Ziua Doc'n'Roll la TIFF 2008

TIFF-ul e la ediţia 007, Doc'N'Roll, secţiunea care şi-a propus să ne aducă mult mai aproape legendele şi ciudăţeniile muzicale contemporane, e abia la a 3a, dar vine tare din urmă. A început mai modest (4 titluri), dar bubuitor (cu Some Kind of Monster) în 2005, ca "Rockumentar" pentru a se preschimba începînd din 2006 în D'n'R. Care a tot crescut de atunci.

Iar amploarea fără precedent de acum (11 titluri!) se datorează în mare măsură insistenţelor şi eforturilor celor de la HBO care, credeţi-ne, chiar au făcut tot ce se putea pentru a sprijini cea mai cool secţiune a TIFFului.

E dificil să nu începi să trepidezi cînd auzi de documentare muzicale. Mai ales cînd acelea se concentrează asupra cîtorva dintre cele mai interesante, iconice, singulare figuri ale culturii pop. Cu doza de (ne)seriozitate aferentă. Drept care vă recomandăm răspicat să vă petreceţi Ziua Copilului nu în parc sau la îngheţată, ci, indiferent de anii adunaţi în buletin, să lăsaţi un pic liber măcar adolescentul dependent de sunete şi ritmuri din voi şi să vă înfundaţi pînă tîrziu în noapte în Cinema Arta, ca să vedeţi o zi întreagă de portrete-concerte-manifeste-evocări... De la inclasabila Patti Smith (Dream of Life - Trailer) la cel puţin la fel de influentul Lou Reed cîntîndu-şi Berlin-ul, trecînd prin amuzamentul decerebrat al unor Red Hot Chili Peppers, încrîncenarea unor veterani ai protestelor într-o ţară aflată iar în război şi/mai ales cu ea însăşi - CSNY/ Déjà vu - anarhia totală ca formă de refuz a normalizării (Weltrevolution) şi, nu în cele din urmă, o evocare tandru-întrebătoare a lui Joe Strummer, The Future Is Unwritten.



Dar s-o luăm metodic. E greu de găsit o modalitate mai frumoasă de a îţi începe dimineaţa (10.30) decît ascultînd cadenţa sacadat/ incantatorie a vocii lui Patti Smith povestindu-şi în frînturi, amintirile, tinereţea, prietenii şi eroii dispăruţi - de la William Burroughs la fotograful care a imortalizat-o incomparabil, inclusiv pe coperta albumului Horses, Robert Mapplethorpe - locurile şi oamenii apropiaţi, cîntînd, pictînd şi recitîndu-şi poemele. Totul bricolat de regizorul-fotograf Steven Sebring din mulţi ani şi nenumărate ore filmate.

Apoi, la 12.30, RHCP: Untitled Documentary - pentru că nu e nevoie de vreunul cînd vorbim despre una dintre cele mai bine vîndute mărci de entertainment muzical ale ultimului deceniu. Dacă vă plac RHCP şi vreţi să pătrundeţi pînă în intimităţile profunde (la propriu) ale trupei, dacă vreţi să vedeţi ce e în spatele unora dintre cele mai colorate videoclipuri rock din lume şi, nu în ultimul rînd, pur şi simplu dacă vreţi 75 de minute de divertisment pur, acesta e unul dintre filmele care nu trebuie ratate la această ediţie de TIFF.

Schimbare de ton, apoi, cînd Neil Young (şi regizor) narează, în CSNY/ Déjà vu (15.00), aventurile proaspăt reuniţilor Crosby, Still, Nash & Young pentru un turneu ("Freedom of Speech") şi o nouă filă din revolta lor împotriva unui sistem ce începe să dea semne crescînd-represive. Iar reacţiile audienţei, mai ales prin statele tradiţional republicane, merg de la hilar la înspăimîntător. Plus că reporterul de front Mike Cerre îi însoţeşte şi obiectivează pe traseu.

17.30 e momentul Revoluţiei mondiale, cea mai provocator/ scandaloasă intrare a secţiunii, portretul vienezului Stefan Weber şi al trupei sale, Drahdiwaberl (care a trecut deja de 40 de ani şi nu dă semne de oboseală), amestecînd pirotehnii şi destrăbălări scenice, cameleonisme à la Zappa, spirit punk şi variaţiuni blues. Plus o poveste neconvenţională cu o găinuşă zisă Hilde.

Despre Joe Strummer: The Future Is Unwritten (20.00) chiar nu are rost să vă spunem nimic, numele acestui simbol punk (şi nu doar) ar trebui să fie suficient. Ca şi vocea lui, luată din fascinantele programe radio de care s-a ocupat o vreme.

Iar încheierea noptatecă (22.30) a serii muzicale e, credem, perfectă şi ea - Lou Reed's Berlin, i.e. aproape o oră şi jumătate de planuri apropiate, în clar-obscur, punctate de ceva viniete eterice, în care patriarhul underground şi avangardist îşi cîntă mult neînţelesul album despre drogaţi înamoraţi, dependenţe şi abuzuri. Filmat de Julian Schnabel... Drept care, o dată ce Lou va fi sfîrşit bonusul Sweet Jane şi sala lui se va topi în negru (iar a voastră se va lumina), puteţi porni spre casă păşind în oricare dintre ritmurile zilei.



(Carmen Mezincescu feat. Toma Peiu)