Eginald Schlattner, autorul romanului inspirator, a văzut prima oară filmul "printr-o perdea de lacrimi".
Filmul va fi difuzat şi de cinci canale europene de televiziune, printre care ARTE.
Radu Gabrea va mai scoate în acest an Călătoria lui Gruber (despre pogromul de la Iaşi) şi un coupé din două documentare.
Iulia Blaga: Sunteţi mulţumit de cum a ieşit Cocoşul decapitat? De ce îl scoateţi pe ecrane aşa târziu?
Radu Gabrea: Sunt foarte mulţumit. Premiera de la Sibiu, în cadrul TIFF-ului, a fost un succes enorm. Prezent la mai multe festivaluri, filmul a obţinut Menţiunea specială a juriului la "Saturno International Film Festival" din Italia. La Mons, vizavi de proiecţia lui Claude Lelouch, cu ocazia aniversării a 75 de ani de viaţă, am avut o sală arhiplină. Sunt mulţumit că filmul va fi văzut în patru ţări europene - Germania, Austria şi Ungaria, dar şi că va fi difuzat de cinci canale de televiziune europene: SRTV, Televiziunea Bavareză, ARTE, Televiziunea Austriacă şi DUNA TV. Adică va fi văzut de 2-3 milioane de spectatori care vor cunoaşte un crâmpei din istoria Transilvaniei şi a comunităţii săseşti. De altfel, tinerii din Ierusalim au făcut paralele interesante despre dispariţia aproape totală din România a celor două comunităţi - evreiască şi săsească. Împreună cu distribuitorul, "Transilvania Film", am căzut de acord că o ieşire la rampă în 2007, împreună cu filmele lui Cristian Mungiu şi Cristian Nemescu, ar fi echivalat cu o sinucidere.
I.B.: Eginald Schlattner a văzut filmul la Sibiu. S-a recunoscut pe ecran?
R.G.: Eginald Schlattner spune că a văzut filmul "printr-o perdea de lacrimi", aşa l-a emoţionat întâlnirea cu mediul veridic al adolescenţei sale şi autenticitatea faţă de roman. Când a participat la prezentările filmului de la Viena, Graz şi Bruxelles, le-a sugerat celor care au citit cartea s-o uite. Mai susţine că admiră cum din fresca romanului s-a putut extrage, după 12 scenarii, acţiunea axată pe aceşti patru tineri. A fost o operaţie de concentrare şi nu de simplificare, prin care filmul a câştigat în intensitate şi sugestibilitate.
I.B.: Faptul că sunteţi german după mamă a fost o "circumstanţă atenuantă" pentru hotărârea de a ecraniza Cocoşul decapitat?
R.G.: Mai degrabă una "agravantă". Citindu-l în original, l-am înţeles şi l-am apreciat mai bine. Scenariul scris în versiunea germană a fost cu siguranţă un avantaj. A fost şi un prilej fericit de a mă reîntoarce într-o cinematografie de care mă simt foarte legat, în care am trăit şi lucrat peste 20 de ani, în care am repurtat succesele cu Fear Not, Jacob! / O făclie de Paşte sau A Man Like Eve / Un bărbat ca Eva.
I.B.: Aveţi amintiri personale despre această lume pe care o recreaţi pe ecran?
R.G.: Eroul din filmul Prea mic pentru un război atât de mare era un copil de trupă, rătăcit pe front, Ion Mohreanu din Dincolo de nisipuri era copil de ţăran din câmpiile Brăilei, Leiba Zibal - eroul filmului adaptat după O făclie de Paşte, de Caragiale, un evreu fugit de pogromurile din Europa răsăriteană, undeva într-o ţară în care îşi găsise adăpost pentru el şi familia sa, Regizorul din Un bărbat ca Eva, chinuit şi sfâşiat între eros şi creaţie - toţi sunt, într-un fel sau altul, o parte din mine şi deci, indirect, au fost influenţaţi de mama mea, care a fost persoană extraordinară, o mare profesoară, creatoare de artişti şi oameni. (Vezi cartea de memorii a dnei Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat).
