Patru filme, în mare parte bune - TIFF 007 (2)

Eram destul de posomorît aseară, după o zi în care am avut un singur plus adevărat, Haneke. În rest m-am învîrtit suficient de prost încît să nu prind vreun film deosebit. Însă azi am recuperat şi în ceea ce priveşte vizionările şi în cea ce priveşte distracţia dintre ele - fiind foarte bine-dispusă, Ioana m-a ţinut cu gura căscată de rîs toată ziua. Asta a picat la fix, că două dintre cele patru filme văzute au fost destul de intense la capitolul dramatism.

Am început ziua cu An American Crime, un film care nu impresionează prin forma expunerii, ci prin subiectul expus. Dintru început filmul menţionează că aduce în graniţele sale realitatea în cele mai mici amănunte - prezintă o crimă teribilă din anii 60, pe care o detaliază conform declaraţiilor date de cei implicaţi în procesul care a soluţionat juridic istoria respectivă. Filmul îşi expune cazul în prezent - ca desfăşurare a procesului - dinspre care, plecînd de la depoziţia fiecărui inculpat, printr-un flashback, avem imaginile a ceea ce trebuie să fi fost scurta şi nefericita viaţă a Sylviei Likens (interpretată excelent de Ellen Page). Membră a unei familii cu probleme, în care părinţii hotărăsc să plece împreună într-o călătorie în care să îmbine munca şi distracţia în speranţa că vor recupera şi repara un trecut nereuşit, Sylvia, împreună cu sora sa, Jenifer, sînt lăsate în grija lui Gertrude Baniszewski, o casnică, mamă a patru copii. Între fiica sa mai mare şi Sylvia se naşte un conflict pe care Gertrude îl va arbitra. Ea hotărăşte că trebuie să îi dea o lecţie Sylviei, lecţia devine finală. Drumul Sylviei spre un tărîm mai luminat este presărat cu toate chinurile şi umilinţele posibile: ardere cu ţigara, curele pe spate, violare cu sticla de coca-cola, bătăi primite în mod repetat de la tinerii localităţii, gravură pe trup cu un ac de siguranţă înroşit. An American Crime e un film care merită văzut dacă nu cunoaşteţi cazul respectiv. Pentru informaţie, care devine instantaneu problemă de conştiinţă, povestea din filmul lui Tommy O'Haver merită parcursă. Însă odată ştiut cazul real, nu cred că mai sînt motive care să recomande serios vizionarea acestui film.

Acelaşi lucru nu poate fi spus despre El Espiritu de la Colmena (Spiritul stupului), filmul realizat de Victor Erice în 1973, proiectat la Arta în faţa unei săli umplute la maximum, în cadrul reprizelor 3x3 din TIFF. Era unul dintre must-see-urile festivalului, un proiect în care e vorba despre misterul şi magia cinematografiei. Mister - din perspectiva copilandrilor care, într-un cătun spaniol, la finele anilor 30, aşteaptă cu sufletul la gură proiecţiile cinematografice săptămînale de la primărie. Magie - ca bucurie de a vedea cum misterul de mai sus e construit şi întreţinut pe ecran. Ana şi Isabel, două surori de aproximativ 7 ani, văd Frankenstein-ul realizat de James Whale. Impresionate de eroul filmului şi mînate de dorinţa de a afla dacă personajele filmului - micuţa Maria şi Frankenstein - sînt în viaţă, cele două fete încheagă o discuţie despre sensul cinematografiei şi despre posibilităţile sale de mediere între realitate şi ficţiune (cinemaul arată cu adevărat minunat prin ochii acestor fete!). În urma conversaţiei, Ana începe să construiască realitatea în mod cinematografic. Viaţa ei devine un basm în care ba salvează proscrişi, ba îl emoţionează pe Frankenstein. Ficţiunea (cît se poate de reală a) fetei devine filmul pe care-l urmărim, un mise-en-abîme inteligent, emoţionant.

De la Arta am trecut la Victoria, unde în fiecare seara vor fi prezentate filmele din competiţia oficială. Primul intrat a fost Lake Tahoe, realizat de Fernando Eimbcke. Cine e prezent la Cluj şi nu a văzut astăzi filmul, mai rulează miercuri, orele 13, la Republica; nu trebuie ratat! În ceea ce priveşte realizarea, filmul combină detalierea temporală neorealistă cu observaţia de tip Big Brother via Der Siebente Kontinent (Haneke) - dintr-un punct imobil, în cadru general sau în focus, este înregistrat un plan-secvenţă, despărţit printr-un consistent ecran negru de un alt plan-secvenţă cu o ţinută identică din punct de vedere tehnic. Cu umor delicat, filmul înfăţişează douăzeci şi patru de ore din viaţa unui tînăr mexican, perioada maturizării sale complete, pe un fir epic deschis de un uşor accident de maşină, pentru reparaţia căreia va consulta o serie de "specialişti" locali care-l vor însărcina suplimentar: pentru a-şi atinge scopul, tînărul va trebui să plimbe un dulău nărăvaş, să îngrijească un bebeluş însoţit de tînăra sa mamă, să suporte apucăturile Zen ale unui fan Bruce Lee, ori vorbele pline de duh biblic ale bunicii "maestrului" Zen cuprins de patima kung fu.

Ultimul film al zilei secunde, tot în competiţie, Sügisball (Balul de toamnă), o producţie estoniană semnată de Veiko Ounpuu. O mamă singură luptă pentru a-şi creşte fiica şi ţine piept fostului său bărbat şi peţitorilor actuali, un tînăr arhitect se mobilizează pentru a se despărţi de iubita sa; fiindcă este părăsit de prietenă, un scriitor este ajunge în pragul sinuciderii; un garderobier îşi măreşte lista cuceririlor de o noapte, iar un bătrîn frizer încearcă să ademenească fetiţe cu diverse "atenţii". Poveşti care se intersectează. O privire înspre societate, viaţă, visuri, într-o abordare bine articulată, care desenează pe buzele privitorilor zîmbete dulce-amare. Un film care merită văzut! Provine dintr-un spaţiu cinematografic exotic, prezintă personaje prinse într-o devenire locală şi, prin dozaj (melo)dramatic, ştie să transforme poveştile lor într-unele universal valabile.