Din Iran se vede mai bine! - Persepolis

Persepolis adaptează cinematografic fidel romanul (autobio)grafic omonim al Marjanei Satrapi, o poveste spusă la persoana I, în care autoarea rememorează propria maturizare, între Teheran, Viena, din nou Teheran şi stabilirea definitivă în Paris. Totul este prezentat în relaţie cu istoria ultimelor trei generaţii ale familiei sale şi, prin prisma implicării alor săi în afacerile politice interne şi prin contactul său direct cu prezentul politic al ţării natale, fiecare moment al poveştii recuperează un episod important din zbuciumata istorie recentă a Iranului: vremea Împăratului (cînd bunicul său, cu sînge regal în vene, a fost închis pentru ca era simpatizant comunist), dictatura Şahului (cînd un unchi al fetei, marxist, a fost condamnat pentru că uneltise împotriva domnitorului), revoluţia islamică (unde mor speranţele părinţilor ei în democraţie) şi războiul dintre Irak şi Iran (cînd dispare chiar speranţa de viaţă, astfel că Marjane, pentru a fi în siguranţă, e trimisă în Viena să facă liceul).

Fiind vorba despre un parcurs care trece prin două spaţii culturale şi politice aflate azi în conflict, mă gîndeam că Persepolis alege calea vreunei ideologii, însă nu e vorba de aşa ceva. Filmul este echilibrat, are în spate o gîndire matură, care traversează cu un fin umor dramele aferente perioadelor politice zbuciumate. Străbatem cu zîmbetul pe buze transformarea Împăratului într-o marionetă a vestului, o "poziţie" pe care şi-o cumpăra cu petrol, deziluziile care au însoţit confiscarea democraţiei după revoluţie şi fremătăm intens alături de Marjane, revenită din aventura vieneneză, în încercările sale de a se exprima liber în spaţiul coercitiv instaurat de fundamentaliştii islamici în Iran. Iar contrapartea acelei lumi nu e nici pe departe un promised land. Marjane descoperă un Occident rece, egoist, tipicar, gîtuit în comoditate, mai repede dispus să profite decît să ajute.

În ceea ce priveşte realizarea, Persepolis este o transpunere adecvată a romanelor grafice în film (de animaţie) şi, în sensul acesta, e o replică excelentă dată industriei IT folosite de americani în realizarea lui 300, de exemplu. În afara clipelor în care sîntem alături de Marjane în prezent (cînd imaginile sînt color), lumea este redată într-un alb-negru spectral. Personajele capătă un oarecare contur, însă tot ceea ce ţine de decor sau mulţimi apare fantomatic şi susţine excelent emoţia momentului: în Iran, războiul sau reprimarea manifestaţiilor dă fiori, Occidentul pare cu atît mai ridicol.