Am ajuns tîrziu, pe la 8, pentru că detest Sistem şi m-am strecurat singură prin marea de oameni care umpluse nu doar stadionul, ci şi tot drumul pînă acolo fiindcă Andrei & co aveau bilete în tribună. Am găsit rapid 2 prietene cu care m-am strecurat cît mai aproape de scenă, dar ne-am izbit de nişte paznici impenetrabili care cereau nu'ş-ce brăţări ca să te lase chiar în faţa scenei, deşi fetele de acolo veniseră mai devreme. După încercări rapid eşuate de-a gusta sinistra bere fără alcool de vînzare la standurile din interior (hei! prin alte părţi se beau spirtoase sau măcar bere la concerte!) şi parlamentări interminabile cu bodiguarzii, extinse pînă hăt, după ce se făcuse noapte şi DM apăruseră deja, în uralele generale, am reuşit să-i fentăm (Alma şi Lidia fiind fete descurcăreţe) şi pe la Walking in My Shoes eram deja în primele rînduri cîntînd cît ne ţineau puterile.
Pentru că un concert trebuie văzut de foarte aproape şi simţit/auzit în coşul pieptului şi în stomac. Am întors capul cît să văd tot stadionul iluminat ca de licurici de brichetele aprinse pe cînd Martin Gore începuse Home, am ţopăit în disperare tot timpul, am fredonat, m-am holbat periodic la bila rotitoare pe care apăreau tot soiul de înscrisuri din care puteai ghici piesa următoare (why spoil the fun?!), m-am ridicat pe vîrfuri ca să văd mai bine scena şi, în special, pe magneticul Dave, rămas destul de rapid doar în vestă şi pantaloni mulaţi (negri, desigur) care se mişca (dansa?) fără încetare sau oboseală şi incredibil de aţîţător chiar pentru una ca mine, care nu s-a numărat niciodată printre fanii lor isterici. Cum naiba poate un om să arate şi, mai ales, să îşi unduiască trupul (acoperit de tatuaje, cu muşchi perfecţi şi nici o urmă de grăsime) aşa la peste 40 de ani?! Şi să mai şi cînte? Ceea ce mă duce la concluzia din titlu (revelată cam pe cînd toată lumea urla din rărunchi "Reach out touch faith") şi la cea mai mare surpriză - cît de rock, vital şi agresiv sună Depeche Mode live. Mai ales pe două dintre favoritele personale - I Feel You şi World in My Eyes. Cu singurul regret că n-a fost şi un al doilea bis.
PS: Brăţara n-am mai reuşit s-o scot decît vreo 2 zile mai tîrziu cînd, excedată, am tăiat/ ars-o cu ţigara.