Festival. Film festival
Am să răspund pentru ultima oară celor care se întreabă de ce la Cluj şi nu la Bucureşti: capitala n-a făcut nimic să merite o asemenea manifestare. Sau un asemenea eveniment. Cum preferaţi. Şi nu-i vorba de dimensiuni sau importanţă, e vorba strict de filme. Şi, mai exact, de plăcerea de a vedea filme. Şi de a le comenta. Şi de a le înţelege. Nu neapărat în această ordine.N-am de gând să fac un portret al TIFF-ului, deşi n-am ratat nici o ediţie şi deşi unii ar putea spune că mă situez pe o poziţie aparte şi invidiată de "insider". Lui nu-i trebuie portret, aşa cum mie nu-mi trebuie "credentials". Au fost şapte ediţii aglomerate sau aerisite, ploioase sau însorite, controversate sau liniştite, dar n-au fost niciodată banale. N-aveau cum. De şapte ani încoace repet ca un moş ramolit că TIFF-ul e, poate, singurul festival din lume care-ţi oferă filme doar din plăcerea de a-ţi oferi filme. Sintagma asta (ce credeaţi?) n-a fost nicicând mai actuală; în 2008, recordurile de titluri / proiecţii au fost, din nou, bătute. Măr. Pofta de cinema a publicului, direct proporţională cu forma ludică a celor şapte regizori care au transformat cele şapte spoturi ale festivalului în tot atâtea delicii "jeimsbondeşti" ("V-am zis io că i-a plăcut lu' tata filmele!"), a fost greu de ostoit, dar nu imposibil. Până să ajungem la cele şapte titluri cu care am ales să plec de acolo (am plecat eu cu mai multe, dar în sacoşă, pe post de DVD-uri - nimeni nu poate vedea totul dintr-una, nu?), iată şapte lucruri pe care le poţi face la Cluj zilnic, între două (trei, patru, după puteri) intrări în sala de cinema.
Poţi să bei un Mojito la Coffice, terăsică extrem de cochetă poziţionată de minune la doi paşi de hotel. Sigur că se pot întâmpla şi neprevăzute, dar accentul ardelenesc n-a fost nicicând mai dulce decât în momentul în care fătuca responsabilă cu licorile ne-a anunţat zâmbind: "A venit menta!", plantă pe care unii o cam freacă degeaba. Au şi wireless, apropo.
Poţi să învârţi niscai tagliatele la Hubertus - nu într-o oală, ci în propria-ţi farfurie, în cadrul prânzurilor prelungite (şi scăldate în rose, vin rose) din Zilele filmului românesc. Aproximativ toată lumea bună e acolo, ceea ce aduce un plus de savoare; un plus de savoare ar aduce şi ceva parmiggiano pe amintitele tagliatele, care s-au cam răcit în timp ce tu comentezi în stânga şi-n dreapta noile trenduri în cinema-ul bolivian, dar ai grijă să-l ceri numai dacă stai la masă cu Dan Chişu, altminteri cui. Pofta-n cui.
(Nu) poţi să mănânci ce vrei tu la Maimuţa urlătoare, cel puţin nu la prânz. Locanta cu nume pitoresc e aproape plină; intri, ocheşti o masă la umbră, ceri un meniu, îl primeşti, îl studiezi, alegi de exemplu un muşchi de vită, chemi chelnerul, el nu se grăbeşte, dar important e că vine, te ascultă cu atenţie şi apoi îţi comunică amuzat că între 12 şi 16 ai acces doar la meniul zilei, o mămăliguţă cu varză sau o varză cu caltaboş, nu mai ţin minte, care te costă 10 lei, scurt pe doi. Pleci bombănind, dar nu-ţi vine să te superi, n-ar mai avea nici un farmec. Sau n-ai mai fi la Cluj.
Poţi să-ţi astâmperi setea la Diesel, crâşma tradiţională a întregii întreprinderi, fie de capul tău, în miez de noapte, fie la party-ul HBO, highlight-ul în materie de alcool şi conversaţie al festivalului - am citat din clasici. Ţin să-l felicit pe această cale pe cel care a "implementat" canapelele în faţa intrării - un exemplu de urmat de către orice hangiu care se respectă. Şi care te.
Poţi să combaţi cu Caranfil, Nae Caranfil, în preajma unui gulaş cu aspect înşelător la Meeting Point-ul din curtea muzeului sau în cadrul amintitului Diesel, la ceas de răsărit, când nici unul dintre voi nu mai e sigur cum e treaba cu Gruber, unde a plecat şi, mai ales, când s-a întors. Cum adică cine e Gruber?!
Poţi să asculţi piese faimoase cântate live la restaurantul Aroma cu ocazia petrecerii de închidere a ostilităţilor, numai ai grijă să nu stai prea aproape de trupă ("Urechile mă dor, duşmanii mă-nconjor") şi/sau de dansatorii ocazionali, cu alură de Panda. Kung Fu Panda.
În fine, poţi merge până acolo încât să transformi un vagon restaurant de intercity într-o extensie ad-hoc a TIFF-ului (vinul ţinut la rece de cel mai năstruşnic ospătar CFR-ist acompaniază perfect eternele dileme: Gruber sau Marilena? Horaţiu sau Mălăele?), iar cele opt ore ale inevitabilei întoarceri par un soi de after-party fermecător şi etern. Şi-aşa e şi festivalul.
Entr'acte. Adică pauză de pipi.
Am revenit. În speranţa că mai are cineva chef şi putere, şi cu menţiunea că titlurile bifate în alte festivaluri, organizate în străinătate sau la mine acasă (Joe Strummer: The Future is Unwritten, Cassandra's Dream, Funny Games US, Lake Tahoe, J'ai toujours reve d'etre un gangster, Paranoid Park, Shine a Light, Boogie, Control etc.) au fost lăsate deoparte, iată şapte filme descoperite de subsemnat (sus-semnat? alături-semnat?) la TIFF 007. Cu precizarea că unul e, de fapt, o redescoperire, iar un altul a fost degustat la câteva zile post-festival, la Bucureşti, într-o proiecţie pe cât de privată, pe atât de imbatabilă. Aşadar...
Patti Smith: A Dream of Life - unde marea doamnă a muzicii punk se dovedeşte o doamnă, pur şi simplu. Un documentar cu aer de eseu, pe cât de hipnotic, pe atât de percutant: "Jesus died for somebody's sins, but not mine...".
Trapped Ashes - unde patru regizori "has-beens" (Monte Hellman, Sean S. Cunningham, Ken Russell şi Joe Dante) trag o săpuneală straşnică şi voit ieftină genului horror, în general, şi antologiilor horror, în special. Se remarcă episodul lui Hellman, un soi de Being Stanley Kubrick, şi cel al lui Russell, unde ţâţele cu dinţi fac legea, din toate punctele de vedere.
Călătoria lui Gruber - unde domnul Gabrea trage cu un ochi la domnul Schindler şi cu celălalt la domnul Klein şi reuşeşte un clasic emoţionant (interpretarea domnilor Bleonţ şi Piersic Jr. ajută nespus), al cărui ecou amar te bântuie mult după genericul final.
loudQUIETloud: A Film about The Pixies - unde una dintre cele mai imitate, cultivate (şi, paradoxal, subestimate) trupe americane se reface sub ochii noştri pentru un turneu intitulat sugestiv Pixies Sell Out. Relaţiile (?) dintre Black Francis, Kim Deal, David Lovering şi Joey Santiago intrigă şi mişcă mai mult decât orice scenariu de ficţiune.
Secvenţe - unde regretatul (nici n-avem idee cât!) Alexandru Tatos se joacă puţin de-a Truffaut, puţin de-a Fellini şi puţin de-a Altman şi execută unul dintre cele mai moderne şi subtile filme (româneşti, dar nu neapărat) dintotdeauna. O re-vedere esenţială şi imbatabilă.
Om Shanti Om - unde toată floarea bollywoodiană îşi dă mâna, la propriu şi la figurat, pentru un soi de compendiu flamboaiant şi postmodernist despre viaţă, dragoste, moarte, muzică, într-un cuvânt: cinema. Un opus mamut de trei ore (pe lângă care Pe aripile vântului e un fel de Moartea unui comis-voiajor), pe care l-am ratat la Cluj în aer liber, unde am înţeles că s-a cam egalat delirul berlinez din februarie, şi pe care l-am recuperat în fine în proiecţia specială organizată de musiu Chirilov la Sala Elvira Popescu. Am râs, am cântat, am aplaudat, am zbierat; nu ştiu dacă poţi cere mai mult de la un film.
Ba da, poţi. Podul de flori - unde Thomas Ciulei observă delicat viaţa unei familii din Moldova. Mama-i plecată la muncă în străinătate, tatăl e singur cu trei copii - urmează un document fără pic de ostentaţie sau emfază, care ne aduce aminte câtă nevoie avem de un strop de umilinţă, din când în când. Pur şi simplu. Şi-aşa e şi filmul.
SMS-uri de la Mihai Chirilov, directorul festivalului
deschidere cu funny games. publicul e in soc. cineva m-a intrebat de ce am ales un film atit de deprimant, ca i-a scazut moralul şi ii trebuie o zi sa-si revina ca sa mai poata vedea din nou filme...
31.05.2008, 21:15:01
azi e ziua rroma... concert elvis romano in curtea interioara a muzeului de arta, e full si energetic, lume pe iarba, dans, fetele primesc margarete...
01.06.2008, 13:04:43
interviu in direct la tvr: un jurnalist m-a intrebat la 7.30 dimineata cit costa un abonament de tiff... cine naiba sa mai stie la ora aia? am improvizat si i-am raspuns: nici prea mult, dar nici putin... foarte inteligent, intr-adevar...
02.06.2008, 16:54:39
delir la filmul indian om shanti om. s-a cantat/urlat/dansat/baut aproape trei ore in aer liber, sub un cer rosu care ne-a crutat de ploaie. nu intamplator filmul conduce in topul publicului. i-am trimis un sms regizoarei, farah khan, care mi-a raspuns extaziata
02.06.2008, 16:54:52
hey mihai, wish i was there! soo good 2 hear that evry1 had a gd time... that is the purpose of a film primarily, isnt it? lts of lv, farah.
03.06.2008, 11:25:44
azi noapte pe la 3 am gasit, in fine, un club inca deschis in cluj, seven. eram disperati sa dansam, nu mai conta muzica. fauna era pestrita, dar ne-am insinuat in ring pina l-am luat in stapinire total, iar cind nu ne-a mai ajuns, ne-am urcat pe bar. dj-ul s-a reactivat si el si, pret de doua ore, am tot spus ca mai dansam o piesa si plecam. am terminat cu o hora pe robbie williams. afara era deja lumina...
04.06.2008, 22:13:34
iar n-am mai prins potoale la gulas party-ul din ziua maghiara. de trei ani incoace il tot ratez... saorma scrie pe mine... din nou...
05.06.2008, 22:10:23
pe tamara buciuceanu botez am botezat-o, in cercul nostru, lopez. din fericire, am reusit sa nu-i spun asa pe scena... oare s-ar fi amuzat daca as fi facut-o?
06.06.2008, 09:30:44
ieri am avut o umbra. un ziarist clujean a avut ideea de a ma urmari pas cu pas, de la prima ora a diminetii pina cind m-am dus la culcare. a fost o zi maraton de 20 de ore.. la final, colegii mei il intrebau pe el daca n-a obosit. sint curios cum o sa-i arate articolul...
08.06.2008, 02:23:45
e atit de animata atmosfera acum, la cheful de inchidere, ca pina si nuntasii de la locanta de vizavi s-au mutat la noi in ograda, cu tot cu directia 5...
08.06.2008, 15:26:56
am primit o palinca tare, de casa, dar i-am pasat-o lui catherine deneuve, ca suvenir transilvanean. cica ar fi gustat un paharel la un local cu specific romanesc, i-a placut si a intrebat de unde poate sa faca rost de o sticla...
08.06.2008, 16:16:43
deneuve in aeroport, la plecare. pe burtiera tv-ului curgea stirea: o vedeta cu fumuri, ca cica, vezi doamne, madam ne-ar fi cerut sa poata fuma peste tot. o aberatie... mai din franceza, mai din italiana, deneuve a crezut ca se refera doar la faptul ca a fumat... noi am dat din cap si nu i-am explicat sensul figurat...