I.B.: Fiind o coproducţie internaţională, au intervenit cu "sugestii" finanţatorii externi?
R.G.: A fost un drum greu care m-a obligat la unele concesii. S-au scris cam 12 variante de scenariu, incluzând în echipă noi scenarişti. Ultimul, Bert Koss, a avut puncte de vedere de care a trebuit să ţinem cont. Dat fiind că finanţatori importanţi sunt posturi TV, a trebuit să ţinem cont şi de cerinţele acestui mediu. Dar cea mai mare luptă s-a dus pentru montajul final, luptă care a dus la un blocaj. Prevederile contractuale prevedeau ca, în cazul în care părţile nu sunt de acord asupra versiunii finale, fiecare parte să-şi facă versiunea sa. Aşa, evident, filmul ar fi avut o versiune "exclusiv românească" şi ar fi trebuit ca partea română să plătească "abaterile" de la aşa-zisa "linie comună". Din fericire, Televiziunea Bavareză şi ARTE au ales versiunea "Radu Gabrea".
I.B.: Dacă n-ar fi fost vorba de această poveste multietnică, ci de una 100% românească, ar mai fi fost interesaţi coproducătorii străini?
R.G.: Nu există finanţare fără un interes, artistic ori financiar. Cel artistic, care era precumpănitor în anii '70-'80 ai secolului trecut, e din ce în ce mai redus. Ceea ce interesează e succesul de public, care aduce cert "plusvaloare". Un filmuleţ care pare de nişă, dar cu idei şi valori artistice ridicate, care are un raport investiţii/încasări de 10:2, asigură cariera regizorului, uneori pe viaţă. Este, de pildă, cazul a doi mari regizori: Coppola şi Lucas, şi al filmului lor de debut, American Grafitti, care a avut încasări de 8-10 ori mai mari decât costurile. Finanţarea noastră a fost destul de redusă, ceea ce ne-a pus în faţa a două opţiuni: să cheltuim banii pe ce se vede în film sau pe filmarea propriu-zisă (hoteluri, transport, diurne, echipament de filmare şi iluminare etc.). Am ales calea scurtării drastice a perioadei de filmare, pentru a ne rămâne bani pentru decoruri şi costume.
I.B.: Marea descoperire a filmului sunt tinerii actorii români - Ioana Iacob şi Axel Moustache. Cum i-aţi găsit?
R.G.: Cea mai mare dificultate s-a datorat hotărârii mele ca filmul să fie jucat în germană. Apoi a fost necesitatea ca eroii să parcurgă o poveste pe patru ani, între 12 şi 16 ani. S-a lucrat doi ani la casting. Am fost în mai toate oraşele din Transilvania, filmând elevii şcolilor germane. Până la urmă m-am hotărât să iau în distribuţie actori foarte tineri care să acopere credibil vârsta finală a eroilor. Am început un casting la fel de intensiv cu actori de limbă germană. Probele au fost extraordinare, unele scene din film născându-se chiar la casting. Aşa i-am descoperit pe Ioana Iacob şi pe Axel Mustaţă (cum se numea atunci; acum, devenit "star", se numeşte Moustache).
I.B.: În acest an scoateţi două lungmetraje, Cocoşul decapitat şi Călătoria lui Gruber, a căror acţiune se petrece la primul în 1944, la al doilea în 1941. De ce sunteţi interesat de această perioadă?
R.G.: Fac o precizare: vor fi trei lungmetraje semnate de mine care vor ieşi în 2008. Al treilea este un lungmetraj coupé, realizat din două documentare care s-au bucurat de un succes enorm, Moştenirea lui Goldfaden şi Romania! Cât priveşte interesul pentru acea perioadă, e interesul pentru o perioadă care face parte din viaţa mea. Aş spune chiar că prima "imagine", în sens generic, rămasă în mintea mea, a fost cea a unei "crăpături" imense în tavanul dormitorului, după cutremurul din 1940.
I.B.: Călătoria lui Gruber tratează despre pogromul de la Iaşi. Aţi simţit nevoia să lămuriţi acest subiect asupra căruia nu toată lumea e de acord?
R.G.: Întrebarea Dvs e chiar dovada a cât de necesar e filmul. "Controversele" sunt o formă "soft" de a încerca să se ascundă vinovăţiile şi responsabilităţile. Am citit în cei 14 ani de când m-am întors în România cam tot ce s-a scris în istoria română şi, aş zice, mondială, şi mi-am făcut o imagine cât de cât adevărată despre acea perioadă tristă a istoriei României. Ascunderea adevărului şi neasumarea lui, cât şi încercarea de relativizare a unor evenimente, sunt - pentru sufletul unui popor şi pentru evolutia lui -, o otravă. Din păcate, România a trăit în ultimii '70 de ani ai secolului trecut precumpănitor în minciună. René de Weck, ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, şi-a publicat memoriile despre cei 10 ani petrecuţi în România (1935-1945) sub titlul Zece ani în ţara minciunii. E de ajuns să urmărim "discursul politic" din România de azi ca să vedem că această plagă ne urmăreşte ca un destin.
I.B.: E adevărat că Eugen Uricariu a făcut un text după romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte (text după care Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu au scris scenariul) pentru că nu puteaţi obţine drepturile de ecranizare?
R.G.: Răspunsul meu ar trebui să sune cam ca celebrele răspunsuri de la "Radio Erevan". "E adevărat că, dar...". Eugen Uricariu a scris un scenariu foarte bun, bazat pe romanul lui Malaparte, deci bazat pe o ficţiune. Dar Malaparte a fost scriitor şi ziarist. Am preferat să-i urmez drumul ca ziarist şi, plecând de la unele evenimente reale, dar necunoscute şi care nu apar în cartea lui Malaparte (descoperite în cursul documentării de Răzvan Rădulescu, şi anume "cauza demiterii Colonelului Lupu de la şefia garnizoanei Iaşi de către Mareşalul, pe atunci doar generalul Antonescu"), să rescriem povestea cinematografică a vizitei sale. Mai ales că această opţiune a permis realizarea unui film despre care am convingerea că e mult mai cutremurător şi mai tensionat.
I.B.: Când lansaţi filmul?
R.G.: La drept vorbind, aş fi vrut să-l lansez imediat după Cocoşul.. şi după celălalt lungmetraj. M-ar fi amuzat să văd media ocupându-se cel puţin şase săptămâni la rând cu "filmele lui Radu Gabrea". Dar distribuitorii m-au tras de mânecă. Răspunsul exact e: n-am făcut încă un plan de lansare, dar cu siguranţă va fi în 2008.
Citate din Radu Gabrea:
"Ascunderea adevărului şi neasumarea lui, cât şi încercarea de relativizare a unor evenimente, sunt - pentru sufletul unui popor şi pentru evolutia lui -, o otravă. Din păcate, România a trăit în ultimii '70 de ani ai secolului trecut precumpănitor în minciună."
"Nu există finanţare fără un interes, artistic ori financiar. Cel artistic, care era precumpănitor în anii '70-'80 ai secolului trecut, e din ce în ce mai redus."
Cocoşul decapitat a fost "un prilej fericit de a mă reîntoarce într-o cinematografie de care mă simt foarte legat, în care am trăit şi lucrat peste 20 de ani."
Cocoşul decapitat are o distribuţie internaţională: David Zimmerschied, Alicja Bachleda, Ioana Iacob, Axel Moustache, Werner Prinz, Victoria Cociaş, Dorel Vişan. Ca regizor, pe generic este creditat, alături de Radu Gabrea, şi Marijan David Vajda. Director de imagine este Walter Kindler, iar monteuză Melania Oproiu.