Jurnal de festival - Prima zi - FITS 2008

Ca anul trecut, ca acum doi ani şi ca în fiecare primăvară de vreo zece ani încoace, sfârşitul lui mai mă prinde la Sibiu. La Festivalul Internaţional de Teatru, ca tot românul amator de performance. Nu ştiu exact dacă nu cumva apetenţa pentru Sibiu - oraş cu toate ale sale nu este cumva mai mare decât cea pentru teatru, nu m-am decis dacă îmi place mai mult atmosfera de joc peste tot, de ceva care se întâmplă în orice colţişor şi care te ajută să fii treaz la cinci dimineaţa în faţa unui pahar cu vin. Plus prietenii cu care mă văd o dată pe an, la Sibiu, nopţile, în clubul festivalului, deşi locuim cu toţii în oraşul-canibal care este Bucureşti. Nu ştiu ce mă atrage, dar îmi place. Anul ăsta Sibiul pare mai aglomerat ca niciodată, dar hotelul din Parcul sub Arini în care stau îmi dă destul spaţiu de respirat pentru ca tendinţele mele claustrofobe să fie atenuate.

FITS a început anul ăsta în trombă la propriu (cu un spectacol într-un autobuz, Astăzi nu se fumează în regia lui Gavriil Pinte, despre care voi scrie când o să-l văd) şi la figurat, cu Sare, spectacolul regizat de Eugenio Barba la teatrul său din Danemarca, Odin. Pentru "fiţoşii de la presă", cum cu drag mi-a spus Aura Gaidarji, omul care se ocupă de toate (asta ca să nu trec tot felul de titulaturi care ascund adevărul şi anume că aici, la Sibiu, un număr mic de oameni fac tot festivalul), Barba ar fi trebuit să fie un must. A fost oarecum, lumea a venit să vadă şi a constatat că italiana nu este numai ce am învăţat din La Piovra. Io sono italiano vero e valabil pentru Celentano, Barba e un pic mai complicat. Lipsa traducerii (e una dintre puţinele piese netitrate) ne-a limitat mult înţelegerea spectacolului, altminteri special pentru privitorul român. S-a lucrat mult cu vocea, de fapt întreg corpul actriţei a fost contorsionat la maxim, fiecare fibră a vibrat puternic, dar cu nuanţe, mâinile şi picioarele ei au căpătat expresivitatea unui întreg, iar chipul extrem de mobil a fost ca un album fotografic cu portrete. Într-un spaţiu mic, o actriţă şi un instrumentist (s-au folosit mici instrumente cu coarde, delicate şi stranii) au creat o călătorie (imaginară?) a redescoperirii de sine. Spaţiul interior al personajului feminin este clar delimitat printr-un cerc de sare, sarea funcţionează ca un fir al Ariadnei, iar la final, cortina de sare este locul în care personajul "eşuează" la capătul demersului iniţiatic. Cum, repet, subtilităţile limbii italiene ne-au scăpat celor mai mulţi dintre spectatori, e dificil de corelat sensurile textului cu cele ale imaginilor aşa că dincolo de a reda părerea unui vorbitor curent de italiană care a apreciat că spectacolul avea umor şi că era inteligent realizat e cam greu de spus ceva. Scenariul este o adaptare a unui roman epistolar al lui Antonio Tabucchi, dar ceea ce face special spectacolul lui Barba este această detaliată aplecare spre componentele principale ale jocului dramatic prin folosirea intensă a calităţilor actorului: corp şi voce. De asemenea, sunt detalii de recuzită admirabile (un alambic care este asamblat şi pus în funcţiune, componentele fiind adunate dintr-un munte de sare) folosite surprinzător. Amprenta lui Jerzy Grotowski se simte la Barba în învestirea cu teatralitate a obiectelor şi interpretarea elegant-picturală a actriţei.

Tot la spectacolul lui Eugenio Barba s-a dat în stambă la propriu şi spectatorul român. Lipsa de civilizaţie nu ne trece de vreo două mii de ani, opincari am fost, opincari rămânem. Unui domn care scrie/citeşte/se învârte în lumea teatrului i-a sunat telefonul mobil de vreo patru ori. Tare, să se audă şi afară. Prima dată nici măcar nu s-a deranjat să încerce să închidă mobilul. După al patrulea apel, actorul-instrumentist a ieşit în faţa scenei, cerându-i domnului să deconecteze telefonul. Actorii nu au mai ieşit la aplauze. Nu le-a cerut nimeni scuze. Obrazul gros ne face mai puternici.

După Barba, am ales un spectacol de dans, Romeo şi Julieta realizat la Israel Ballet. FITS are de toate pentru toţi de ani de zile într-o încercare de a mulţumi pe toată lumea. Uneori lucrul ăsta se răzbună şi toţi sunt nemulţumiţi. De la elitismul lui Barba la baletul clasic până la oboseală e loc pentru toate gusturile. Romeo şi Julieta era mult prea old fashion pentru a fi suportabil, de la decor şi costume până la interpretarea propriu-zisă. Nici faptul că a lipsit orchestra, înlocuită de un CD care se auzea prea tare în boxe nu a fost de ajutor.

Moldovenii de la Zdob şi Zdub au concertat în Piaţa Mare din Sibiu şi se pare că au făcut-o bine. Am prins doar bisul, un cântec de tăiat venele la patru dimineaţa care nu prea s-a brodit cu focul de artificii de deschidere de eveniment. Cele vreo 20 de minute de artificii au şters însă orice impresie negativă, asta dacă nu punem la socoteală durerea de gât pricinuită de uitatul în sus:).

Asta a fost o variantă de primă zi. De altfel, îţi trebuie o hartă ca să faci programul, se joacă prea multe spectacole în acelaşi timp pe durata întregii zile deci FITS al meu are şanse să nu coincidă cu FITS al oricui altcineva. E şi ăsta farmecul FITS.


VIP-uri pe strasse

M-am întâlnit cu Andriy Zholdak pe stradă. Masiv şi cu nelipsita codiţă/şuviţă. Aterizase la propriu de vreo două ore în Sibiu şi se grăbea să vadă spectacolului lui Silviu Purcărete, Lulu. A simţit energie pozitivă din partea mea. Aşa mi-a zis şi anul trecut. O fi ştiind ucraineanul ceva pentru că imediat i-am spus că voi merge să văd a treia oară spectacolul său Viaţa cu un idiot. I-am întors complimentul cu un adevăr: spectacolul său rămâne favoritul meu din stagiunea trecută.


Clubbing sub clar de lună

Miezul nopţii în clubul festivalului, adică în curtea interioară a teatrului. Lume puţină (e doar prima seară), dar bună. Purcărete şi echipa de la Lulu, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi frumoasele actriţe din spectacol. Dragoş Buhagiar cu o carafă de vin pentru toată masa. Actorii sibienii şi cei de-ai casei. Probabil se vor anima lucrurile din seara următoare. Vine şi Yura Kordonskiy astăzi.

PS: Ai chef să scrii ceva despre un film de la TIFF sau despre o piesă de la Sibiu? Scrie despre ea în cel puţin 5 rînduri (în word, cu diacritice) şi trimite fişierul rezultat la [email protected] pentru ca părerea ta să apară pe LiterNet. Spune şi altora ce ţi-a plăcut şi ce e de evitat!