"Romanian Art Today. L'Histoire déjoue ses démons", ciclul de expoziţii "L'Artiste et ceux qui le soutiennent", ediţia a 5-a, 21-28 octombrie, Espace Tajan, Paris. "Show Off", 22-26 octombrie, Espace Pierre Cardin, Paris. "Fiac", 23-26 octombrie, Grand Palais şi Cour Carrée du Louvre.
Mister la Tajan
Odată intrat în Sala Tajan te întîmpină un peisaj, o scenă de gen şi o ficţiune suprarealistă în spirit magrittean. La dreapta, o scenografie Gili Mocanu, epură formală de teatru antic cu un portic decalat din fusuri fragmentate de coloane turcoaz. La stînga, revolta unui măgar ce refuză imperturbabil să se opintească din loc este proiectată pe un fond roz fondant, amintire ironică a scenelor idilic campestre ale Rosei Bonheur dejucată de Mircea Suciu. Acelaşi Suciu schimbă registrul şi rezolvă un conflict œdipian tipic în chipul "Micului Dictator" a cărui statură colosală planează ameninţător deasupra unui genitor minuscul şi neajutorat. Atmosferă feutrée, regie de lumină atent difuzată şi multă, foarte multă pictură.
La propunerea colecţionarei Rodica Seward, spaţiul conservator şi cu etichetă al casei de licitaţii franceze expune şi susţine arta contemporană românească şi tînără. Este vorba despre o expoziţie cu faţă dublă. Pe de o parte, programul se încadrează în logistica instituţională a seriei "L'artiste et ceux qui le soutiennent" (lucrările fac parte din colecţiile galeriilor H'art, Ivan, Marian Nicodim, Jiri Svestka, Plan B şi Slag). Decupaj selectiv, el foloseşte drept criterii cotele de reprezentativitate, de participare şi de vizibilitate ale artiştilor români în spaţiul internaţional şi, cu cîteva excepţii deja celebre (Alexandra Croitoru, Gili Mocanu sau Vlad Nancă), propulsează o foarte dinamică şcoală clujeană de pictură (Mircea Suciu, Adrian Ghenie, Şerban Savu, Elian, Oana Fărcaş, Victor Răcătău). Pe de altă parte, subtitlul "L'histoire déjoue ses démons" reia practicile exorcizante ale trecutului recent, în mod tradiţional asociate în privirea occidentală cu preocupările şi căutările identitare ale scenelor artistice estice emergente. Persistă aici încă un fel de atracţie mimată pentru amintirea comunismului, pentru detaliul exotic pe care îl poate reprezenta o cravată de pionier, pentru rezistenţa subversivă prin cultură şi contra-cultură, pentru efervescenţa revoluţionară, metafora cu subtext politic, tranziţie şi refacere post-traumatică.
Ca orice diaporamă de prezentare, expoziţia păstrează o dimensiune eclectică, dar rămîne scurtcircuitată de cîteva constante de subiect sau, mai bine spus, de vecinătăţi de înţeles. Uneori şi de stil. Tactica neobosită a deturnărilor prin joc cinic, nostalgie înăbuşită şi alegorie capătă valori terapeutice şi amplifică detaşarea obiectivă. Ochiul artistului de acum e distant şi suveran şi îşi focalizează cu o incredibilă limpezime cadrul lui de viziune. Iar asupra picturii consecinţele sînt decisive. Imaginile lui Şerban Savu au o cadenţă narativă aproape epopeică. Peisajele sale distopice acţionează cu dualul lor tăiş. Sînt şi eşecuri ale utopiilor imaginate pentru o minunată şi colectivizată lume nouă; sînt şi locuri a-topice, suspendări în ordinea spaţială şi temporală populate de o umanitate minusculă şi fără chip. Rapeluri post-romantice, locaţii crepusculare şi aşteptări neliniştitoare apar în tablourile lui Radu Comşa. Amalgamul referinţelor e consistent: găsim emanaţii courbetiene, glisări derutante între figurativ şi abstractul matierist şi informal (în sensul dat de Bataille), mistere balthusiene care stau să refuleze, amintirile recondiţionate ale glamour-advertising-ului american, solitudini hopperiene. Folosită ca strategie narativă şi ca opţiune compoziţională, focalizarea este de cele mai multe ori cinematică, iar lectura nu poate să urmărească succesiunea unor tablouri care au devenit fotograme decît într-o dinamică filmică. Portretul lui Ceauşescu pictat de Ghenie dobîndeşte toată acurateţea lui semiotică numai în vizionarea making of-ului filmat de Ciprian Mureşan. Un montaj secvenţial leagă trama narativă a "episoadelor" intimiste, de istorie personală, ale Oanei Fărcaş.
Desigur, există în expoziţie şi micile seisme pe care orice deturnare de sens le exploatează. Spirala ludic-ironică leagă portretul de familie Alexandra Croitoru - Adrian Năstase, sacul de box în forma de cruce - Spirit Trainer - al lui Cristi Pogăcean, pionierii de guerillă ai lui Ciprian Mureşan, un "free smile coffin" (Mircea Cantor) sau maramureşenii gregari pictaţi de Gorzo. Spirala ermetică sporeşte cu biberonul fragil care închide în structura lui cristalină o clepsidră (Gabriela Vanga), cu un qlaf ritualic reinvestit simbolic (Hygiène d'art de Miklos Onucsan) şi cu cele două chei, vocală şi consoană iradiante, foneme desprinse dintr-o lingvistică structurală picturală şi perfect geometrică (Gili Mocanu).
Rafinament la Show Off
Un concentrat la fel de eclectic putea fi văzut în pavilionul galeriei Ivan din cadrul expoziţiei-satelit "Show Off" plasată în spaţiul Pierre Cardin. Mult mai convivial şi mai dinamic, "Show Off" este iniţiat de către galeriile franceze freelance şi a fost gîndit iniţial alături de proiectul "Slick" ca o alternativă extra-instituţională a tîrgului de la Grand Palais. Treptat, cele două evenimente au intrat pe orbita Fiac-ului. Li s-au alăturat şi alţi gravitoni care rămîn zone fertile ale creaţiei artistice contemporane. Flancat de noul val de pictură chineză expus de Galeria RX şi de instalaţiile post-post-conceptualiste din standul Vanessa Quang, pavilionul galeristului bucureştean Marian Ivan aducea un suflu intimist şi puternic estetizant care punea împreună figura istorică a Getei Brătescu şi generaţia tînără de artişti delegată prin Elian, Oana Fărcaş, Liana Dragomir sau Michele Bressan. Şi este adevărat că afinităţi elective circulau între imaginile expuse: colajele recente, de o puritate geometrică aproape bauhausiană ale Getei Brătescu din seria "Salonul" şi rulourile din seria "Forma magică" (fragmente de umor metaphysicum abstractum ar fi spus Schlemmer); decupajul Playground al lui Elian, jumătate filigran - jumătate episod fragmentat de bandă desenată, care reactiva descoperirile ludic-fantastice ale lui Alice în Ţara Minunilor; stop-cadrele dramatic metaforice (It's not God's will, Baptised I, Baptised II) sau tondourile miniaturale ale Oanei Fărcaş (un gen galant actualizat şi foarte prizat de altfel, la Fiac, de la Robert Devriendt la Marcel Dzama, Michel Dumontier sau Neil Farber) sau sociologia vizuală poetică a albumului familial colecţionat de prin tîrgurile de vechituri şi fluidificat de Bressan.
Încă sincopat, cu pulsaţii treptate şi neregulate, arta contemporană românească stîrneşte din loc în loc cîteva taches d'huile. Care se întind cu multă vitalitate. Desenele lui Dan Perjovschi la Gregor Podnar sau la Lombard Freid Project au fost cu adevărat succese de sală. Iar dintre pereţii Institutului Cultural Român de la Paris răzbăteau din filmele-studiu ale Irinei Botea, în buclă, acorduri de vesel convoi mortuar, trompete şi manele. Mister la Tajan. Rafinament la Show Off. Cîntec, dans din buric şi voie bună la ICR. "Sînt un star, sînt un VIP, sînt bărbatul cel mai şic!"