AperiTIFF / mai 2008
Festivalul TIFF 2008
Import-Export. Sau Orient-Occident şi viceversa. Sau o tînără ucraineancă săracă venită în Austria în căutarea unei vieţi mai bune şi, respectiv, un june pierde-vară plecat cu odiosul lui tată vitreg exact în sens invers, prin Est, în călătorie de afaceri&"distracţie".

Pe compatriotul cam la fel de controversat al lui Michael Haneke, Ulrich Seidl, l-aţi putut descoperi la primul TIFF cu Hunstage (2001) şi aprofunda în anul următor cu documentarul Jesus, Du weisst. Import/Export e primul lui film de ficţiune în mai bine de 7 (!) ani şi îi va oripila garantat pe cei mai slabi de înger, cu inventarul lui de cruzimi, genitalii exhibate, umilinţe (mai ales sexuale) şi brutalitate ce punctează istoriile paralele dar de sens (şi miză) contrar(ă) - în care Vestul umblă marcat de vacuitatea consumist-hedonistă, iar Estul îşi poartă încă urmele unei spiritualităţi adînc înrădăcinate.

Ca întotdeauna, la umanistul deghizat în mizantrop care e Seidl, mesajul e, pentru cei care vor să-l citească, un semnal de alarmă (extremist, dar onest) privind indiferenţa şi dezumanizarea tot mai accentuată a lumii contemporane.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus