FITS 2008 - Ziua a cincea

Foarte ciudată vremea la Sibiu. Sunt zile toride de vară şi nopţi reci de toamnă. Vremea seamănă cu spectacolul lui Andriy Zholdak, Viaţa cu un idiot, impetuoasă şi contradictorie. Am văzut spectacolul a treia oară şi e la fel de bun cum îl ştiam. Criza cuplului care se finalizează prin autodistrugere include unul dintre cele mai emoţionante momente din tot teatrul românesc. De o parte şi de alta a uşii, el şi ea, două singurătăţi care nu se mai pot suporta se despart. Acel sfâşietor "iartă-mă, iubitule, dar nu te mai iubesc" este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care o ştiu, e adevărat că una post factum. Spectacolul lui Zholdak este hipnotic, ca un trip coşmaresc care nu se mai termină. Privirea ei dement-agresivă, privirea lui la pândă, ţipătul ei, un Munch multiplicat, multiperspectivat, neputinţa lui, disperarea ei, fericirea tembelă, plânsul crizat, totul creşte înnebunitor, destructiv până la insuportabil. Încă o dată actorii sibieni, uimitor de lipsiţi de spirit de conservare trec limitele jocului dramatic clasic spre confuzia unora dintre spectatorii specializaţi (sîc!). Cristina Flutur face un rol aberant de greu întrucât Soţia este deja pe vârf de criză de la începutul spectacolului. Unde să mai urce? Florin Coşuleţ în rolul Soţului adaugă crizei şi un soi de ne-conştientizare a acesteia, poate o greutate în percepţia rupturii, poate un soi de speranţă inocentă că lucrurile se vor remedia, poate o resemnare că se poate trăi şi aşa. Oricum, straturile senzitiv-senzoriale se sedimentează la Coşuleţ unul peste altul până la compactizare. Vova idiotul este subscris unui naturalism energetic. Cătălin Pătru de-compune personajul în instincte, reflexe, senzaţii şi sentimente primare, facies, gestică şi o tonă de adrenalină. Contrapunctul acestei demenţe scenice este Îngerul, pictural, candid, vulnerabil până la dispariţie. Încă mă mai urmăresc ochii mari, albaştrii ai Emei Veţean. Viaţa cu un idiot este un spectacol pentru personalităţi maladive care simt enorm şi văd monstruos.

Am mers din nou la dans pentru că după atâta teatru convulsiv un spectacol de dans, mai ales contemporan, poate fi de-a dreptul o gură de oxigen. The Misterious Place este un spectacol al companiei japoneze Mademoiselle Cinema. După cum îi spune şi numele, trupa mixează mişcare şi teatru pe clipuri video, în cazul de aseară cu scopul de a corporaliza memoria. Întreaga istorie umană conţinută într-o casă care păstrează amintirea tuturor celor care au trăit acolo este materializată într-un flux memorial polimorf. Cu un început oarecum tradiţionalist, spectacolul se dezvoltă pe parcurs în zona dansului contemporan conceptualizat atât de la modă. Interesant, fără entuziasmul însă celor de la Vertigo.


Clubbing sub clar de lună

A fost ziua lui Cătălin Pătru. La mulţi ani şi la multe roluri! Florin Coşuleţ a adus Mariachi Figueroa la cântat pentru aniversat (că tot se produseseră în festival) aşa că s-a încins o distracţie pe cinste. La masă, trupa de la Viaţa cu un idiot plus colegii din teatrul din Sibiu şi guest stars Silviu Purcărete, Andriy Zholdak şi Yuriy Kordonskiy. Cu ultimul am închis clubul dimineaţa la cinci. E de vină fusul orar, Yura funcţionează încă după ora de la New York.

Spre dimineaţă, o discuţie super interesantă despre sinceritate şi trucuri în teatru cu Ofelia Popii, Elena Popa, Alin Teglaş, Ciprian Scurtea şi Yura. Suntem intelectuali şi la bere:)

PS.: La mulţi ani lui Radu Afrim care a împlinit şi el nişte ani. L-am sunat la trei noaptea, dar regizorul dormea. Afrime, ne vedem la Brăila. Să trăieşti!