Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cocoşul decapitat

Salam săsesc... cu soia - Cocoşul decapitat


Cinemagia, martie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cred că nimeni n-ar putea contesta principalele calităţi ale noului film semnat de Radu Gabrea:
Sageata conţinutul istoric, meritoriu prin încercarea de a aduce în prim plan un subiect semnificativ, dar puţin cunoscut: destinul ingrat al saşilor în Al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost descris de romanul lui Eginald Schlattner;
Sageata valenţele plastice ale imaginii lui Walter Kindler;
Sageata acurateţea reconstituirii de epocă la nivel scenografic, prin remarcabilele eforturi ale producătorului Florin Paraschiv.

Nici nu e de mirare că avem de-a face cu un film atât de vizual, când Radu Gabrea ne-a obişnuit de aproape patru decenii cu apetenţa sa pentru expresivitatea imagistică, după cum a demonstrat-o remarcabilul Prea mic pentru un război atât de mare (premiat la Locarno, 1969), ba chiar şi Dincolo de nisipuri (1973 - ale cărui valenţe picturale au generat până şi aprecieri elogioase conform cărora ar fi fost "cel mai bun film românesc al anilor şaptezeci"), sau, mai recent, Rosenmil - o tragică iubire (1992).

La fel de puţin surprinzător este faptul că autorul se apleacă din nou asupra unei acolade temporale dragi lui: vremurile celui de-Al Doilea Război Mondial, abordate de pe poziţii partizane făţişe - la fel ca, de pildă, în celebrul serial Urmărirea, din 1971, despre curajoşii ilegalişti şi viteazul lor post de radio dinaintea eroicului 23 August (cu A mare!) 1944, inspirator al celebrei poezioare: "Foaie verde, baraboi / Am ajuns ca vai de noi: / De la Ness, la Ciripoi!", sau într-o aşa-zisă piesă de teatru montată la TVR prin 1994, despre o delirantă noapte de beţie între Eva Braun şi Carla Petacci - că, de, numai două curve dezaxate i-ar fi putut iubi pe Führer şi Il Duce (numit şi acolo, într-o continuă odă a ignoranţei, "Ducele", deşi Mussolini nici vorbă de-a fi avut vreun titlu nobiliar: pentru cine nu ştie, "Il Duce" înseamnă "Conducătorul"; "duce", în italiană, se spune "duca"). Din păcate, prin totala sa lipsă de imparţialitate istorică, Radu Gabrea îşi subminează propriul subiect, întrucât drama saşilor consta tocmai în plasarea lor în punctul nodal al unor conflicte de care erau mai mult sau mai puţin străini. Ca atare, avem de-a face din nou (exact ca la Titus Popovici, Sergiu Nicolaescu, Manole Marcus şi alţi dinozauri din perioada cinematografului cu soia), cu legionari mârşavi şi grobieni, cu evrei angelici, cu germanofili isterici şi cu ţigani pitoresc-inocenţi. În loc ca multiplii poli conflictuali ai contextului să se potenţeze reciproc, propulsând drama reală şi ireductibilă a saşilor (care, cum livresc spune epilogul, "încă n-au găsit capul cocoşului" - aducător de noroc, spre deosebire de fatalul trup), ei se fleşcăie prin tezism, decuplând total spectatorul din orice implicare alături de personaje şi etnia lor.

Aceeaşi moleşeală rezultă şi din construcţia neîngrijită a scenariului, care nu reuşeşte să structureze materialul romanesc într-o povestire cinematografică închegată corect. Acţiunea de desfăşoară liniar şi didactic, pe parcursul unei succesiuni de situaţii schematice în care abundă momentele de instrucţie ale "Hitlerjugend-ului săsesc", filmate musai à la Moş Teacă. Cele câteva tentative de a crea arcuri dramatice între funcţii eşuează fie prin banalitate (relaţia dintre înfrăţirea de cruce, cu jurământul de credinţă, şi trădarea lui Hans Adolf de mai târziu), fie pentru că autorul uită ce voise cu ele (sugestia de homosexualitate dintre cei doi băieţi).

La fel de amorf e şi universul uman al filmului, cu excepţia sclipirilor disparate ale unor actriţe ca Victoria Cociaş şi Alicja Bachleda. Protagonistul, David Zimmerschied, e searbăd şi neconvingător, iar partenerul său, Axel Moustache, nu se distinge decât prin falsităţi stridente - cei drept, la îndrumarea expresă a regizorului, care a propus o cheie interpretativă voit teatrală şi grandilocventă, în tentativa sa de a proiecta asupra comportamentului de epocă perspectiva noastră contemporană privind stilul probabil de a vorbi al oamenilor din acele vremuri. Acelaşi aer "retro" voit, dar cu efect de bumerang, se remarcă în folosirea pleonastică a muzicii; deşi partitura lui Ştefan Zorzor e extrem de inspirată, şi cu atât mai abil potenţată de talentul unui maestru al sunetului ca Titi Fleancu, insistenţa până la saturaţie pe rolul ei ilustrativ, inclusiv prin faptul că întotdeauna muzica repetă ceea ce se vede în imagine, o face de la un moment dat să devină cel puţin obositoare, dacă nu chiar iritantă. Nervozitatea precisă şi creatoare ca de obicei a excelentei monteuze Melania Oproiu mai izbuteşte cât de cât să imprime o sugestie de ritm unei trame construite sălciu şi narate amatoriceşte.

Poate că cel mai grăitor rămâne faptul că, deşi se referă la un context uman sfâşietor, cu destine frânte, principii morale încălcate dureros, trădări multiple şi traume niciodată vindecate, la nivel atât individual cât şi etnic în ansamblu, filmul rămâne impersonal şi rece. Zadarnic am căuta, pe tot parcursul lui, o secvenţă cu adevărat inspirată, o sclipire creatoare, o idee care să clintească un muşchi, o palpitaţie, o lacrimă. Mă gândesc cu îngrijorare la faptul că Radu Gabrea mai promite şi un film despre pogromul de la Iaşi, urmat de un altul, privind repercusiunile în România ale Revoluţiei Maghiare din 1956. Dacă vor fi la fel de teziste şi convenţionale, nu ne va mai rămâne decât să deplângem ratarea, de către cinematograful românesc, a încă două momente istorice semnificative.

28 martie, 2008, h. 23:00-23:40
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Cocoşul decapitat


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Fişe de lectură - Cocoşul decapitat, Lucian Maier
 Exitus - Cocoşul decapitat / Der Geköpfte Hahn, Andrei Gorzo
 Radu Gabrea: Neasumarea adevărului e o otravă pentru sufletul unui popor, Iulia Blaga
 Radu Gabrea vrea să-şi ducă filmul Cocoşul decapitat în caravană prin ţară, Comunicat de presă
 La Sibiu, Cocoşul decapitat cîntă în germană, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Cocoşul decapitat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer