S-ar părea că nu exista moment mai bun pentru ecranizarea cărţii jurnalistului american George Crile despre congresmanul Charlie Wilson care la sfârşitul anilor '80 i-a ajutat cu arme pe mujahedini, grăbind retragerea sovieticilor din Afganistan. De fapt, realitatea pe care o vedem azi la ştiri dăunează cărţii care, transpusă pe ecran de seniorul Mike Nichols capătă alura (aproape asumată, de fapt) unui instrument de propagandă. Din această pricină, puteţi intra destul de precaut în substanţa filmului, mai ales că acesta are o primă copertă extrem de stereotipă - medalierea lui Charlie Wilson, urmată de un flashback aproape cât întreg filmul. Interpretarea ca de obicei foarte bună a lui Tom Hanks (nu la fel de memorabil însă ca în alte filme), prezenţa elegantă a Juliei Roberts în hainele unei persoane mai în vârstă decât ea, au în context aerul că pun lustru pe un nou capitol al epopeii naţionale americane - în condiţiile în care cu toţii ştim că albul intens şi negrul complet sunt noţiuni perimate.
Autor nu de mult al unui excelent film politic, Cum să ajungi preşedinte / Primary Colors, Mike Nichols nu mai dispune acum de un scenariu la fel de inteligent, deşi el se inspiră dintr-o carte realizată în 13 ani şi bazată pe o mulţime de informaţii. E nevoie să treacă aproape toate cele 97 de minute ca să ajungi la un pic de miez: după ce Charlie Wilson a reuşit să mărească de la cinci milioane la un miliard de dolari suma de bani cu care SUA i-a ajutat pe mujahedini să se bată cu ruşii, într-o discuţie cu agentul CIA care l-a sprijinit în alcătuirea unei alianţe internaţionale (SUA, Israel, Egipt, Arabia Saudită), acesta îi spune lui Wilson că mai important este ca SUA să nu-şi retragă sprijinul şi să înlocuiască ajutorul militar cu cel social. Merită să vezi un film pentru atâta lucru? Nu neapărat, dar dacă aveţi nevoie de două motive, acestea sunt cu siguranţă Philip Seymour Hoffman (în rolul agentului CIA, pentru care e nominalizat la Oscar) şi secvenţele în care sar scântei din schimbul de replici dintre el şi Tom Hanks.