Fecioara de fier, celebră în Evul Mediu, era o construcţie antropomorfă, cu forme feminine, în care acuzaţii erau închişi de către Inchiziţie, prevăzut pe dinăuntru cu un sistem de cuie plasate în aşa fel încât să străpungă corpul condamnatului, dar să-l menţină cât mai mult timp în viaţă, în chinuri. Sunt cunoscute diferitele reprezentări ale Fecioarei de fier şi în general ale ingenioaselor dispozitive de tortură - din muzee, documentare sau gravuri. Gravura, al doilea cuvânt-cheie al acestui articol, e în mentalul colectiv un cuvânt vechi care te poartă în trecut şi rămâne cumva fixat acolo. Asemeni Fecioarei de fier - curiozitate medievală şi atât.
Galeria Simeza: Grupul 56,5 - Fecioara de fier
Pe afişul expoziţiei de la Simeza, numele artiştilor, Florin Ciubotaru, Nistor Coita, Napoleon Tiron şi Aurel Vlad, sunt închise cu lanţul într-un obiect de tortură de fier şi înconjurate de ţepi. Grupul celor patru e Grupul 56,5 - media lor de vârstă. Tortură în secolul XXI? De ce tocmai artiştii pe poziţia de condamnaţi? Cine e pe post de călău? De ce media de vârstă dă numele grupului? Artişti deja consacraţi, vin în expoziţie cu sculptură, pictură, instalaţii şi colaje. O nuanţă de umor şi ironie se resimte chiar la vederea afişului. Îşi afişează vârsta, apartenenţa la aceeaşi generaţie, propun o temă comună şi se supun torturii.
Artiştii "au glosat pe marginea Fecioarei de fier", ne spune la vernisaj Pavel Şuşară, lucrările lor vorbesc despre "metafizica suferinţei". Să vedem de aproape despre ce este vorba. Nistor Coita acoperă un perete cu picturi (le pune una lângă alta, ca într-un muzeu de secol XIX, dublează peretele galeriei) şi dă impresia unei singure pânze de mari dimensiuni. El imaginează un personaj în alb-negru, cu mâini, picioare, cap (dar fără expresie a feţei), carcasă de gândac, aripi-frac - fiinţă imaginară, hibrid, tip de creatură cu care artistul ne-a familiarizat în alte lucrări ale sale. Contorsionat, cu capul în jos, răsucit, pe un fundal rece, gri-albastru - metamorfoză kafkiană; reprezentare a Fecioarei de fier, asumată deja. Secolul în care trăim nu mai foloseşte instrumentele torturii, sunt interzise, expresie a cruzimii. Dar secolul XXI nici nu mai are nevoie de instrumentele torturii, ele există sub o altă formă, a invizibilului, se insinuează şi macină, exact ca în pânzele lui Coita. Lângă ele, pe un laptop, rulează în buclă un joc video autonom, cu acelaşi personaj ale cărui mişcări duc inevitabil spre extincţie.
Florin Ciubotaru concepe două instalaţii din două părţi. Într-un colţ el aşază colajul de înălţimea unui om - pare o carte imensă deschisă, pe care se suprapun desene indescifrabile uneori (alteori ghiceşti un cap fioros de câine, feţe şi profiluri hidoase de oameni). Printre desene, sunt presărate tăieturi din reviste - fotografii, benzi desenate, fragmente de text. Cea de-a doua parte reconstituie carcasa unei Fecioare de fier, cu cap şi cu diferite instrumente de tortură-grădinărit, căci, pe jos, artistul a pus un petic de iarbă verde, menţinută proaspătă, care contrastează cu masiva şi frusta bucată de fier. Să aduci puţină iarbă în galerie, s-o închizi parţial în interiorul Fecioarei de fier, s-o tortureze - iată un mod discret de a atrage din nou atenţia asupra Bucureştiului din care spaţiile verzi lipsesc sau sunt eliminate pentru a face loc clădirilor monstruoase. Semnul unei societăţi căreia îi lipsesc adevăratele lecţii de urbanism. Instalaţia lui Florin Ciubotaru se alătură - nu declarat, dar perfect vizibil - unui proiect din toamna trecută, cel al arhitectului Şerban Sturdza, de salvare a unei livezi de cireşi ucise (undeva pe Drumul Jilavei, pentru a construi un hipermarket) - prin muzeificarea ei şi prin forţarea autorităţilor să dea Bucureştiului, la schimb, un nou parc viu.
În cealaltă sală a Simezei, Napoleon Tiron foloseşte din plin ironia şi reduce Fecioara de fier la ideea de tortură mentală a sufletului, a inimii - carcasa în care torţionarul îl închide pe condamnat are aspectul unei case circulare, din carton, pe care Tiron aplică mesaje de dragoste, scrise de mână. Ele conţin cuvintele-tip care se spun în declaraţiile de iubire, dar şi cuvintele pe care nu i le spui iubitei, legate de fricile tale, de teama să nu o pierzi, de raţionalizarea relaţiei voastre: dor, îmbrăţişează-mă, te doresc, gândire, teamă, speranţă, nu pleca. Acoperişul simulat este îmbrăcat în tipice fotografii de nuntă. Surpriza artistului constă în plasarea casei-carcasă cu spatele la noi şi intrarea la perete. În aşa fel, încât abia mai târziu o descoperi. Înăuntru, acolo unde trebuie să intre acuzatul, e un scaun pe care sunt lipite meticulos cioburi de oglindă triunghiulare cu vârful în sus - aluzie la o altă tortură medievală, cea a scaunului prevăzut cu sute de ace, folosit mai ales pentru femeile vrăjitoare sau care comiseseră adulter. Câteva cioburi sunt însângerate şi vopseaua roşie se prelinge de acolo pe întregul scaun. În faţa lui, cinic, Tiron a creat pe perete, în roşu, iluzia perspectivei şi adâncimii în spaţiu şi a scris: "Magazinul «obsesiile bărbaţilor» s-a mutat 200 m mai încolo". Casa, căsătoria - obsesii ale bărbaţilor, pe care Tiron le asociază cu tortura Fecioarei de fier, care nu întâmplător este de sex feminin şi virginală.
Dacă pentru Coita reprezentarea Fecioarei de fier se face în absenţa ei, dar cu ajutorul unui corp convulsionat, imagine a omului contemporan, pentru Ciubotaru ea e uciderea spaţiului viu şi, implicit, din nou torturarea şi moartea încet-încet a noastră; pentru Tiron, ea e torturarea contemporană a bărbatului. La Aurel Vlad ea ia alte înfăţişări spectaculoase şi face referire atât la mitologie, cât şi la reprezentări din Biblie, cum este cazul Marii prostituate. Sculpturile sale miniaturale sunt fragile şi în acelaşi timp au un aspect frust, par încă situate într-un stadiu intermediar. Mai întâi sunt cele Şapte studii pentru Fecioara de fier: cu mâinile întinse, cu o aură de sfântă şi cu expresia extazului pe faţă, fecioara îşi închide şi ucide victima în trupul ei castrator prevăzut cu zeci de cuie ascuţite. Apoi, e incredibila serie Dansul dragostei. Cele douăsprezece perechi sunt de fiecare dată pe cale de-a se îmbrăţişa, întind mâinile, îşi apleacă trunchiurile, dar ceva îi opreşte, atingerea e imposibilă. Aurel Vlad pare că ia în calcul o reţea invizibilă de cuie care în momentul îmbrăţişării ar străpunge trupurile şi ar răni letal - mâinile larg deschise, corpul primitor, exact ca în reprezentarea Fecioarei de fier.
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti: Bienala Internaţională de Gravură Experimentală
Până pe 27 aprilie 2008, în Duminica Mare, puteţi merge la Mogoşoaia să vedeţi lucrările celor 72 de artişti din 28 de ţări. Aceste rânduri aş vrea să se constituie într-un apel adus cititorilor de a vizita bienala, de a vizita întreg complexul Mogoşoaia şi de a încerca primăvara aceasta să pună pe harta lor Palatul Brâncovenesc. La cea de-a treia ediţie, bienala se constituie ca un eveniment deosebit de consistent, numărul lucrărilor expuse este copleşitor şi foarte multe îţi reţin atenţia. De altfel, premiul I, acordat artistului mexican Miguel Angel Padilla Gómez, ready-made-ul print pe pânză, Siete de un golpe, cele şapte "plesnituri", ar fi putut fi luat cu succes şi de alte câteva lucrări: precum cea a Lisei Driver, What the cat brought back, scanarea şi apoi imprimarea pe lemn a animăluţelor aduse de pisica artistei canadiene drept ofrandă pe verandă şi, deci, reconstituirea imaginii şi punerea pe acelaşi plan a unor elemente din momente temporale diferite, menţiunea polonezei Magdalena Uchman, The gift, cele trei cutii de carton imprimate, instalaţia Atenei Elena Simionescu, actuala decană a Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, Coffetintta, lucrările interactive precum cele ale portoricanilor Elsa Melendez şi Haydeé Landing - aceasta din urmă, numită Construction-Deconstruction, analizează, printr-o instalaţie care îmi permite să mă joc cu triunghiuri şi să le mut aşa cum vreau pe o suprafaţă plană, relaţia dintre tehnica de printare 3D şi fotografie.
De asemenea, sunt printurile digitale ale lui Ines Matijevic, din Croaţia - premiul special al juriului, şi tripticul-print digital al Sybillei Skaluba, Come to me, what you see. E complicat să vorbeşti despre bienala de gravură de la Mogoşoaia. Posibilităţile pe care ea le oferă sunt de neimaginat. Artiştii experimentează la maximum, folosesc orice mediu, orice material le iese în cale, inventează noi tehnici. După vizitarea expoziţiei realizezi că gravura e poate arta în care poţi experimenta cel mai mult. E locul în care trebuie să fii deopotrivă creativ şi ingenios - acest lucru ţi-l transmit artiştii selectaţi, precum şi workshop-ul pe care artistul român Ion Tiţoiu l-a ţinut în cadrul bienalei. Cu acest scop, el şi-a reconstituit la faţa locului atelierul său de-acasă, din Constanţa. De asemenea, expoziţia de print experimental este şi ea foarte densă. Lucrările artiştilor comunică excelent cu pereţii şi spaţiul de expunere al palatului (subsolul) şi par concepute in situ, asemenea Orizontului lui Marian Zidaru sau discursului xilografic obiectual Light-Dark al Suzanei Fântânariu sau linogravura lui Ciprian Chirileanu.
La Galeria Simeza, un grup de patru artişti extrem de cunoscuţi fac o expoziţie pe care o intitulează Fecioara de fier; la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti are loc în această perioadă cea de-a treia ediţie a Bienalei Internaţionale de Gravură Experimentală (condusă de Ciprian Ciuclea şi curatoriată de Olivia Nitis şi Mihai Zgondoiu) şi ea aduce la un loc un număr impresionant de artişti din întreaga lume. Atunci când două expoziţii de artă contemporană pun pe afiş două situaţii care ţi se păreau lipsite de contemporaneitate, te gândeşti automat la provocare, curaj şi curiozitatea îţi este stârnită. Ambele proiecte reprezintă un experiment şi un pariu. Ele alimentează curiozitatea privitorului şi dovedesc că au câştigat pariul cu arta contemporană.