Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concerte diverse 2008

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când sonorităţile contemporane au priză la public - Doru Roman


aprilie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De câţiva ani under a new management, Filarmonica Banatul din Timişoara reuşeşte să-şi surprindă plăcut spectatorii, oferindu-le tot mai des prilejul de a asculta - în primă audiţie sau chiar în primă audiţie absolută - lucrări ale compozitorilor români contemporani. Şi, ceea ce este cu adevărat îmbucurător, publicul timişorean răspunde pe măsura îndrăznelii cu care este provocat.

Filarmonicile din România, încă circumspecte faţă de creaţiile contemporane (care presupun, desigur, o altă sensibilitate, un alt tip de discurs muzical), oferă publicului spectator doar cu parcimonie lucrări ce îşi propun să exprime puncte de vedere originale asupra acestui nou capitol din istoria muzicii. Aşa cum altădată mulţi melomani (sau simpli ascultători) au respins din start muzica electronică, intrând în conflict cu ea (din necunoaşterea şi ignorarea legilor ei), preferând exclusiv muzica generaţiilor precedente şi sunetele instrumentelor clasice, la fel se întâmplă azi cu muzica contemporană, al cărei sound nu are cum să nu fie impregnat de aportul adus de synthesizer. Această "masă" de mixat sunete - clavecinul timpurilor moderne, un adevărat bord de avion al muzicii actuale, o inteligenţă pasivă subordonată uneia active - a devenit peste tot în lume un instrument încorporat nu de puţine ori în orchestra simfonică sau un instrument-partener alături de altele, care - cronologic - îl preced (vioara, flautul, violoncelul, ţambalul, xilofonul, violoncelul, toba etc.).

Într-o seară de la începutul lui martie 2008, sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara a fost aproape plină - în jur de 400 de spectatori - o prezenţă masivă, dacă ne gândim că în România publicul nu prea gustă muzica experimentală, contemporană. În program: recitalul de percuţie (cu acompaniament electronic) al lui Doru Roman, avându-l ca invitat special pe Zoli Toth (de la trupa Sistem) - găselniţă ce avea să atragă un număr impresionant de adolescenţii în sala de concert.

Prima piesă a recitalului-eveniment: Lacrymosa, de Adrian Enescu - o stranie împletire de sonorităţi care - aşa cum observa în prezentarea sa flautistul Ionuţ Ştefănescu (prezent şi el în sală, în dublă calitate: de compozitor al uneia din piesele incluse în program şi ca master of ceremonies) - aduc "la zi" mesajul din Requiem-ul mozartian. Ritmurile Lacrymosei îi dau dureri de cap celui care trebuie să le aducă la viaţă pe scenă. Nu degeaba îmi mărturisea percuţionistul, chiar înainte de concert, că interpretarea Lacrymosei îl epuizează - de aceea a şi ales s-o cânte prima, "că altfel n-o mai scoate la capăt". În timpul repetiţiilor din după-amiaza zilei de concert, Doru povestea că pianistul Sorin Petrescu (solist în Trio Contraste) i-ar fi spus, văzând cât de mult timp petrece studiind piesa, că nu l-a mai văzut niciodată să exerseze atâta pentru vreun concert. Două "forţe" dialoghează în Lacrymosa: pe de-o parte, "forţa brută" (ritmul tobelor din pânza electronică încărcată de gravitate din fundal), pe de alta, "forţa spiritualizată" (simfonia sunetelor cristaline de xilofon) până la apoteoza sonoră din finalul părţii a treia. Oare cum ar suna Lacrymosa reorchestrată exclusiv unplugged, fără mediul electro-acustic - aşa cum o prefigurează deja Doru Roman? Fără îndoială că - interpretată cu aceeaşi dăruire ca în 4 martie 2008 la Timişoara - nu ar avea cum să arate rău. Au contraire.

