Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2008
Şase piese de teatru: nici una nu e genială, dar toate sunt interesante. La Sibiu, teatrul înseamnă şi text, nu doar imagine.

Una dintre secţiunile cele mai productive ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cea a spectacolelor lectură rezistă prin încăpăţânarea organizatorilor. Dincolo de aplauzele obţinute de trupele care împânzesc locurile unde actorii pot juca şi spectatorii pot privi, în liniştea bibliotecii se citesc texte neîncercate, al căror farmec e uneori greu de descifrat din lectura "albă" a unor actori care se feresc (aşa cere convenţia genului) să fie interpreţi. Selecţia este adeseori contestată, iar efectele ei sunt departe de a fi imediate: noutăţile din dramaturgia românească sau mondială nu sunt preluate imediat de către teatre şi acestea sunt argumentele vehiculate de vocile sceptice, pietre de moară care atârnă de orice iniţiativă care ambiţionează să schimbe ceva. A nu face nimic e mult mai comod decât încercarea de a înfăptui.

Răsfoirea masivelor volume cu textele tipărite prilejuieşte însă concluzii mai stenice: încetul cu încetul piesele propuse sunt jucate şi chiar dacă nu ar fi aşa, cunoaşterea dramaturgiei contemporane mobilează un peisaj perceput ca neprietenos. Aşa că mândria cu care directorul Festivalului, prof. univ. dr. Constantin Chiriac prezintă Antologia spectacolelor-lectură este pe deplin îndreptăţită: "Este cea mai importantă luptă pe care o dăm an de an, ca tiparul să aducă la lumină glasul dramaturgului ce are nevoie de plăsmuirea lui aievea pe scenă".

Aşa cum o prezintă Antologia anului 2008, dramaturgia vorbeşte cu lacrimi în gât, trist dacă nu disperat: stare de spirit generală, comună autorilor români şi celor de aiurea. Lumea acestei dramaturgii e populată de personaje logoreice, care constată reaua orânduire a lumii şi a familiei, în drame casnice sau cosmice. Discursul fiinţelor marginale, neadaptate nu pare mult diferit de cel al fiinţelor aşezate în cadrele limitate ale ordinii sociale: toţi s-au instalat în disperare şi vorbesc la nesfârşit despre neputinţa de a comunica. Personajele din Malaga de Paul Edmond se pot foarte bine înţelege cu cele ale Ioanei Bogdana Jucan din Angajat la stat: unii stau într-o gară unde trenurile nu merg din cauza grevei feroviare, aşteptare folosită pentru a mânui arma de luptă a adevărurile neplăcute; ceilalţi îşi duc luptele în tranşee, ura e calmă, dar eficientă. Şi dacă Paul Edmond alimentează conflictul prin evocarea unor meschinării tot mai penibile, dotându-şi personajele cu egală inteligenţă, Ioana Bogdana Jucan vrea să se situeze deasupra lor, prin viziune satirică. Amintind uneori de dramaturgia lui Teodor Mazilu, piesa eşuează acolo unde adiţionează ceea ce ar putea fi segmentele unei emisiuni de divertisment fără a controla întregul.

Tot în spaţiul familiei se desfăşoară şi drama scrisă de Zadok Zemach, Fisuri în beton. Abstracţie făcând de dramele ţării, dramaturgul israelian construieşte o discretă tragedie familială: părinţii nu-şi înţeleg copiii, copiii nu vor să se integreze în lumea părinţilor, dar ambele lumi au aceeaşi inconsistenţă. Un univers care rimează cu cel descris de dramaturgul britanic Sean McLoughlin unde iubirea celor doi tineri este învinsă de forţele întunecate din ei înşişi: violenţa, dependenţa de droguri.

Nu lipsesc, nu aveau cum să lipsească textele-enigmă, literatura dramatică scrisă pentru a deveni spectacol, imagine, cea care oferă eventualului regizor libertatea de a fi genial: Occident de Remi de Vas şi Spaţiul furios de Valère Novarina, texte cu o mare încărcătură poetică şi cu puţine repere inteligibile în ceea ce priveşte conflictul sau desfăşurarea acţiunii.

Valentin Nicolau, dramaturg român cu biografie scenică importantă e prezent cu o dramă - Taina îngerilor - unde multiplele înfăţişări şi produse ale Satanei încearcă să-l înfrunte pe Creator. Nu reuşesc.

Lipsesc din acest volum date despre autori, naţionalitatea se lasă doar ghicită din texte, prin diferite referinţe din replici.

Toate aceste impresii aşteaptă cu nerăbdarea verificarea lor prin spectacol.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus