Dilema Veche / martie 2008
Galeria Nouă - spaţiu non-profit care se ocupa exclusiv de photography & new media - s-a închis din motive ce ţin, invariabil, de spaţiu şi de Primărie. Expoziţia de adio a fost Collecting Collectors, adică peste 30 de colecţii personale strînse laolaltă de Ştefan Tiron şi Anca Benera, în urma unui anunţ pe net şi... din vorbă-n vorbă.

N-am colecţionat niciodată nimic, nici măcar două cutii de chibrituri. Mereu am crezut că trebuie să existe un resort interior foarte puternic care să te împingă să cauţi, să aduni şi să păstrezi obiecte de un anumit fel, de-a lungul mai multor ani. Se pare că nu e chiar aşa. Oamenii încep să adune lucruri fără vreun motiv palpabil, mai mult din întîmplare, iar după o vreme, cînd privesc înapoi, nu-ţi pot explica prea clar ce anume i-a determinat s-o facă. Poate fi un moft, o modă, un hobby, o pasiune sau chiar o obsesie...

Cert este că, punînd cap la cap cele peste 30 de colecţii de toate felurile, expuse timp de un week-end la Galeria Nouă, se pot reconstitui - măcar din amintiri şi senzaţii, piese dintr-un puzzle foarte mare - cîteva epoci prin care am trecut cu toţii şi succesiunea lor. "Nu cred că trebuie să considerăm colecţiile doar nişte simple curiozităţi. În colecţiile existente putem citi poate ceva din cultura care le-a produs. Acumulările de obiecte colecţionate vorbesc despre aspecte importante ale culturii care le produce şi le îngroapă. Pentru colecţionar, tot ceea ce alţii aruncă, pierd, uită, risipesc capătă importanţă şi un rol anume" spune Ştefan Tiron, unul dintre curatorii expoziţiei.

Dacă s-ar face vreodată un muzeu al comunismului, sînt cîteva colecţii care n-ar trebui să lipsească de acolo. Şerveţelele vintage cu desene şi mesaje ("Consumaţi fructe după masă", "Petreceţi o seară plăcută la restaurantul Doina din Galaţi") ale doamnei din Făgăraş, o bunicuţă blîndă cu ochelari. Casetele Sony şi Basf înregistrate cu CC Catch şi alte cîntăreţe la modă, cu etichete scrise de mînă, cu carioca neagră, şi lipite pe carcasă. Bibelourile din vitrina bunicii - balerina, beţivul, pescarii, cuplul de dolofani, care dăinuie aproape în fiecare sufragerie de bloc care se respectă. Diapozitivele de familie, cu imagini candide din vacanţele pe litoral, sejurul la munte şi onomasticile între colegi.

Din furtunoşii ani '90 - în care am început să descoperim libertatea - s-au păstrat surprizele Turbo şi insignele cu "Maicăl", cel care "a plecat şi n-o să se mai întoarcă niciodată". Isteria consumului care a venit, nu mult după aceea, se reflectă în sutele de capace de sucuri şi bere, sutele de brichete de plastic, lame de ras şi pliculeţe de zahăr (din acelea care vin la restaurant sau în avion odată cu cafeaua), colecţii în care contează, în fond, cantitatea, nu valoarea obiectului în sine. Fetele par destul de constante în opţiuni şi rămîn în sfera universului lor feminin, populat cu un arsenal întreg de jucărioare precum sticle de parfum, fotografii sepia cu dame de odinioară, panoplii de cercei şi bibiluri.

De departe cea mai cool colecţie mi s-a părut cea de gărgăriţe, care urmărea nu obiectul, ci conceptul, simbolul în diverse reprezentări: jucării în formă de buburuză, pantofi, poşete, şosete de bebeluş, agrafe, pernuţe, abţibilduri, turtă dulce, chiar şi perie de WC şi microfon împodobite cu gîza roşie cu buline negre. "Gărgăriţa e ceva funny, te binedispune, totul se poate transforma într-o gărgăriţă, dacă vrei!" - spune Ruxandra, proprietara colecţiei, care visează o casă în formă de - evident - gărgăriţă.

Cea mai surprinzătoare colecţie: obiecte înghiţite de copii, strînse de o doctoriţă (este incredibil ce trăsnăi fac ăştia mici cînd sînt nesupravegheaţi!) şi cea mai înduioşătoare: perlele lui Toma, un băieţel de 3 anişori, notate de mama sa pe post-it-uri. Ce pare să-i motiveze însă pe colecţionari este faptul că astfel devin cumva recognoscibili: lumea te ştie că ai "o ţăcăneală". Te trezeşti că începi să primeşti cadouri, că prietenii vor să-ţi facă o bucurie şi să te ajute să-ţi completezi colecţia, iar lucrurile strînse sînt încărcate, de cele mai multe ori, de poveşti: Ruxandra a primit o gărgăriţă de la un jurnalist care se întorcea din Kosovo, Anei îi aduceau colegii de clasă sticluţele goale de parfum ale părinţilor, doamnei din Făgăraş îi tot cumpără şi acum nepoţii şerveţele cu model, de prin excursii.

N-a fost prea multă vreme de scotocit obiect cu obiect toate aceste tezaure personale, aşa cum ar fi meritat, pentru că "n-au dansat" decît trei zile, deşi iniţial expoziţia fusese anunţată pentru o săptămînă. Dar erau chestiuni de spaţiu, contracte, contexte, cereri, solicitări, somaţii, "adrese oficiale", "note scrise" şi aşa mai departe. Lucruri cu care nu te joci, dar care, la o adică, pot fi cumva motivante pentru a-ţi vedea în continuare de treburi neconvenţionale, pentru că aşa se spune la noi, în România, că artistului îi şade bine să se lupte cu greutăţile şi sistemul.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus