"Există aproape două sute de bienale în întreaga lume, care abordează probleme similare, prezentînd practicile artistice diferite care constituie teritoriile limbajului vizual actual" (Ivo Mesquita, curatorul celei de-a 28-a ediţii a Bienalei de artă contemporană de la Săo Paulo, care va avea loc în toamna anului 2008). Fiind una dintre cele mai vechi bienale din lume, a doua după cea de la Veneţia, Mesquita decide să facă pentru această ediţie o evaluare a fenomenului cultural de amploare al bienalelor, propagat în aşa-numitele zone de periferie ale lumii sau în acele regiuni tensionate din punct de vedere politic şi cultural. Care este rolul unei bienale în era globalizării?, se întreabă el. Ce poziţie ocupă o bienală în industria culturală şi în cea a turismului?
Gîndită ca o reflecţie critică asupra numărului mare de bienale din întreaga lume, venită dintr-o ţară ca Brazilia, a contrastelor puternice, tema bienalei de la Săo Paulo deschide discuţii recente despre globalizarea artei şi ne pune faţă în faţă cu o realitate: dacă facem o hartă parţială a bienalelor acestui an, vom vedea că există cel puţin una în fiecare colţ al lumii. Săo Paulo Biennial, Whitney Biennial în New York, Liverpool Biennial, berlinbiennale5, Manifesta 7, în Trentino Alto Agide (nordul Italiei), Moscow Biennale, Shanghai şi Singapore Biennale, Dak'Art, bienală de artă africană în Senegal, bienala din Sydney. În România, Periferic 8, la Iaşi, Bucharest Biennale 3 şi Bienala Tinerilor Artişti, tot ediţia a treia, în Bucureşti. Inflaţie sau puls normal al artei?
Plasate în locuri strategice în era globalizării, bienalele sunt subiect de critică pentru teoreticianul german, de origine română, Marius Babias, atît în Subiectivitatea-marfă, cît şi în Recucerirea politicului. Economia culturii în societatea capitalistă [Nota 1]. "Locuri de disciplinare a artei mondiale (...) unde «altul» şi «străinul» au fost animaţi pentru coming-out, pentru a se alătura economiei culturale printr-un gest de afirmare de sine şi pentru a face marfa cosumabilă." Aparenta egalitate între Lumea întîi şi Lumea a Treia pe care o oferă bienalele face loc, de fapt, oglindirii diferenţelor şi marcării relaţiei de subordonare.
Problema bienalelor este tratată şi într-o interesantă culegere de texte, The Manifesta Decade[Nota 2], editată în 2006 de către Elena Filipovic (una dintre curatoarele bienalei de la Berlin de anul acesta) şi Barbara Vanderlinden. Cartea porneşte de la cazul Manifesta 6 din Cipru, ediţie care a fost închisă de autorităţile cipriote cu cîteva luni înainte de deschidere (curatorii intenţionau să deschidă o şcoală de artă experimentală în Nicosia, singura capitală cultural şi politic divizată din lume), şi trasează harta politică şi culturală a Europei de după căderea Zidului, precum şi modul în care artiştii contemporani şi curatorii (delimitarea este din ce în ce mai dificilă, pentru că acum vorbim mai degrabă de "multiple authorship", concept teoretizat de Boris Groys) se raportează la noul spaţiu mondial.
În unele părţi ale lumii, bienalele devin în ultimii ani locuri ale autochestionării cu privire la rolul pe care îl au în societatea prezentă. Vorbesc foarte mult despre rolul artei, despre educaţia prin artă, de importanţa medierii artei şi de plasarea şi includerea acesteia în social. Teoretizînd arta pe care o produc şi teoretizînd prin artă, nu doar expunînd şi arătîndu-se (şi atît), ele definesc şi vorbesc indirect despre crizele şi problemele zonei în care se plasează. Nu întîmplător, aceste autochestionări critice apar în Săo Paulo, Cipru, Tirana sau România. Încet, încet, ele pregătesc terenul unor viitoare reacţii de rezistenţă.
Fenomenul mondial al bienalelor de artă contemporană, al bienalelor nu numai ca formă globală de expunere a artei vii, ci şi ca încercare de inserare, de resorbţie definitivă a artei în habitusurile contemporane pare a ilustra o staţionare intermediară, penultimă, o ezitare a artei la ieşirea din muzeu şi din galerie (depăşite istoric), dar înaintea pasului ultim, decisiv, poate imposibil sau fatal, de intrare efectivă în realitate, unde arta, integrîndu-se, ar putea risca, în acelaşi timp, să dispară, să devină invizibilă, devenind imanentă societăţii înseşi. Prin bienale, arta stă încă "între" transcendenţa ei tradiţională ca "hartă" a lumii şi imanenţa coborîrii în "teritorialitate".
Anul bienalelor. Bucharest Biennale, Bienala Tinerilor Artişti şi Periferic 8 Iaşi
Să vedem, în următoarele rînduri, ce se întîmplă în spaţiul românesc, locul a nu mai puţin trei bienale de artă contemporană. Anul acesta îl putem considera, artistic vorbind, anul bienalelor de artă. Toate cele trei existente în România au loc acum, în 2008.
Să ne oprim asupra modului în care acestea se definesc şi asupra conceptului în jurul căruia se conturează fiecare dintre aceste ediţii. Această privire asupra bienalelor româneşti vine ca urmare a cercetării documentelor publicate de către organizatori şi a conferinţelor de presă ce au avut loc în ultimele săptămîni (http://www.bucharestbiennale.org, http://www.metacult.ro/meta/, http://periferic.org/). Acestei faze preliminare a analizei lor - mai mult o privire de ansamblu - îi va urma analiza propriu-zisă, în următoarele luni ale anului, atunci cînd fiecare dintre ele se va deschide.
Bucharest Biennale 3. BB3. Fiind aici. Topografiind contemporaneitatea
Cea de-a treia ediţie de Bucharest Biennale, organizată de revista de artă şi cultură contemporană Pavilion, şi deci de Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, va avea loc curînd, între 23 mai şi 21 iunie 2008. Este important modul în care bienala Bucureştiului se autodefineşte: "punere în scenă" a artelor contemporane, "acţiune" locală şi globală, "implicare comunitară" şi "îmbogăţire a resurselor culturale ale Bucureştiului". Organizatorii mizează mult în această ediţie pe Bucureşti ca spaţiu al arhitecturii şi urbanisticii eclectice, ca loc al "straturilor de arhitectură", al învelişurilor secolelor trecute.
Tema, aleasă de curatorii Jan-Erik Lundström şi Johan Sjöström (primul, director al BildMuseet din Umeå, muzeu de artă contemporană şi cultură vizuală din Suedia, al doilea, curator la acelaşi muzeu) pune în discuţie cartografierea spaţiului în care trăim, re-definirea lui continuă, re-demarcarea lui, în condiţiile în care noi suntem subiectele acestor mişcări continue (ne deplasăm constant, suntem fiinţe mobile, trăim nomadic, cei mai mulţi dintre noi migrăm, nu mai stăm într-un loc fix) sau devenim obiectul lor: spaţiul îşi pierde graniţele iniţiale, apar unele noi, cad ziduri, se înalţă altele. Adică, în mic, exact ceea ce trăim zilele acestea pe scena politicii mondiale. O temă deci foarte actuală şi sensibilă deopotrivă.
"Topografia contemporaneităţii" şi, implicit, cartografierea noilor practici artistice, prin forţarea vizitatorului bucureştean să străbată un drum anume, să umble cu harta în mînă (aceasta chiar va exista, traseul locaţiilor bienalei), într-o zi de primăvară bucureşteană 2008. Într-un anumit sens, ideea trasării unui itinerar prin Capitală readuce în actualitate punctul culminant, care a avut loc în toamna trecută, în cadrul proiectului Spaţiul Public Bucureşti/Public Art Bucharest 2007. Acolo, ca şi aici, proiectul însemna o cartografiere artistică a spaţiului, o încercare de inserare în spaţiu. Lucrările de artă erau strict conectate la spaţiul în care se desfăşurau, nu puteau exista decît acolo, în acel loc, erau concepute pentru acel loc. În cazul Bucharest Biennale, locaţiile alese spun fiecare cîte un fragment de istorie a Bucureştiului: e vorba de un traseu complicat compus din Muzeul de Geologie, Grădina Botanică, galeriile Orizont şi Simeza şi de galeriile - comerciale, de data asta - Feeria. Locuri în nici un caz al display-ului de artă contemporană şi, cu atît mai mult, o provocare şi curiozitatea de a vedea ce va ieşi din această imersiune a artei în spaţiul public.
Dincolo de lucrările artistice, vor fi pe parcursul acestei luni şi mai multe dezbateri publice, discuţii teoretice deschise publicului. La BB3 vor fi 38 de artişti din 21 de ţări. Ei vor produce 44 de proiecte, ce vor ilustra tema bienalei, după cum ni se spune în statement-ul bienalei. Din spaţiul românesc, Lia Perjovschi, Cezar Lăzărescu şi Adrian Matei. Din mediul internaţional, îi amintim doar pe cîţiva: Frances Goodman, cunoscuta artistă de origine palestiniană Mona Hatoum, Yoko Ono (care a devenit subiectul multor controverse în legătură cu vizita ei în România) şi Renaud Auguste-Dormeuil.
Cu adevărat foarte importantă, pentru mine, va fi prezenţa lui Dormeuil la Bucharest Biennale 3. Artistul francez este unul puternic pe plan internaţional şi vom vedea că lucrările lui îi confirmă reputaţia de specialist în topografierea spaţiului urban. Prezente în multe expoziţii, ele vorbesc despre societatea supravegheată în care trăim. Artistul, ca formă de protest şi mai degrabă atenţionare asupra Big Brother-ului contemporan (libertatea e doar o impresie, de fapt, suntem urmăriţi continuu), a conceput mai multe hărţi, în urma cercetărilor sale minuţioase, hărţi ale "drumului fără camere de supraveghere la serviciu şi înapoi", trasee ale rutinei zilnice.
Cunoscut "provocator" contemporan la reflecţie în multiple domenii, analist al cinematografiei prin psihanaliză şi realizator, între altele, al filmului The Pervert's Guide to Cinema, alături de regizoarea Sophie Fiennes (formată de Peter Greenaway), filosoful sloven "mondial" Slavoj Zizek va onora, de asemenea, bienala prin prezenţa sa.
Într-o lume în curs de globalizare, Bucharest Biennale 3 îşi propune cartografierea capitalei unei ţări de curînd integrate în Uniunea Europeană, România fiind a doua ţară ca mărime din Noua Europă. Este un proiect ambiţios, greu de realizat, dar care, odată încheiat, ar putea modifica mentalitatea locuitorilor oraşului.
În numărul viitor, voi continua analiza conceptelor celorlalte două bienale prezente în spaţiul românesc al anului 2008: Bienala Tinerilor Artişti (Re-Construction, ediţie curatoriată de către Ami Barak) din Bucureşti, şi Periferic 8 (Arta ca dar, curator Dóra Hegyi). La a opta ediţie, Periferic 8 din Iaşi a devenit deja o tradiţie şi o certitudine.
Nota 1: Marius Babias, Subiectivitatea-marfă. O povestire teoretică, IDEA Design&Print, Cluj, 2004 şi Recucerirea politicului. Economia culturii în societatea capitalistă, idem, Cluj, 2007.
Nota 2: The Manifesta Decade: Debates on Contemporary Art Exhibitions and Biennials in Post-Wall Europe, The MIT Press, 2006.