Esquire / iulie 2008
Festivalul TIFF 2008
Am ajuns la Cluj-Napoca după nouă ore de mers cu trenul. În vagonul vecin a venit criticul de film Andreea Chiriac, care a colaborat la realizarea catalogului TIFF. Două zile mai târziu va avea o întâlnire de gradul trei cu spiritul de ordine al Clujului. Va traversa strada la 10 metri de trecerea de pietoni, un agent o va vedea şi îi va da 50 de lei amendă. "Păi să traversaţi aşa la Bucureşti, domnişoară. La Cluj nu e voie."

TIFF-ul a devenit un brand pentru Cluj, deşi nu toată lumea înţelege asta. Poate cel mai puţin înţeleg patronii de restaurante şi hoteluri, care nu lasă de la ei prea uşor. În hotelul în care am fost cazată nu s-a renunţat la nunţile din restaurant. Am prins două sâmbete cu o muzică de vibra podeaua etajului doi. Dar am simţit în Cluj şi-o atitudine aproape maternă, care m-a uns la inimă: "Şi cum merge festivalul?", m-a întrebat o vânzătoare. "Bine, ieri am văzut cinci filme." "Aoleu, şi mai puteţi?"

30 mai 2008, dimineaţa dinaintea începerii festivalului. Cartierul general al TIFF-ului se află la cinematograful Republica. Şefă peste biroul de acreditări situat în incinta agenţiei Tarom e Maco, adică Anca Macoviciuc. Ea coordonează mai multe voluntare. Încă nu sunt gata genţile pentru presă. Încă nu se ştie cum e cu cupoanele de masă. "Ei, bucură-te, începe festivalul!", îmi spune pe un ton vesel Oana Răsuceanu, şefa PR-ului şi a relaţiilor cu presa. E subţire ca aţa şi eficientă, deşi stă noaptea şi scrie şi trimite comunicate. Birourile staff-ului înseamnă câteva mese izolate pe o laterală a cinematografului, unde oamenii stau concentraţi peste foi de hârtie şi calculatoare. Cu puţin înainte de ceremonia de deschidere îl văd în colţul cinematografului pe Tudor Giurgiu. Are un sacou alb şi e, ca de obicei, atent cu toată lumea. (Aveam să-l revăd a doua zi, intrând la un film în bermude şi cu îngheţata în mână.) După ce a fost preşedinte-director general al TVR, a revenit la TIFF în calitate de preşedinte de onoare. Nu-şi mai bate capul. Îmi spune că noua postură îi permite să vadă două filme pe zi. Cele mai amuzante speech-uri de deschidere sunt ale oficialilor locali, care vorbesc ca atare: festivalul "adaugă o petală" la nu ştiu ce, festivalul "e pus sub egida lui Catherine Deneuve şi James Bond". Sala geme de lume, care crapă de râs la cele şapte spoturi ale ediţiei. Clujul e pregătit.

***
A doua zi, mă duc la biroul din agenţia Tarom să-mi iau geanta de festival. Fetele de-acolo au petrecut noaptea făcând peste o sută de acreditări. Festivalul are în acest an vreo 150 de voluntari - printre ei şi fiica directoarei Institutului Cultural Român din New York. Ce câştigă ei? Experienţă şi, dacă apucă, reuşesc să mai şi vadă câteva filme. Mihai Gligor, secretarul general al TIFF-ului (şi preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc), spune că organizarea unui astfel de festival nu ţine doar o lună de zile. Gligor, printre puţinii angajaţi pe toată perioada anului, se ocupă în principal de sponsorizări. Imediat după finalul unei ediţii, stă două luni ca să o încheie, să scrie scrisorile de mulţumire etc. Din septembrie o ia de la capăt cu hârtiile pentru sponsorizări.

Anul ăsta, TIFF-ul a devenit primul festival de film din România care a primit finanţare de la Uniunea Europeană prin programul MEDIA. E vorba de 35.000 de euro dintr-un buget total care s-a ridicat la 1.200.000 de euro. Conform parteneriatului pe cinci ani cu Primăria din Cluj-Napoca, TIFF-ul a primit de la aceasta 200.000 de euro. În parteneriatele cu Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv Centrul Naţional al Cinematografiei, nu e specificată o sumă anume. Cel mai greu lucru în organizarea TIFF-ului e strângerea banilor.

