Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2008

3x3: Alexandru Tatos - TIFF 2008


AperiTIFF, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre deosebire de colegii săi din 3x3-ul acestui an, Pen-Ek Ratanaruang şi Victor Erice, Alexandru Tatos nu are un palmares impresionant de premii culese pe la Cannes, Veneţia sau Berlin. Iar asta nu pentru că nu ar fi făcut filme bune, ci mai degrabă din cauza unei neşanse istorice: să ne amintim că epoca în care a trăit şi a creat nu a fost una dintre cele mai favorabile pentru PR-ul filmelor româneşti. Fără ambiţiile unor cineaşti auteuri ai perioadei, care alegeau fie să se retragă fie în metafore tip "făcut cu ochiul" şi să îşi camufleze frustrarea provocată de cenzură într-un ermetism manifest, fie să se refugieze în filme calofile asemănătoare "ecranizărilor Hallmark", Tatos a făcut filme sincere şi ne-pretenţioase care, fără a fi perfecte, denotă un stil propriu şi o uşurinţă în naraţiune pe care puţini se mai oboseau să le cultive în epocă.

O filmografie foarte eterogenă nu înseamnă neapărat lipsa unor obsesii - iar la Tatos se vede asta cel mai bine: deşi extrem de diferite între ele, Mere roşii (1976), Casa dintre cîmpuri (1980) şi Secvenţe (1982), reflectă fiecare o preocupare profundă pentru condiţia individului-care-refuză-să-nu-gîndească, deşi e înconjurat de imbecili. Acest personaj-tip nu e neapărat un intelectual - nu vorbim despre Pintilie sau Piţa - ci pur şi simplu cineva care refuză să fie o bovină încălţată cu saboţii sistemului. În Mere roşii e vorba despre un doctor care refuză să pună ierarhia de partid înaintea bunului-simţ. În Casa dintre cîmpuri - "personajul" sînt două la număr: un cuplu (Tora Vasilescu şi Mircea Daneliuc) care se opune unui preşedinte de CAP discreţionar. Iar în Secvenţe (1982) - personajul e, într-un fel, chiar camera de filmat, chiar dacă nu apare în sine în niciun cadru, ci îşi face simţită prezenţa perturbatoare prin intermediul unei echipe surprinse în diferite momente din timpul filmărilor într-un oraş de provincie românesc.

Filmele par astăzi datate şi li se pot reproşa lungimi care fac rabat de la estetica de tip realist al cărei filon se distinge în opera lui Tatos, însă momentele de sinceritate şi personajele în mare măsură autentice lasă o impresie generală mai mult decît favorabilă: cinematograful lui Tatos, chiar dacă nu cel mai consecvent, e respirabil şi viu într-o lume care se sufocă în minciuni şi adevăruri de carton (aşa cum este cea a României '70-'80-iste).

Alexandru Tatos nu a apucat din păcate să treacă prin testul schimbării de lumi din 1989 şi să profite de libertatea cuvîntului, cum şi-ar fi dorit cu siguranţă. Regizorul a murit aşa cum a trăit şi a creat (adică discret), la vîrsta de 53 de ani, în martie 1990, lăsînd în urmă o operă nu prea stufoasă, compusă din cîteva filme care dau de gîndit, un actor-obsesie (Mircea Diaconu) şi un mare semn de întrebare.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Toma Peiu


Alte articole

 Ulei pe pânză la TIFF 2008, Florian-Rareş Tileagă
 Festival. Film festival - TIFF 2008, Andrei Creţulescu, cu SMS-uri de la directorul festivalului Mihai Chirilov
 În culise la TIFF (2008) / Ghid de folosinţă pentru ediţiile următoare, Iulia Blaga
 După 9 ani, concursul de scenarii HBO are o istorie deloc neglijabilă, Cristina Corciovescu
 Cum s-a văzut TIFF 2008 de la AperiTIFF, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer