Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2008

Prima zi a filmului românesc a fost plină - TIFF 2008


Hotnews.ro, iunie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am ratat joi o recepţie şi o petrecere ca să văd toate cele cinci lungmetraje româneşti programate şi să apuc să scriu câteva rânduri despre ele. În acest an, filmele cele mai aşteptate din Zilele Filmului Românesc sunt Boogie, de Radu Muntean, şi scurtmetrajul Megatron, de Marian Crişan. Dar joi s-au înregistrat mai multe surprize. Şi încep cu cea mai mare - filmul Elevator, văzut şi ultimul, într-o proiecţie cu sala plină, la Arta, şi realizat în trei ani cu un buget de 200 de euro (nu e nici o greşeală, 200 de euro).

A fost o surpriză foarte plăcută, pentru că filmul regizat, filmat şi montat de George Dorobanţu după piesa de teatru a lui Gabriel Pintilei (pusă anterior în scenă tot de Gabriel Pintiliei la Teatrul Luni de la Green Hours), te ţine pe aproape toate cele 85 de minute ale sale. Cel puţin trei prejudecăţi sunt aruncate în aer. Prima că poţi avea un film de 85 de minute într-un acelaşi spaţiu strâmt, cel al unui lift.

A doua, că doi tineri actori pot să ţină filmul, iar Iulia Verdeş şi Cristi Petrescu (rulaţi în spectacolele cu piesa Elevator de la Green Hours) nu au deloc tracul debutantului în lungmetraj. Sunt frumoşi, fotogenici şi talentaţi. A treia, că pentru un film bun trebuie bani mulţi.

Coprodus de Florin Piersic Jr. şi de Alexandra M.Păun, care speră ca la Cluj-Napoca să găsească un distribuitor străin, Elevator nu e Cubul sau Interviu, dar e mult mai original şi mai sincer decât multe alte filme româneşti realizate în ultimii ani cu bugete mult mai mari.

Dacă despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi alte filme minimaliste s-a spus că sunt făcute pe genunchi, ce mai poţi spune despre Elevator? Că a fost făcut pe jos? Românul nu s-a născut doar artist, dar şi artist econom. Ca gospodina comunistă, care găteşte din orice.

A doua surpriză a zilei a fost că Întâlniri încrucişate, debutul în lungmetrajul de ficţiune al documentaristei Anca Damian nu e atât de slab pe cât mă aşteptam (şi nu numai eu). E curat, e bine jucat (regizoarea l-a avut asistent de regie pe actorul Richard Bovnoczki) şi revelează o altă foarte bună actriţă de film, Oxana Moravec (debutându-le promiţător şi pe Diana Cavaliotti, respectiv Ana Maria Moldovan).

Construit pe sistemul lui Occident sau 21 Grams, cu trei poveşti întreţesute, scenariul scris de Anca Damian, sfătuită de Răzvan Rădulescu, are totuşi nişte scăpări de logică şi spre final rezolvă repede, mai mult sau mai puţin inspirat, subintrigile. Dar impresia generală e pozitivă. Cineva mi-a spus înainte de film că Întâlniri încrucişate e un fel de Azucena. Nu e adevărat. E un film mediu de calitate. Ne-am tot plâns că cinematografiei române, mereu pe extreme, îi lipsesc filmele medii. Iată-le, încep să apară.


S-a spus prin colţuri că Mircea Daneliuc n-ar fi venit la Cluj pentru că e supărat. TIFF-ul vroia să-l includă în secţiunea 3X3 cu trei filme mai vechi, cineastul dorea trei recente.

Nu ştiu dacă e aşa, dar la proiecţia cu cel mai cald film al său, Marilena, n-a mai venit nici protagonista, Cecilia Bârbora, ci au fost prezenţi doar cei doi interpreţi masculini - Nicodim Ungureanu şi Serghei Niculescu-Mizil (remarcat de cineast, mai spune mica bârfă, la OTV.).