Lucrarea lui Ionuţ Ştefănescu (MAMBOlero) - cu citate din Bolero de Ravel şi cu ritmuri de mambo - se doreşte un fel de odă închinată (cu aportul actorului şi percuţionistului Doru Roman şi pe "libretul" lui Nichita Stănescu) energiilor creatoare ale artistului percuţionist, "cel mai singur", cel "îndepărtat de flaut" şi "pus să bată la tobă" cu mâinile-beţe ale lui Venus din Milo.

Geyzer-ul Doinei Rotaru m-a dus - involuntar - cu gândul la Antarctica lui Vangelis: sunete reci, "metalice", de clopote, vibrafon cu arcuş, cinel, gonguri etc. (suprapuse peste sunete de instrumente de percuţie tradiţionale) în care se simt topite - pe o stranie pânză de sunete electronice - nebănuite energii şi ritmuri.

Venice-Rio, piesa lui Sorin Lerescu (însoţită de o un slide show din care - datorită unei regretabile defecţiuni tehnice - lipsea finalul) recompune - cu acest material superabstract, care este limbajul muzicii - atmosfera carnavalurilor din Veneţia şi Rio.

În fine, Il giardino delle strutture - pentru două percuţii şi bandă, de Aurel Stroe, a fost o adevărată "ritmodie", o beţie a sunetelor de tobă, contrapunctate de sunete delicate de xilofon. La un moment dat, Zoli Toth a folosit un butoi (e doar brand-ul trupei sale de succes) şi l-a lovit - ca pe tobe - fără milă şi în duşmănie. Intrarea sa în scenă a fost regizată: s-a dus glonţ la o tobă şi - pe un fundal sonor - a simulat lovirea ei (mimând playback-ul). Când a fost apostrofat de amfitrionul (şi fostul lui dascăl) Doru Roman, a ameninţat furios şi teribilist că pleacă, spunând (nu fără autoironie) că el de 18 ani face playback fiindcă asta place publicului. O fată din stal chiar a fost întrebată dacă-i place şi a răspuns pozitiv. Preţ de aproape un minut am fost păcălit şi eu (crezusem că Zoli chiar face nazuri) apoi mi-am amintit că de la o vreme se poartă astfel de "înscenări" la Filarmonica Banatul, mai cu seamă atunci când "actorii" sunt cei din Trio Constraste (Sorin Petrescu, Ionuţ Ştefănescu şi Doru Roman - promotori activi al muzicii contemporane), sub bagheta dirijorului Radu Popa. Zoli a fost foarte emoţionat (e doar din Timişoara) şi a mulţumit mamei, profesorilor, onoratului public, fanilor etc. Se simte deja vedetă. Oricum, s-a descurcat onorabil, alături de Doru Roman. Ca bis, cei doi au cântat din câte o pungă de... hârtie pe care le-au spart simultan la sfârşit.

Pe ici, pe colo a mai sunat câte un mobil de licean, necomutat pe silence. Câţiva spectatori - nedeprinşi cu limbajul muzicii contemporane, cu sonorităţi exclusiv de percuţie ori cu sound-ul de synthesizer - au plecat în pauzele dintre melodii. Dar ceea ce contează e că majoritatea au rămas până la sfârşit, răspunzând prin aplauze frenetice acestui tip de manifestări ce sperăm să continue la Timişoara. Publicul timişorean de muzică contemporană, deocamdată under formation, aşteaptă repertorii de noi şi noi experimente muzicale.



 Toate articolele despre Concerte diverse 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 The Pixels, Sofa Surfers, Bumbapa, o producţie Fabrica, Iulia Burtea
 Romanian Piano Trio - Beethoven Unplugged, Laura Ion
 de pomina... oedip vs. snoop dogg... de pomană, Maria Balabas
 Montreux, Tanglewood, Gărâna, Florian F. Baiculescu
 Andrieş la Oradea, după 13 ani, Lucian Cremeneanu
 Toate articolele despre Concerte diverse 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer