"Bursa este gândită ca o expoziţie cu vânzare, unde fiecare producător (companii, instituţii culturale, şcoli de teatru, agenţii de impresariat artistic, mass-media specializată) îşi prezintă oferta de spectacole, stabilindu-se parteneriate benefice pentru libera circulaţie a adevăratelor valori culturale" a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca".
Participanţii la Bursă beneficiază de standuri proprii, dotate cu aparatură de redare video, iar companiile vor fi prezentate într-un catalog. Structura catalogului va reuni instituţii de cultură din întreaga ţară, prezentând oferta artistică a fiecăreia, precum şi datele de contact, în ideea promovării unei mai bune colaborări şi totodată, pentru a oferi publicului larg şi operatorilor culturali din ţară şi străinătate o incursiune în proiectele culturale ale diferitelor teatre, companii, uniuni de creaţie sau case de producţie din România.
Organizatorii au hotărât să relanseze Bursa în acest an, adaptând formula de desfăşurare la cea a burselor de teatru de la Freiburg sau a bursei de dans de la Bruxelles. Prin urmare, în acest an va exista, în premieră, un program al Bursei ce include reprezentaţii ale operatorilor culturali din Sibiu, workshop-uri pentru operatori culturali, analiză de spectacol, precum şi un concurs - spectacolul câştigător fiind invitat să participe anul viitor, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca", cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Local Sibiu, Ministerului Culturii şi Cultelor, Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, UNITER - Uniunea Teatrală din România, Consiliului Judeţean Sibiu şi este produs de Fundaţia "Democraţie prin Cultura" în colaborare cu Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune
Program Bursa de spectacole
Ediţia a 11-a
5 - 7 iunie 2008
Ediţia a 11-a
5 - 7 iunie 2008
Joi, 5 iunie 2008
12:00 - 12:45 Ceremonia de deschidere, Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
13:00 - 13:30 Junii Sibiului
14:00 - 16:00 Vizionări cu rundă de discuţii, Sala Sport a CCS: Elling, TNRS, Sibiu
15:00 - 18:00 Workshop - 1: Crashcurs: Introducere în Fundraising/Sponsoring pentru instituţii de cultură
18:00 - 18:30 Concert - Liceul de Artă Sibiu
Vineri, 6 iunie 2008
12:00 Deschidere bursă, FCCS
13:00 - 13:30 Trupa de Dans FDGR
14:00 - 18:00 Vizionări cu rundă de discuţii, SSCCS: Giocondele, Teatrul Ariel, Rm. Vâlcea
15:00 - 18:00 Workshop -2: Siguranţa pe scenă conform normelor Europene
21:00 Petrecerea Bursei - Clubul Festivalului
Sâmbătă 7 iunie 2008
12:00 Deschidere bursă, FCCS
13:00 - 13:30 Dans Modern
14:00 Vizionări cu rundă de discuţii, SSCCS: Nora
15:00 - 18:00 Workshop -3: Artiştii şi Impozitele/Idei şi trucuri pentru contractele de drept intelectual
19:00 Discursul de încheiere, premierea celui mai reuşit stand şi a celui mai bun spectacol
18:00 - 18:30 CRISPUS - aruncătorii de foc