Inspirat de romanul Marilene, filmul e povestea unei femei cu care toţi bărbaţii vor să se culce sub pretextul că o iubesc. Şi iubitul (Serghei Niculescu-Mizil) care a fost deportat din Canada după patru ani, şi prietenul acestuia (Nicodim Ungureanu) cu care Marilena a făcut între timp un copil, şi inginerul (Cornel Palade) de la fabrica unde lucrează femeia şi căruia aceasta îi lasă în grijă copilul.

Pe Marilena o doare burta, îi e greaţă şi o scapă pipi des (fără să înţelegem dacă e de la bilă sau a rămas iar gravidă), în vreme ce amantul are crampe şi diaree tot filmul, iar iubitul şi inginerul pun mâinile pe Marilena de câte ori împart cu ea acelaşi cadru. Filmul e deprimant, nu pentru că arată o Românie deprimantă, ci pentru că dă impresia că se adresează celor mai bazice aşteptări ale spectatorului. Cheia filmului e dată de imaginea din debut a doi câini prinşi în coitus interruptus. Trist.


Tache, debutul în lungmetraj al basarabeanului Igor Cobileanski (ale cărui filme scurte sunt incluse acum la TIFF în secţiunea consacrată Republicii Moldova) e o comedie de televiziune despre un gropar care, aflând că are cancer şi că se curăţă în două luni, se agită să-şi pregătească înmormântarea şi să pună mâna pe cel mai select loc din cimitir.

Mircea Diaconu e foarte bun în rolul groparului (deşi la sesiunea de întrebări şi răspunsuri şi-a dat nota 7), iar Constantin Drăgănescu şi Gabriel Spahiu îi ţin rangul, dar scenariul Marei Nicolescu (actriţa e şi interpretă) are prea multe poante "de largă respiraţie", reciclând - ca să cucerească publicul - bancuri mai vechi gen "Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta".

Dar Igor Cobileanski "ştie cu filmul". Ştie să facă un cadru, să ţină ritmul din montaj şi, mai ales, cum a spus şi producătorul Cristian Comeagă după proiecţie, are acel simţ al comediei ruseşti de altădată. Are simţul comediei populare. Tache nu-şi pune ştafeta în înaltul cerului.


Ultimul film văzut joi, de fapt primul în ordine cronologică, este documentarul de debut al lui Claudiu Mitcu, Nisipuri, produs de "Wearebasca", firmă de producţie pe care Claudiu Mitcu a înfiinţat-o cu directorul de imagine Andrei Butică şi cu monteurul Cătălin Cristuţiu. Lung de 78 de minute (cam lung, după părerea mea), Nisipuri e un documentar observaţional despre un bâlci care are loc de o grămadă de ani în satul Nisipuri din Oltenia (unde a copilărit autorul.).

S-a filmat de dimineaţă până seara, iar pe ecran vedem pregătirile, bâlciul propriu-zis şi impresiile de după. Intenţia regizorală e onestă şi evidentă - spectatorul alege singur ce părere îşi face despre manele şi agrafe de vânzare versus tiribombe şi şei pentru cai, dar o spectatoare româncă şi unul străin au fost curioşi să afle dacă filmul prezintă un microcosmos al României de azi.


În altă ordine de idei, lumea bună a început deja să sosească de la Bucureşti, fie că are un film în festival, fie ca să se întâlnească cu cei care au filme. I-am văzut prin Cluj pe actriţele Maria Dinulescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu, au venit şi regizorii Călin Netzer şi Gheorghe Preda, iar Radu Muntean et Comp au întârziat datorită traficului.

Oamenii nu par să fie intimidaţi de ploaie (deşi criticul de film Valerian Sava spunea azi, la micul dejun, că "filmul românesc a adus ploaia la Cluj"). Şi a ieşit în sfârşit şi catalogul festivalului.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Ulei pe pânză la TIFF 2008, Florian-Rareş Tileagă
 Festival. Film festival - TIFF 2008, Andrei Creţulescu, cu SMS-uri de la directorul festivalului Mihai Chirilov
 În culise la TIFF (2008) / Ghid de folosinţă pentru ediţiile următoare, Iulia Blaga
 După 9 ani, concursul de scenarii HBO are o istorie deloc neglijabilă, Cristina Corciovescu
 Cum s-a văzut TIFF 2008 de la AperiTIFF, Autori diverşi
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer