Dilema Veche / ianuarie 2008
Expoziţia David Lynch - The Air is on Fire, prezentată întîi la Paris şi ajunsă luna trecută şi la Trienala de Design din Milano, oferă pentru prima dată publicului o serie de creaţii ale artistului - fotografii, desene, picturi, instalaţii de sunet, filme experimentale - care ajută la aprofundarea universului său atît de straniu şi de tulburător. Realizată la invitaţia lui Hervé Chandès, director al Fundaţiei Cartier pentru artă contemporană, expoziţia e proiectată şi pusă în scenă chiar de David Lynch, lăsînd publicul să descopere faţete inedite ale artei sale.

Expoziţia seamănă şi cu o călătorie în trecutul lui David Lynch, cu lucrări care datează inclusiv din adolescenţă. Fascinaţia privitorului e declanşată astfel de constanţa şi unitatea ce răzbat dintr-o colecţie realizată pe suporturi diverse şi neconvenţionale, de-a lungul anilor - o colecţie de fantasme, impresii, evocări, obsesii ori halucinaţii, pentru care nu e suficient un singur canal de exprimare (cinematografia).

Dintre toate lucrările prezentate, desenele poartă cel mai tulburător amprenta intimă a permanentelor lui căutări. Privindu-le, sîntem transpuşi pe urmele lui, puţin pierduţi în multitudinea de semne şi mistere, litere şi mesaje lăsate cîndva, într-un alt loc şi timp, unui destinatar străin nouă. Unele sînt făcute pe simple bucăţi de hîrtie, pe altele se pot descifra momente sau locuri ale trecerii sale: şerveţele de masă, cutii de chibrituri, notiţe cu antetul vreunui hotel sau chiar o pungă de hîrtie distribuită în avion contra răului de zbor... Pe unele dintre ele regăsim temele recurente ale artistului, pe altele fug linii şi perspective într-un joc al iluziilor optice, pe altele creionul tremurat lasă urme deopotrivă absurde şi naive, copilăreşti, într-o descriere a (i)realităţii de o frumuseţe care ne face să zîmbim. Candoarea şi lejeritatea creaţiei dispar însă din celelalte lucrări, iar tablourile, realizate la dimensiuni foarte mari, exprimă într-un mod mai familiar latura sumbră şi uneori înfricoşătoare a obsesiilor sale. Unele din ele sînt, de fapt, o operă în straturi: pictură realizată peste fotografie, la care se adaugă uneori chiar haine şi alte obiecte lipite deasupra, ţintuind privirea într-o atmosferă apăsătoare şi grea. Într-unul din aceste tablouri realizat prin mixed-media, un bărbat încadrat claustrofobic de un contur negru (propria-i umbră?) şi ţinînd în mînă ceva ce seamănă cu un cuţit, o întreabă pe femeia aproape goală, pe ai cărei genunchi e lipită o pereche de chiloţi bărbăteşti, de pe canapeaua din faţa lui: "Do you want to know what I really think?". Ea îi răspunde: "No". Umorul negru, sec, acutizează senzaţia de claustrofobie: cercul absurdului e perfect închis.

De cele mai multe ori corpurile sînt distorsionate în maniere absurde şi nebănuite, devenind treptat forme pierdute de materie ce plutesc disparat, fără a se mai recompune vreodată într-o manieră recognoscibilă, ca în seria de fotografii Distorted Nudes, unde imaginile unor nuduri din perioada 1840-1940 sînt manipulate digital în colaje bizare care păstrează o frumuseţe ireală. Distorsiunea, folosită ca expresie a transformării, e o temă des întîlnită în lucrările prezentate. Indiferent că e vorba de fotografii, desene sau instalaţii de sunet, evocările şi căutările întreprinse de autor se bazează preponderent pe intuiţie, unele devenind ulterior surse de inspiraţie ori puncte de plecare din care s-au născut alte fantasme, idei sau filme, la fel cum în multe din aceste lucrări recunoaştem situaţii, imagini sau personaje din cinematografia sa. Lynch ne poartă printr-un labirint oniric din care nu ieşi decît tulburat, dar şi mai deschis misterelor - ale universului său, ale lucrurilor din jurul nostru.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]ernet.ro Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus