În Bucureştiul cu aromă de praf, maşini şi străzi înfundate, mi-am trăit muzical extremele... dintr-un suflu fu operă, dintr-altul gangsta rap.
Joi la Operă - Oedip de George Enescu, vineri - Snoop Dogg pe Arenele Romane. Între operă şi hip hop, sentimente diverse, adverse, reverse.
La Operă m-am înfipt în ceafa omului din faţă, respirând aerul de science fiction ezoteric pe care Petrică Ionescu l-a înfipt, la rându-i, în unica operă semnată Enescu... dacă mă gândesc la combinaţia cultural-temporală rezultată - mă bucur că trăiesc acum şi că pot cât de cât să pricep paşii pe care ne construim, în cele din urmă, fiinţa. Tragedia greacă şi-a găsit întruchiparea libretistică în franceza lui Edmond Fleg, sub mâna lui Enescu - Oedip şi-a trăit şi un destin sonor adânc românesc, cu inspiraţia lui Petrică Ionescu - evadăm şi mai departe în fantasticul spaţiului, imaginii, simbolurilor întortocheate, împerecheate frenetic, într-o lume a noastră, postmodernistă până la capăt, în care provenienţa nu mai este vizibilă; memoria, doar, ne şopteşte că tabloul ce trăieşte fiecare colţ de scenă vine şi el, la rându-i, din istorie, literatură, ritualuri ascunse. Ascultasem şi înainte Oedip... ascultasem cu urechile închise, pe goana examenelor, pe spaima de restanţe. CD-ul derula vag nişte zgomote, prea lungite, prea neînţelese, săream imediat la următorul moment, fără să-mi pese că Iocasta tocmai îşi cânta iubirea incestuoasă, că Oedip se tânguie şi luptă pe sunetele unei doine îmbibate de suflu wagnerian, că din acele înaltul Sfinxului pleacă spre lumea noastră baritonală întrebarea, unica întrebare: "cine e mai puternic decât destinul?"...
Lumea elegantă şi, câteodată, cu telefoane mobile pornite, aplauda fiecare coborâre a cortinei-zid, ce ne aducea dinspre teatrul suspendat temporal creat de Petrică Ionescu, surprinzător, înapoi în Grecia antică şi înapoi, în cele din urmă, la noi înşine.
Am respirat fiecare minut, fără să-mi pot lua ochii de la scenă, fără să-mi pot lăsa auzul să frizeze somnul, dându-mi palme la modul mental, cum de n-am ascultat şi înainte Enescu, aşa... "Omul e mai puternic decât destinul!"...
... sau... omul se lasă în voia destinului promovat de media, dorind fără milă şi fără gânduri suplimentare sclipiciul, spoiala, superioritatea absurdă... la hip hoperul american Snoop Dogg, am atacat Arenele Romane. Mi-am trăit mixul cultural-muzi£¥cal-mediatic ofertă pe două zile, până la capăt. Când am ajuns, doi MC aruncau cuvinte şi atitudini înspre noi, iar în spate, DJ-ul învârtea rolele, pe piedestal. Nu era deocamdată Snoop, asistam la încălzirea generală a spiritelor. "Are you ready for Snoop Dogg?" ne întreabă ei cu puterea microfoanelor. Răspundem în cor "yaaaaa!" şi plonjăm ireversibil în starea de aşteptare a lui, a starului cu privire pe sub sprâncene, cu iz porno, cu voce insiduoasă. Aşteptam... mai izbucneam în urale... mai aprindeam o iluzie... 10 minute, 20. aparatele foto şi telefoanele luminau cam degeaba întunericul, nici picior de câine, câinişor nu se iţea, numai fum, probe, ne cam plictiseam, ce-i drept... din spatele mixerului, DJ-ul de servici, nu uita să ne întrebe dacă suntem gata, dacă suntem verzi, dacă ne păstrăm prospeţimea tinereţii şi a gândurilor, dacă îl iubim pe Snoop Dogg şi dacă avem ceva doamne printre noi. Răspundeam din ce în ce mai "da" şi din ce în ce, mai din frig. Elegant, un hanorac cu inscripţii japoneze şi o şapcă pe model New York New York ascundeau jumătate din faţa unui român iubitor şi cântător de hip hop.
Mestecam alene minute... când deodată, stelele s-au luminat, ecranele s-au împânzit de imagini, triumfător şi clişeistic la maxim, a-nceput să duduie Fortuna din Carmina Burana de Carl Orff... faţa lui Snoop Dogg ne-a copleşit, gata! Şi a apărut pe scenă, el, sclipicios ca însuşi sclipiciul.
M-am înfipt bine pe picioare... să aud vocea... să prind atitudinea, să fiu una cu cei din jurul meu, să... 10 minute au fost suficiente pentru a prinde câinele de coada sa muzical-valabilă... dincolo de aura gangsta, dincolo de sunetul foarte bun, din 3 cântece înţelegi unde aleargă şi nu-nţelegi cum de a ajuns atât de sus... atât de repede şi atât de decisiv pentru milioane de alte urechi şi personalităţi. La jumătate de oră după începerea recitalului său, ne-am căutat rapid drumul spre ieşirea din Arenele Romane, spre ieşirea din lumea lui, din lumea noastră îmbibată cumva de el, am căutat drumuri tainice pe care imaginea femeilor lui, a hainelor, maşinilor, poliţiei, să nu le fi atacat.
Snoop Dogg este ca un hipermarket cu un singur produs pe toate rafturile, cu mii de vânzătoare ducând acelaşi şi mereu acelaşi cod de bare spre laserul de marcat. Iar noi, înfipţi şi fripţi... cumpărăm, ingurgităm. Trist: în timpurile noastre, câteodată, mai tare ca destinul e, offfffff, Snoop Dogg...