Îmbrăcat în pantaloni roşii de bumbac, cu ochelari cu rame negre şi părul tuns scurt, Gligor deapănă firul experienţei acumulate la casele mai mari. A lucrat un an pentru Festivalul de film de la Chicago. Şi-a însuşit modelul american, cu diferenţele de rigoare. La Chicago, o treime din buget e acoperit din vânzarea biletelor, nu 10 la sută, ca la TIFF. Acolo se bate palma pentru tot felul de discounturi. La Chicago plăteşti asigurări dacă vrei să instalezi un banner care ar putea să-i cadă cuiva în cap. La Cluj angajezi un băiat priceput să-ţi monteze soft-ul cel nou pentru sistemul de vânzare în avans a biletelor (DataKal). La Chicago trebuie să lucrezi cu o firmă. La Cluj e mai uşor să găseşti un "title sponsor" (Vodafone), pe când la Chicago e destul de greu să convingi sponsorul că festivalul de film e mai tare decât un concert Rolling Stones sau Red Hot Chili Peppers, deşi tu îi ai ca invitaţi pe Steven Spielberg, Tom Cruise sau Dustin Hoffman. La Chicago, interesul principal e să fie arătate filme, pe când TIFF-ul încearcă să favorizeze şi producţia locală - Zilele Filmului Românesc sunt deja o tradiţie -, invitând cineaşti români şi persoane interesante din afară. Una e să ai o relaţie pe e-mail cu cineva pe care nu l-ai văzut la faţă, şi altceva să petreci trei zile cu el, să mergi în excursie în Apuseni, să bei o bere la Diesel sau o cafea la Muzeul Naţional de Artă.

"La a doua ediţie a TIFF-ului, eu şi Tudor ne-am spus că ne dorim proiecţii cu casa închisă, cu cozi pe trotuar şi tineri veniţi din alte oraşe", spune Gligor. "Ni se părea de neînchipuit." Adaugă că satisfacţia e cu atât mai mare cu cât în România filmele merg cum merg, iar distribuţia e varză. În acest an, 2008, al şaptelea, TIFF-ul a avut spaţii noi de proiecţie: grădina de la Enigma şi drive in-ul de la Iulius Mall. La anul, în 2009, vor fi şi mai multe, pentru că va fi gata şi un multiplex cu patru săli.

***
Pe Bogdan Crăciun îl ştiu de acum doi ani, de când se ocupa cu Atelierul Aristoteles de la Sibiu. E din Aiud, a absolvit Dreptul, dar din noiembrie s-a angajat la Libra Film ca asistent de producţie. E pentru al doilea an în echipa TIFF-ului şi este Location Manager la cinema Republica. "Cel mai greu a fost în primele zile", spune la o cafea, pe terasa din faţa cinematografului. "Erau cinci echipe care lucrau la amenajarea sălii şi a holului şi toată lumea venea la mine pentru fiecare mărunţiş." Postul lui înseamnă o grămadă de chestii, inclusiv obţinerea OK-ului de la Pompieri. Birourile trebuie aranjate în aşa fel încât căile de acces să fie libere. Acest lucru e important mai ales pentru proiecţiile speciale, cum a fost cea din deschiderea festivalului, la care era aşteptată lume multă. Crăciun a sosit la Cluj cu o săptămână înaintea festivalului; cum s-a încheiat, a plecat glonţ în Elveţia, la Campionatul European de Fotbal. Şi Tudor Giurgiu a plecat la fotbal. Festivalul s-a terminat pe 8 iunie 2008, primul meci al României a fost pe 9.

După câteva zile de festival, în spaţiul destinat staff-ului din cinema Republica, nimeni nu mai pare dornic de discuţii. Toţi stau concentraţi peste laptopuri sau vorbesc la telefon. Nu mai e aşa de cald, iar la intrare a fost instalat un frigider cu îngheţată la liber. Pe pereţi sunt lipite hârtii cu informaţii importante. Lângă olandezul Rik Vermeulen (care e Festival Manager), un desfăşurător pe mai multe pagini A4 indică la ce proiecţii există invitaţi şi cine moderează discuţiile lor cu publicul. Puţin mai încolo e un cearşaf cu echipa festivalului şi numerele de mobil. Pe alte hârtii sunt numerele de telefon ale hotelurilor. Mihai Chirilov, directorul festivalului, stă pe un colţ de masă şi-şi verifică mailul. Are 54 de mesaje noi. Spune că şi-a propus să facă faţă oboselii alternând o noapte scurtă cu una lungă. Noaptea scurtă presupune patru ore de somn, cea lungă şapte. Azi-noapte, de pildă, a dormit de la 2 la 9 dimineaţa. A fost la meciul de baschet al echipei locale U Mobitelco însoţit de mai mulţi invitaţi străini. Printre ei, Marie-Pierre Macia, fostă selecţioneră a secţiunii Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes şi membră a juriului la TIFF. Au strigat până au răguşit. E a cincea zi de festival, şi Chirilov e mulţumit de cum merge treaba, mai ales de succesul noilor spaţii de proiecţie. "Publicul a muşcat bine", spune în timp ce trage dintr-o ţigară; se mai întrerupe din vorbit când îi sună telefonul (adică o dată la trei minute).

