Problema cu ţânţarii... în ţara TIFF

Întorcându-mă duminică seara (1 iunie 2008), cu Alex Leo Şerban, pe lângă sediul PD-L, ne-am adus aminte că au fost alegeri şi că la Cluj a ieşit PD-L-ul pentru că strigau oamenii la etajul unu şi scuturau steaguri. "Ce ciudat. Parcă ar fi alegeri în altă ţară", a spus Leo. Drept îi. Suntem în ţara TIFF.

Tocmai ieşisem de la un film din competiţie şi înfulecasem la botul calului nişte aripioare de pui. Despre Zona (regia Rodrigo Pla, producţie Spania-Mexic), a circulat prin telefonul fără fir zvonul că e foarte bun şi că are şanse la un premiu. Prin urmare, era destul de multă lume, suficientă cât să umple sala de la cinematograful Victoria.

Într-adevăr, Zona e un film reuşit, care, în ciuda unor note uşor forţate care ţin de poveste, e o convingătoare cronică - aproape ireală - a unei societăţi în care diferenţele dintre clasele sociale sunt atât de drastice încât anulează umanitatea.

Trei tineri săraci pătrund într-o noapte într-un cartier rezidenţial relativ autonom, apărat de sărăcia din jur prin garduri înalte şi camere de luat vederi. Ucid o femeie pe care vroiau s-o fure, iar doi dintre ei sunt omorâţi de locuitorii care, din greşeală, ucid şi un paznic, acoperind apoi incidentul. Un adolescent, Alejándro, îl descoperă pe supravieţuitor în pivniţa vilei şi, după ce e convins că e nevinovat, încearcă să-l ajute să fugă. Maturii îl vor omorî pe supravieţuitor în bătaie, după ce şeful poliţiei încheiase o înţelegere prin care, în schimbul autonomiei lor, locuitorii acceptă să facă o donaţie consistentă poliţiei.

Mai devreme văzusem un film mult mai reuşit, mai interesant şi mai original, la care sala de la Victoria nu fusese însă plină. Se numeşte Problema cu ţânţarii şi alte povestiri şi e un documentar realizat de un cunoscut cineast bulgar, Andrei Paunov. Filmul a fost premiat anul trecut la Karlovy Vary, iar autorul e cunoscut în afara ţării sale mai ales pentru Giorgi şi fluturii, premiat la IDFA (Festivalul de film documentar din Amsterdam, cea mai importantă competiţie de gen din Europa).

Problema cu ţânţarii... a fost prezentat la TIFF în secţiunea Supernova (care cuprinde filme cunoscute, premiate sau/şi semnate de regizori cu mai mult de două filme la activ). Localitatea Belene, de pe malul Dunării. Problema numărul unu: cea a ţânţarilor. O femeie îi ia cu aspiratorul, un vânător se laudă că i-ar putea împuşca, în vreme ce copertele filmului sunt constituite din secvenţe poetice de-a dreptul, suprarealiste, cu o maşină care împrăştie soluţie împotriva insectelor - o trenă de fum alb, gros şi ireal, prin care copiii fug ca prin nămeţi, şi pe care maşinile o traversează parcă trecând dintr-o parte a lumii în cealaltă.

De fapt, dincolo de poetic şi de ironie, problemele sunt altele. Zona e săracă, odinioară se ridicase aici o uzină atomică, perspectivele de altădată - cu sute de muncitori cubanezi (din care a rămas unul singur, care sculptează animale în lemn, inclusiv o şopârlă care a călcat pe o mină!), cu şi mai mulţi muncitori locali - sunt acum reduse la zero.

Tot aici există şi o închisoare, care odinioară îi adăpostea pe cei care erau împotriva regimului comunist (una dintre gardiene a fost judecată şi, bolnavă de Parkinson, s-a sinucis în timpul filmărilor) şi o tabără NATO (cu soldaţi care, atunci când sunt întrebaţi de ce au intrat în armată nu ştiu ce să răspundă.). Fostul primar, cu care se mândresc locuitorii, a fost cadru de conducere în Securitate şi acum e un vânător priceput (îl vedem armându-şi puşca de pe vremea Stalingradului, dar şi într-o poză de pe când era primar, călare pe un mistreţ mort).

Cu totul diferit de documentarul social în stilul reportajului de televiziune, filmul lui Andrei Paunov, montat inteligent, cuplând ideal poveştile personajelor între ele şi integrându-le într-un peisaj în buza libertăţii (vezi Dunărea), peste care e presărat un umor sărat - face tabloul ideal al unei lumi în care comunismul şi capitalismul au valori confuze. Simţul detaliului e însoţit în permanenţă de acest soi de umor suprarealist şi oarecum amar, care merge mereu pe două viteze.

Belene pare un fel de limb între trecut şi viitor, plin de fumul dens împotriva duşmanului uniform asumat de toţi - ţânţarul despre care se spune că e cât vrabia. Nu comunismul, nu torţionarii, nu societatea de consum sau NATO, nu destinul de a te afla mereu pe uscat, în vreme ce pe Dunăre trec vapoarele scumpe ale pensionarilor germani care zac apatici în şezlonguri. Păcat că cinefilii, probabil prea puţin tentaţi de un film bulgăresc, n-au venit în număr mai mare, pentru că ar fi putut să-l voteze pentru Premiul Publicului (care se acordă unui film din orice secţiune).

Deşi Tudor Giurgiu, preşedintele onorific al festivalului (Mihai Chirilov e director) ne-a dat la deschidere şi prognoza meteo, promiţându-ne 28 de grade până pe 8 iunie, fără ploaie, a plouat deja într-o noapte, iar acum s-a înnorat iar.

Nu poţi organiza totul. Eforturile echipei sunt deja considerabile, deşi e deja a treia zi de festival şi catalogul nu e gata. Cele mai mari greutăţi sunt legate de strângerea banilor, deşi la această ediţie TIFF-ul a devenit primul festival de film din România care a obţinut finanţare prin Programul Media - 35.000 de euro.

Din toţi banii cheltuiţi, festivalul nu-şi acoperă din vânzarea biletelor decât vreo 10%. Dar e un efort care merită, pentru că sunt cozi la bilete, discuţiile sunt pasionante, iar cinefilii veniţi din toată ţara văd filme de dimineaţa până seara, iar noaptea dorm pe la prieteni. Sunt curioasă câţi şi-au adus aminte că azi a fost zi de vot.