie un punct de turnură în arta contemporană. Întinsă pe o întreagă regiune, Trentino-Alto Adige, din nordul Italiei, această ediţie a fost o oprire în timp, o meditaţie asupra trecutului dureros al Europei, în încercarea de a găsi răspunsuri valide pentru viitor. O bienală-introspecţie, a display-ului imaterialului - atît prin expoziţia de la Fortezza ca un tot inovator, cît şi prin cele cinci micro-muzee ale istoriei sufletului -, creată într-o retorică a liniştii aparente, opusă oricărei imagini de artă cool, artă ca lifestyle. Daniel Knorr, Little Warsaw şi Miklós Erhardt, Tamy Ben-Tor, Harun Farocki - sînt doar cîteva nume pe care le reţin aici. (Daria Ghiu)
Mircia Dumitrescu, Palatul Parlamentului din Bucureşti, şi Gheorghe Iacob - Autenticitate şi transfigurare, Sala Dalles din Bucureşti, Plenitudine şi fluiditate, Palatul Mogoşoaia, şi Treapta forului public, Galeria Dialog din Bucureşti.
Pe cerul expoziţional al anului 2008 au trecut două dirijabile. A scris pe ele "Mircia Dumitrescu" şi "Gheorghe Iacob", în ordinea apariţiei lor. Eu am rămas cu gura căscată de recunoştinţă că mai pot vedea, retrospectiv şi în pofida muzeului aferent, dar refractar, artă românească elaborată în decenii de discreţie, dar cu gravă asumare profesionistă. Ambii creatori şi-au slujit atît de pasionat atelierul de creaţie, încît nu au simţit nevoia de glorie publică. Graficianul Dumitrescu a conceput un eşafodaj impecabil expoziţional: pe lîngă universul codexului iubitor de imagine imprimată, o arcă plastică plină de surprize sculpturale şi instalaţioniste.
A fost prima expoziţie amplă, la 68 de ani, cu album-catalog, cu etichetă tehnică caligrafic redactată în trei limbi, sub zecile de lucrări complexe. În toamnă, pictorul Gheorghe Iacob a marcat un record încă neatins în cultura noastră plastică: debut expoziţional simultan cu retrospectivă atent etalată la 83 de ani! Artistul a susţinut un sezon cu trei demonstraţii expoziţionale, cu peste o mie de lucrări în tehnici variate, cu mapă expoziţională, CD, album. Mari, grele, surprinzătoare şi pilduitoare, datate stilistic, dar minuţios gîndite ca spectacol vizual, desfăşurările expoziţionale "Mircia Dumitrescu" şi "Gheorghe Iacob" au, incontestabil, o valoare muzeală. Trebuie subliniat, civic vorbind, că au fost retrospective consistente făcute de cei doi artişti pe speze proprii. (Aurelia Mocanu)
Andrei Cădere - Peinture sans fin, MNAC Bucureşti.
În urmă cu un an, publicaţia Artforum solicita unei liste scurte de artişti, critici şi curatori un top al celor mai bune expoziţii din 2007, top similar celui operat acum de Dilema veche pentru 2008. Am reţinut atunci îndeosebi opţiunea lui Daniel Birnbaum - rector al Academiei de Artă din Frankfurt şi recent numit curator al ediţiei din 2009 a Bienalei de la Veneţia -, care găsea expoziţia retrospectivă a lui Andrei Cădere de la Staatliche Kunsthalle Baden-Baden drept adevărată măsură a artei românului stabilit încă din 1971 la Paris. "Cădere şi-ar fi inserat semnătura în orice show în care ar fi simţit că merge, adeseori fără a fi fost invitat. Dar a fost mai cu seamă un extraordinar colorist al unei noi forme, ce permite infinite perspective de a vedea şi a expune - scrie Birnbaum.
Instrumentele minimaliste ale intervenţiilor lui artistice sînt cele mai subtile picturi pe care le-am văzut în 2007." Itinerată de la Baden-Baden la Paris şi Maastricht, expoziţia "Peinture sans fin" a fost prezentată la MNAC, curatorul Magda Radu regîndind nu doar principiul selecţiei lucrărilor ori tensiunea creată în relaţie cu spaţiul dat, ci şi un simpozion internaţional. Avîndu-i ca invitaţi pe Sanda Agalidi (RO), Astrid Ihle (D), Bernard Marcelis (Be), Mihai Oroveanu (RO), Magda Radu (RO), Ioana Vlasiu (RO), simpozionul din ziua vernisajului - "In and Out of the Territory" - a pus în mişcare o serie de concepte-cheie ale practicii artistice a lui Andrei Cădere (performativitate, strategie de parazitare a sistemului instituţional al artei) şi, în plus, a introdus aspecte noi privitoare la perioada românească a artistului. Curată ca documentare, articulată ca display, secondată prin acest format de comunicare (ştiinţifică şi nu numai), expoziţia rămîne una dintre cele mai bune ale ultimilor ani. (Oana Tănase)