Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cocoşul decapitat

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fişe de lectură - Cocoşul decapitat


aprilie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum zece luni am vizionat Cocoşul decapitat în cadrul Festivalului Transilvania. Atunci am considerat că realizarea lui Radu Gabrea ar fi fost bună dacă ar fi un film de televiziune. Revăzîndu-l recent, tot la Cluj-Napoca, într-o proiecţie de gală, senzaţia avută la TIFF mi-a fost întărită.

În timpul vizionării recente mă amuza amintirea unei afirmaţii de-a lui Hitchcock. El spunea că detestă filmele americane fiindcă par create doar pentru a putea vedea anumiţi actori vorbind. Ceea ce spunea Hitchcock nu se potriveşte perfect acestui film, fiindcă noi nu avem staruri pe care publicul să le dorească pe ecran atît de mult încît prezenţa actorului în cadru să devină scopul filmului. Însă un adevăr reiese din acele cuvinte: poate fi plictisitor să urmăreşti pe ecran o istorie care e conturată prin dialog, nu prin imagini, care e rostită prin cuvinte (adică literar), nu prin montaj (adică cinematografic). Cocoşul decapitat e o acumulare de discuţii melancolice din care aflăm, de la bătrînii locului, că spaţiul în care se desfăşoară discuţiile fusese un paradis socio-cultural, unde saşii, românii, maghiarii şi ţiganii convieţuiseră exemplar sute de ani, în vreme ce în prezent, în cîţiva ani, pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, influenţa simţirii naziste şi ameninţarea bolşevismului destabilizase zona. Discuţiile melancolice, înţelepte, calme, sînt sparte de discuţii aprinse, de dispute, în care tinerii locului, înregimentaţi ideologic, pulsează aprins pe ritmurile prescrise de normele gîndirii ariene germane.

În spatele filmului realizat de Radu Gabrea se află romanul omonim al scriitorului român de limbă germană Eginald Schlattner. La discuţia de după proiecţie, scriitorul se arăta foarte mulţumit de adaptare, fiindcă ea ar surprinde perfect liniile pe care el le trasase în carte. Tocmai în această surprindere cred că stă slăbiciunea peliculei. Filmul pare a fi o schemă a parcursului livresc, o fişă de lectură unde sînt rezumate cîteva traiectorii individuale care, la rîndul lor, sînt redate sub aceeaşi formă - în rezumat, schematic, demonstrativ, didactic.

Doi băieţi de condiţie socială diferită devin fraţi de cruce. Unul e Felix Goldschmidt, provine dintr-o familie de intelectuali burghezi, celălalt e Hans Bediner, fiul unui coşar. Primul iubeşte o evreică, pe Gisela, al doilea o iubeşte pe Alfa Sigrid, fiica unui nobil saxon. Primul este un idealist care va părăsi tremurul iubirii pentru promisiunile ideologiei naziste (şi, cum e normal, într-un final va suferi pentru alegerea făcută, va dori să o răscumpere). Al doilea e un arivist, gata să renunţe la prietenie cînd simte fiorul puterii (implicit al creşterii sociale). Relaţiile dintre cei patru tineri şi felul în care aceştia participă la viaţa comunităţii întocmesc demonstraţia peliculei: cînd îşi semnează o comunitate - cea săsească din sud-estul Transilvaniei, în speţă - propria moarte? Cînd forţa ei vitală (i.e. tineretul) e dezbinată de interese momentane meschine, cînd e îmbătată de aburul unor promisiuni ideologice, cînd se desparte uşor de idealuri nobile (precum iubirea).

Actorii îşi interpretează bine partiturile, doar că acestea sînt limitate, fiecare personaj identificîndu-se în fapt cu o caracteristică umană: idealism - Felix (David Zimmerschied), arivism - Hans (Axel Moustache), naivitate - Gisela (Alicja Bachleda), cochetărie - Alfa (Ioana Iacob). Cu o astfel de construcţie a personajelor şi avînd în vedere decorul politic pe care e articulată povestea, ceea ce se va petrece pe ecran nu e greu de ghicit după ce sînt introduse personajele şi după ce e anunţat anul istoric. În acest mod, dramatismul şi surpriza sînt anulate destul de rapid. Ce rămîne din film? Informaţia. Dialogul şi, în genere, caracterizarea personajelor prin ceea ce spun pe ecran, literarizarea expunerii, acestea aduc informaţie. Iar cumulul de informaţie nu poate crea dramatism cinematografic. Poate asigura, însă, un parcurs onest pentru un film de televiziune.



 Toate articolele despre Cocoşul decapitat


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Exitus - Cocoşul decapitat / Der Geköpfte Hahn, Andrei Gorzo
 Salam săsesc... cu soia - Cocoşul decapitat, Mihnea Columbeanu
 Radu Gabrea: Neasumarea adevărului e o otravă pentru sufletul unui popor, Iulia Blaga
 Radu Gabrea vrea să-şi ducă filmul Cocoşul decapitat în caravană prin ţară, Comunicat de presă
 La Sibiu, Cocoşul decapitat cîntă în germană, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Cocoşul decapitat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer