Superlativele FITS 2008

Mirosul FITS - Aroma de "mâna Maicii Domnului" care înconjoară gardul unei case spre Parcul sub Arini. Divin...

Gustul FITS - Tartele cu fructe de pădure. Cea cu afine este the best, urmată îndeaproape de cea cu zmeură. Miam, miam...

Plăcerea preferată -Micul dejun pe terasa hotelului din Parcul sub Arini, între brazi şi cu o pajişte în faţă. Bonus: se poate dormi pe şezlongurile cu salteluţe, în ciripit de păsărele.

Naţiunea cel mai bine reprezentată - Japonezii. Datorită voluntarilor festivalului, a trupei de kabuki şi a altor câteva spectacole japoneze prezente la FITS. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că sibienii şi japonezii au ceva în comun: zâmbetul.

Obiecte pierdute - Adidaşii Cenuşăresei. În cutia în care se colectează lost and found objects stau cuminţi doi adidaşi. Pereche. Cine o fi plecat descălţat şi (de) unde nu se ştie. Poate a venit caleaşca - dovleac şi a luat-o pe Cenuşăreasă / Cenuşăres la bal.

Culoarea FITS - Roşie. De la umbrelele primite cadou de la organizatori care s-au dovedit extrem de utile în timpul festivalului.

Locul preferat - Podul Mincinoşilor cu ghivece de muşcate mari, roşii care dau o senzaţie pozitivă de forţă.

Visul preferat - spectacolele francezilor de la Plasticiens Volants, cu personaje făcute din uriaşe baloane cu heliu, unduite ameţitor (exact) pe deasupra capetelor spectatorilor astfel ca feeria să fie palpabilă.

Maxim de exotism - trupa de kabuki Natsumatsuri Naniwa Kagami cu spectacolul Festivalul de vară: O oglindă a Osakăi. O dată, exotismul este dat de teatrul popular tradiţional japonez şi încă o dată, exotismul a fost generat de modul în care soluţiile tehnice de tip media au fost altoite pe canoanele kabuki având ca rezultat un Hollywood kabuki.

Maxim de erotism - Lulu de Frank Wedekind. Femeia tuturor bărbaţilor, devoratoarea de amanţi, bolnavă de dragoste şi dependentă de sex, Lulu este erotismul în formă letală.

Actriţa - cameleon - Ofelia Popii. A jucat excelent în FITS Lulu, Mefisto şi Ofelia. Singurul punct comun al acestor personaje ar fi o oarecare vulnerabilitate.

Cea mai elegantă prezenţă - Yuriy Kordonskiy, permanent în culori solare, alb, cărămiziu, galben. Luminos în îmbrăcăminte după suflet.

Cea mai căutată persoană - Yuriy Kordonskiy. I-ar trebui nouă vieţi ca pisica pentru a putea onora toate invitaţiile primite. Apropos, pe motanul lui Yura îl cheamă Mujic.

Cel mai dezamăgitor lucru - locurile goale la spectacolul lui Kordonskiy, Fatherlesness. Să fie de vină faptul că spectatorii nu ar mai fi ajuns la Faust, că era final de festival şi lumea a cam plecat sau că a început campionatul european de fotbal? Probabil toate trei. Plus că titlul era în engleză şi oarecum intraductibil ceea ce a speriat, probabil, spectatorul amator. Nici până acum nu ştiu cum aş putea traduce titlul acesta printr-un singur cuvânt în română...

Cel mai inutil spectacol - Spectacolul lui Gavriil Pinte Astăzi nu se fumează. Nu foloseşte nimănui, nici poetului Iustin Panţa (decât în măsura în care oamenii află cât de cât de el, dar mă îndoiesc că s-a dus cineva după spectacol să îi citească versurile), nici actorilor (chinuiţi de-a dreptul într-o formulă teatrală fără cap şi fără coadă), nici spectatorilor (cei amatori, pierduţi complet pe drum la figurat - asta ar mai fi lipsit să fie pierduţi şi la propriu, deşi nu e chiar imposibil -, iar spectatorii profesionişti au fost pierduţi în estetica neidentificabilă şi fără sens). Oricum, titlul e bun. Astăzi nu se fumează.

Cea mai mare doză de adrenalină - Trupa de dans Vertigo. Şi concept, şi tehnică, şi stil, şi... adrenalină.

Ce ne-a gâdilat urechile în mod plăcut - Glenn Hughes, ex- Deep Purple. Cine n-are bătrâni să facă ciocul mic.

Ce ne-a gâdilat urechile în mod neplăcut - Râs de şobolan al celor de la Teatrul Cameri din Tel Aviv. Muzică cultă contemporană. Sună rău.

Ce ne-a atins de ne-a durut - Viaţa cu un idiot. Zholdak şi demenţa lui de adrenalină. Doar pentru cunoscători.

Cea mai frumoasă replică dintr-un spectacol - "Iartă-mă, iubitule meu, dar nu te mai iubesc" din Viaţa cu un idiot.

Cea mai surprinzătoare scenă - Explozia sticlelor de şampanie, fără intervenţia nimănui, în spectacolul lui Kordonskiy Fatherlessness.

Cel mai ciudat actor - Lola / Lulu, pisica sălbatică împăiată din spectacolul lui Radu Afrim povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele.

Cea mai neaşteptată absenţă - Radu Afrim însuşi, chiar de ziua lui. Da-i frumos aşa ceva?

Ce am mâncat - oaia din spectacolul lui Pippo Delbono, Urlo.

Meniul zilei - ciorbă á la grec, piept de pui cu sos de hrean, limonadă, cafea.

Meniul nopţii - mici şi bere / vin alb, sec

Cea mai mare restanţă - Aura Gaidarji, coordonator programe, care n-a avut timp de-o ciorbă în festival. Se reportează pentru la anul.

Cel mai mare regret - că s-a terminat.

Cea mai mare speranţă - că va fi şi la anul.

Pa.