În 2008, se fac 25 de ani de la capodopera lui Michael Jackson, albumul Thriller. Ce treabă ar putea avea asta cu TIFF e, deocamdată, surpriză.
Nu e, însă, nici o surpriză faptul că în selecţia din acest an a festivalului va adia o boare de thriller, aşa cum anticipam cînd am anunţat coperta de deschidere cu Funny Games.
Chiar dacă nu există nici o armă şi nici nu moare nimeni în el, La graine et le mulet al franco-tunisianului Abdelatif Kechiche are un ritm sufocant de thriller, cu atît mai pregnant cu cît filmul durează peste două ore şi jumătate. Premiat cu un Leu de Argint la Veneţia 2007 şi cu patru Cesar-uri 2008 (printre care şi cele pentru cel mai bun film, respectiv regizor), La graine et le mulet e povestea unui bătrîn devenit şomer, care, pentru a-şi cîştiga demnitatea pierdută în ochii celor două familii al căror cap este, se ambiţionează să dea o ultimă şi grandioasă lovitură. Nu vă aşteptaţi însă la un Ocean's Eleven pentru vîrsta a treia: individul nu face decît să cumpere un vas în paragină pe care vrea să-l fasoneze de unul singur şi să-l transforme într-un restaurant de lux, cu specific tradiţional. Piesa de rezistenţă din meniu este cea care dă titlul filmului, "chefalul cu cuşcuş", iar dacă premisa poveştii nu vă stîrneşte gustul, daţi-i o şansă bietului om, pentru că nici familiile lui reunite, nici oficialităţile care-i pun beţe birocratice-n roate nu-l ajută prea tare. Modelul proxim aici este Moartea domnului Lăzărescu, actorii joacă dumnezeieşte (şi sînt mulţi, ai naibii), iar odiseea bătrînului ţi se strecoară, empatic, pe sub piele culminînd cu o ultimă oră contracronometru care este o capodoperă de suspans. Mai multe nu spun...
La polul opus, mexicanul La zona, unul dintre cele 12 titluri confirmate pentru competiţie, e un debut solid în care "zona" din titlu nu are nimic tarkovskian, ci e un cartier rezidenţial securizat, rezervat bogătanilor care nu vor să interfereze cu sărăcia înconjurătoare. Dincolo de caroseria atractivă de thriller (un jaf armat, o crimă şi o vînătoare de oameni), rezoluţia filmului este în altă parte, frizînd un comentariu social mereu actual: orice zid înălţat pentru a despărţi două lumi e făcut să cadă. De cele mai multe ori violent...
Suedezul Let the Right One In îşi merită locul direct în secţiunea Umbre, dar nu e un film pentru copii, deşi protagonistul e un puşti de 12 ani care o încasează constant de la colegii lui de clasă. Ceva nu e în regulă încă de la început, cînd eroul stă la geam, contemplă zăpada de afară, ţine un cuţit în mînă şi susură ceva ce aduce a ură criminală. Nici continuarea nu e mai liniştitoare, pentru că noua fetiţă din vecini de care se îndrăgosteşte nu iese afară decît cînd se lasă seara, mai mult dezbrăcată decît îmbrăcată, şi emană un miros nu foarte plăcut. Apariţia ei coincide cu o explozie de omoruri sîngeroase, executate elegant cu minimum de efecte şi maximum de impact, iar surprinzătoare în această poveste despre maturizare nu e revelaţia că fata e vampir, ci evoluţia relaţiei bizare dintre cei doi copii.
În fine, un thriller made in Russia, Gruz 200, probabil unul dintre cele mai disturbante filme ale anului trecut. N-ai spune, după cît de suav şi aparent anodin începe. Inspirat vag de-un fapt real, Gruz 200 este, de la un capăt la altul, radiografia unui coşmar: acela de a trăi ultimele zvîcniri ale terorii sovietice din perioada lui Andropov. URSS-ul din film e un cadavru în putrefacţie, miliţianul psihopat care ucide şi torturează cu sînge rece e Răul absolut, iar imaginile morbide şi violenţa crîncenă te fac, vorba unei cronicare, să-ţi suni apropiaţii imediat după proiecţie (asta dacă mai ai voce) ca să le spui că-i iubeşti.
Vorba lui Michael: Închide ochii şi speră că toate astea nu se întîmplă decît în imaginaţia ta...