Selecţia de filme presupune să nu mergi numai la festivaluri "cu pedigree", ca Veneţia sau Berlin, ci şi la unele mai mici, cum sunt cele de la Budapesta, Sarajevo sau Novi Sad. În acest an au fost filme care s-au înscris din proprie iniţiativă. Cerul, pământul şi marea s-a înscris la TIFF înainte de a se înscrie la Rotterdam, unde a luat deja Premiul FIPRESCI. "N-am apucat să vorbesc cu regizorul, să văd pe ce filieră a venit", spune Chirilov. Alte trei filme s-au autorecomandat şi ele, dar, din diferite motive, n-au intrat în competiţie. Regula spune că dacă ai un film în competiţie, festivalul nu plăteşte taxa de proiecţie - o sumă plătită de organizatori agentului de vânzări pentru pelicula respectivă. Pentru filmul de deschidere şi cel de închidere iarăşi nu se plăteşte nimic. Pentru filmele din secţiunile paralele lucrurile diferă. Dacă găseşti un centru cultural care să plătească această taxă pentru tine e OK, spune Chirilov; dacă nu poţi negocia, renunţi. Aşa s-a întâmplat cu filmul lui Ang Lee, Lust.Caution, care costa 1.500 de euro pentru o singură proiecţie, bani pe care-i cerea agentul de vânzări, Prooptiki. Acesta a fost dispus la un moment dat să facă un discount de 300 de euro, dar şi 1.200 de euro era mult, aşa că s-a renunţat la idee.

Taxa de proiecţie costă de regulă în jur de 150 de euro, dar sunt şi filme cunoscute, pentru care în acest an nu s-a plătit taxă. De pildă, I'm Not There, de Todd Haynes, care a fost prezentat în cadrul unui spectacol caritabil în sprijinul Muzeului Naţional de Artă din Cluj. S-au strâns cu această ocazie în jur de 2.000 de euro, iar sala a fost plină. TIFF-ul n-a plătit taxă de proiecţie nici pentru filmele maghiare, nici pentru cele daneze. De fapt, spune Chirilov, tot ce vine pe filieră nordică în general nu e plătit, pentru că e obţinut prin Institutul Nordic de Film, care are TIFF-ul pe lista de festivaluri cu care lucrează. De asemenea, deşi cel mai recent film al lui Andrzej Wajda, Katyn, a fost dorit de mai multe festivaluri din România, agentul lui de vânzări n-a vrut să-l dea decât la TIFF, iar Institutul Polonez din Bucureşti a plătit taxa de proiecţie. Printre ciudăţeniile ediţiei se numără şi dorinţa agentului de vânzări francez al filmului lui Horaţiu Mălăele, Nunta mută, ca filmul să fie proiectat la Cluj fără traducere, doar pentru români.

***
TIFF-ul din 2008 a însemnat mai multe filme, mai multe locuri de proiecţie şi mai mulţi invitaţi. La anul, echipa ar dori să rămână la numărul de filme din această ediţie, peste 200, dar să poată avea două-trei proiecţii, nu doar una singură, cum s-a mai întâmplat de data asta.

Lista de filme din selecţie s-a închis pe 1 mai 2008, după care Chirilov şi Vermeulen s-au apucat să facă programarea pe săli şi ore. Din acest an se lucrează cu programul DataKal, care îţi permite să faci acreditări, rezervări la hoteluri, ticketing şi care te ajută să nu faci greşeli de programare - inevitabile dacă lucrezi cu tabele întinse pe metri de hârtie. DataKal-ul se foloseşte şi la festivalurile de la Karlovy Vary, Salonic şi Sarajevo, dar la TIFF a fost folosit deocamdată doar la 50 la sută din capacitate.

La secţiunea 3x3 era dorit în acest an Mircea Daneliuc, dar el vroia să arate Marilena, Legiunea străină şi Ambasadori, căutăm patrie, în timp ce Chirilov prefera Proba de microfon, Patul conjugal şi Marilena. Până la urmă, în secţiunea 3x3 au intrat trei filme de Alexandru Tatos, iar Marilena a fost ales să deschidă Zilele Filmului Românesc. Mircea Daneliuc n-a venit, gurile rele spuneau că de supărare.

Oana Giurgiu nu mai fumează de câţiva ani, dar nici după îngheţata de la birou nu se dă în vânt. Ea acoperă partea de evenimente speciale, locaţii şi logistică. Cel mai mare regret al ei este că, deşi festivalul e deja la a şaptea ediţie, iniţiativa locală e încă firavă. "Dacă aş avea o bodegă, aş face gulaşul TIFF", spune ea. "E ca o minge pe care le-o ridicăm la fileu, dar trebuie să-i şi ardă cineva una. Ieri a venit un clujean să ne ofere cele trei limuzine ale lui, fără să ceară nici un ban." Dar ăsta e un caz izolat. La Meeting Point, în curtea Muzeului Naţional de Artă, TIFF-ul a amenajat o scenă care anul trecut costa 500 de euro pe zi (cu tot cu sonorizare), dar artiştii şi actorii din Cluj sau din alte părţi nu s-au îngrămădit să urce pe ea. "Locul nu permite concerte cu Holograf sau Vama, dar aş vrea şi io să mă sune cineva să-mi spună: vreau să cânt, dar n-am bani de transport", spune Oana. "La noi, oamenii se nasc vedete, dar, cum spune tata, nu ştiu să înnoade coada la pisică."

Un alt of este că patronii de terase şi restaurante din Cluj înţeleg să sprijine festivalul mărind preţurile, în loc să le reducă. (Acelaşi lucru l-am văzut anul trecut la Sibiu, când o cafea în centru era 5 lei din cauza programului Sibiu - Capitală Culturală Europeană.) "Dacă ai venit să lucrezi pentru TIFF, în două zile ţi se demitizează tot", spune Oana. "La cine te referi?", întreb. "La oamenii din industria de film. Noi aici ne dăm sufletul, ne distrăm printre picături. Nu muncim pentru bani, că altfel făceam campanie electorală. Dar suntem o gaşcă de oameni faini. Ne luăm cireşe... Eu nici nu ştiu ce salariu am." Gligor mi-a spus că într-una din zile le-a luat flori colegelor din echipă.

În acest an, echipa TIFF s-a organizat mai bine ca în anii trecuţi (deşi catalogul a ieşit foarte târziu), pentru că din echipa de 100 de oameni fiecare ştie ce are de făcut. "Acum nu-mi vine să cred, dar în primii ani făceam o mie de lucruri singură", spune Oana, care recunoaşte că multe lucruri le-a "furat" de la alte festivaluri. De pildă, la Karlovy Vary şi-a dat seama că e bine ca şoferii maşinilor oficiale să fie îmbrăcaţi la fel. De la Sarajevo a venit cu ideea de a-i pune în legătură pe cineaştii români cu tinerii designeri ("cei adevăraţi, nu mondenii...").

Totuşi, mai sunt lucruri care şchioapătă. Invitaţii români au sentimentul că TIFF-ul e Festivalul de la Costineşti, adaugă Oana. Le spui că trebuie să confirme dacă vin sau nu, ei spun da, apoi trebuie sunaţi, în timp ce alţii n-au unde să stea. "Deadline-urile ultimative n-au nici un efect în România, unde RSVP e egal cu STAS-ul de pe borcanele de odinioară - un cod de la tipografie care nu înseamnă nimic." Ca să se facă puţină ordine, de acum s-a introdus o regulă: plăteşti din buzunar dacă spui că vii, ţi se rezervă cameră la hotel şi contramandezi în mai puţin de trei zile până la data sosirii.


TIFF - ghid de folosinţă pentru ediţiile următoare
Dacă vii din Bucureşti, rezervă-ţi bilet de avion cu două luni înainte. Ieşi mult mai bine decât 9 ore cu trenul.
Nu te ţine numai de filmele din competiţie. Marile surprize vin de pe laterale.
Nu pierde avanpremierele româneşti. Aproape toate filmele intră pe ecrane de-abia la toamnă. Până atunci, aprecierile de pe blogul tău vor fi deja clasice.
Când alegi filmele pe care vrei să le vezi, nu te lua niciodată după ce îţi spun unul şi altul. Nu te lua nici după recomandările din revista festivalului, "AperiTIFF". Sau ia-te, ca să ai pe cine să dai vina.
Nu te căzni să vezi toate filmele. Oricum n-o să reuşeşti şi o să ajungi să nu mai înţelegi nimic din nimic.
Nu te aştepta să ai mai mult de o revelaţie pe festival şi să găseşti două-trei filme despre care să poţi spune că ţi-au plăcut foarte mult.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus