Legile Roboticii au produs la Daniel Knorr o serie de maşini gata să îndeplinească totul pline de dedicaţie, dar a căror autonomie nu este decît o iluzie întreţinută mecanic. O iluzie fundamentată parcă şi acum de teoria "mîinii invizibile" a lui Adam Smith - motorul silenţios şi ipotetic al pieţei libere. Ea presupune undeva o comandă directă care nu vine de nicăieri, dar îi împinge pe toţi membrii societăţii şi toate ţările din care provin să acţioneze independent la unison. Expuse stau aici lipsurile întreţinute de o societate şi o tehnologie unidirecţionată şi binecuvîntată de Managerul Regional pentru Armonie Socială (EU, robotul de Cory Doctorow, Sci-Fi Magazin, septembrie 2007).
Upgradările tehnice, morale sau de alt tip sînt excluse pe cît se poate. Sistemul e perfect şi aparent autosuficient - trebuie întreţinut mai departe doar aşa cum e acum.
Lui&Morty (2002), prezenţi la Zurich, New York sau Paris, anunţă robotizarea nu la nivelul claselor de sus ale societăţii, ci din contră, la marginea societăţii. Automatizarea cerşitului caracterizează acum întregul raport dintre cerere şi ofertă. Robotul cerşetor reţine un minimum de umanitate şi un maxim de politeţe. Poate chiar nu mai e nevoie de androizi, pentru că roboţii ca Lui sînt nişte cilindri vorbitori. Şi cu toate astea, Lui este un interlocutor şi un înlocuitor perfect al cerşetorului din marile oraşe. Omul şi cîinele, punkistul cu căţelul în lesă care cere trecătorului un euro sînt modele vii pentru fiinţe de tablă. Industrializarea cerşitului şi a nevoilor care ţin de supravieţuirea individului necesită acum doar nişte comportamente ordonate şi simple. Robotul zice "Hei, ce bine arăţi!", "Ai cumva un euro?" şi dacă ai pus ce trebuie în puşculiţa situată în cap - îţi urează o zi bună.
Comportamentele ordonate şi simple caracterizează şi execuţia lui Bibi (2002), robotul care îndeplineşte în faţa publicului toate aspectele-cheie ale video performance-ului lui Bruce Nauman din 1968. Recrearea pe viu a unei lucrări filmate necesită, iată, nişte comenzi electronice. Comenzi motorii care indică mecanicitatea exagerată voit a elementului uman pregătit să traseze şi să facă vizibile spaţii adiacente precum monitorul sau pătratul format din banda adezivă.
Agenţii, societatea artificială (2004) e o lucrare compusă din zece miniroboţi. Urmăriţi de la distanţă, miniroboţii se mişcă la fel, fie că sînt plasaţi pe o masă, fie că sînt pe o stradă sau într-o cameră. Microroboţii lui Daniel Knorr mimează interacţiunea şi coexistenţa armonioasă. Interacţiunea simulată aici şi uniformitatea agenţilor sociali sînt circumscrise politic în cadrul lucrării Agenţi (2004) - prezentată în numărul 18 din revista Idea. Roboţii de pe copertă şi postere, vag inspiraţi de forma unor tancuri, corespund celor 192 de state ale lumii. Toţi sînt egali, poziţionaţi la fel şi fiecare îşi poartă stindardul ca pe un brand naţional. Diversitatea ţine de suprafaţă, de o husă externă interşanjabilă - de culoarea de pe capotă. Agenţii aceştia customizaţi nu fac decît să fie aliniaţi într-un joc geopolitic parcelat în state departe de a fi cu adevărat egale ca putere şi importanţă. Numai aşa pot să fie înşiruiţi agenţii unii lîngă alţii. Într-o manieră aproape olimpică, microrobotul defilează supus orbeşte cerinţelor statale naţionale de autonomizare repetitivă şi redundantă.