Cunoştinţe vechi - TIFF 2008

Acum un an, Alexandra Maria Lara, membră a juriului TIFF în 2005, venea la festival pentru a-şi promova două filme: britanicul I Really Hate My Job şi coproducţia româno-germană Offset. Cu puţin noroc, ar fi putut fi trei, dacă producătorul lui Control, proaspăt laureat la Cannes, şi-ar fi dat OK-ul pentru o proiecţie surpriză a filmului la TIFF.

N-a fost să fie, din motive care au ţinut strict de strategia de distribuţie, producătorul "păstrând" filmul pentru competiţia festivalului de la Edinburgh, unde Control avea să primească premiul pentru cel mai bun film britanic şi cea mai bună interpretare, livrată de debutantul-şoc Sam Riley. Riley a venit la TIFF însoţind-o pe Lara, cei doi devenind un cuplu imediat după terminarea filmărilor la Control. A fost una dintre cele mai mediatizate prezenţe la Cluj anul trecut, cei doi fiind complet lipsiţi de fiţe vedetistice.

L-am auzit chiar, la un moment dat, pe Riley, în toiul unei petreceri, spunându-i Larei, într-o românească adorabilă, "Thu eşti dhragostea vieţii mele". Ce mai, a fost ca şi cum Control ar fi fost proiectat la TIFF, lucru pe care însuşi regizorul debutant al filmului, Anton Corbijn, reputatul autor de videoclipuri pentru Depeche Mode, şi l-ar fi dorit. Repet, n-a fost să fie atunci, dar va fi în acest an, în secţiunea Supernova. De-a lungul anului, Control a strâns un potop de premii, dintre care multe pentru interpretarea complet posedată de spiritul lui Ian Curtis, membrul suicidar al trupei Joy Division.

Chiar dacă trupa din care s-a născut ulterior New Order este, azi, obiect de cult, filmul biografic al lui Corbijn nu sacrifică povestea şi personajele ei în detrimentul muzicii. Inspirat de cartea scrisă de văduva lui Curtis (jucată în film de Samantha Morton) care e, totodată, şi coproducătoare, Control e filmat într-un alb-negru granulat, în ton cu reputaţia de cel mai deprimant oraş din lume pe care o are Manchesterul.

Stilul vizual adoptat de Corbijn se potriveşte mănuşă muzicii şi traiectoriei damnate ale lui Curtis, al cărui mariaj timpuriu a fost "sabotat" de crizele lui de epilepsie şi de relaţia extraconjugală cu o scriitoare belgiană (jucată de Lara), împingându-l la sinucidere la numai 23 de ani. Forţa aproape glacială a viziunii lui Corbijn nu e egalată decât de pasiunea devoratoare cu care Riley se scufundă în personalitatea autodevoratoare a lui Curtis, lucru care l-a făcut pe un critic să afirme că "e ca şi cum Curtis ar fi revenit la viaţă la 30 de ani după moarte".

Mai mult, Riley (care, în realitate, are propria lui trupă rock) cântă în film piesele Joy Division, într-un stil frapant de asemănător originalelor. Nu putem decât să sperăm că, la un an de la premiera canneză, Control (care va ieşi pe ecranele noastre imediat după festival) va avea şi la TIFF o binemeritată premieră, în prezenţa regizorului şi a cuplului de interpreţi.

Şi pentru că tot am vorbit de cunoştinţe vechi, secţiunea Fără limite din 2008 include cel mai nou film al austriacului Ulrich Seidl, Import/Export, arătat şi el la Cannes, anul trecut. Dog Days, al aceluiaşi Seidl, a fost unul dintre filmele-şoc arătate la prima ediţie a TIFF-ului, iar viziunea lipsită de compromisuri a regizorului se regăseşte şi în această docudramă în oglindă (de unde şi titlul), în care o femeie pleacă din Ucraina în Austria, pentru o viaţă mai bună, în vreme ce un bărbat face drumul invers, cu aceleaşi intenţii.

Chiar dacă amândoi sfârşesc această călătorie în locul de unde a pornit celălalt, traseul e unul sumbru şi alienant, iar momentele tari la care ne supune regizorul pe parcursul acestui "curs" deloc didactic despre paradoxurile realităţii socio-politice europene de azi ne scoate aproape fără voie din confortul anesteziant şi protector în care ne trăim viaţa de zi cu zi.