FITS 2008 - Ziua a noua

Vremea continuă să ţină capul de afiş la ştirile din Sibiu. Ba e cald, ba plouă şi e frig şi asta de la o zi la alta. Astăzi plouă. Şi nu se fumează.

Teatrul Naţional "Radu Stanca" a avut două premiere la FITS, Lulu şi acest spectacol-poem, Astăzi nu se fumează făcut de Gavriil Pinte în acelaşi stil ca Un tramvai numit Popescu, doar că a schimbat mijlocul de transport. De data aceasta, mergem cu autobuzul, un dric. Pinte încearcă să atragă atenţia asupra poeţilor contemporani care dispar fizic, din păcate, mult prea devreme, aproape neştiuţi şi ca atare, repede uitaţi. Acum este vorba despre Iustin Panţa, un poet mort la 40 de ani într-un accident rutier. Deşi începe în curtea teatrului, spectacolul funcţionează pe principiul labirintului şi continuă într-un autobuz şi apoi în diferite spaţii din Hala Libra-Balanţa. E un soi de iniţiere pe trei planuri, în moarte, în construcţia poemului şi în dragoste. Textul este pur teoretic, filozofic, poetic şi de aici greutatea transformării lui într-un scenariu dramatic valabil pe scenă. Un astfel de tip de text, aproape nereprezentabil, se poate exprima într-o formulă estetică încărcată vizual care să atenueze senzaţia de liric pur. Sau, dacă mergem în direcţia aleasă de Gavriil Pinte, cu un traseu iniţiatic, cu repetiţii obsedante, cu atmosferă sumbră, atunci acest traseu trebuie să fie de-a dreptul hipnotic, repetiţia să urce până la insuportabil, adică totul să fie la extrem. Altfel, repetiţia nu are valoare şi este o simplă şi enervantă de la un punct încolo, redundanţă. Actorii sibieni au făcut încă o dată tot ce au putut pentru a susţine prin joc un spectacol dificil. S-a văzut /auzit dicţie, impostaţie, o ştiinţă a recitării, dar totul fiind pus într-un context atât de greoi şi lipsit de teatralitate, senzaţia a fost că actorii merg în gol. Am remarcat-o pe Cristina Flutur, cum se desprinde cumva de ceilalţi prin energie, cum îi strălucesc ochii cu febră, cum îi vibrează corpul. Sper să dea peste regizori buni. Va ajunge o mare actriţă.

Teatrul Cameri din Tel Aviv, cunoscut românilor mai ales printr-un excelent spectacol cu Hamlet plasat în Israelul zilelor noastre, a adus la Sibiu o operă contemporană. Râs de şobolan este un roman al Navei Semel despre o poveste teribilă a Holocaustului, una din miile de story-uri terifiante, transpusă în operă de Ella Milch-Sherif. Din păcate, întreg spectacolul a avut un aer de-a dreptul neatrăgător. Pe de-o parte, personal pentru mine, asta a fost cauzat de muzica cultă contemporană pe care nu o înţeleg şi prin urmare nu o pot aprecia (deci nu pot spune dacă a fost muzică bună sau nu). Pe de altă parte, povestea şi modul în care a fost scrisă, lucruri inteligibile, au fost un eşec. O fetiţă evreică este dată de părinţi unor polonezi să o ascundă până la sfârşitul războiului, dar familia adoptivă o creştinează şi o închide într-o pivniţă. Micuţa îşi face prieten un şobolan pe care îl botează Stas. De aici, povestea se dezvoltă, dar problema apare din cauza faptului că sunt trei planuri narative. Povestea este spusă de micuţă, acum o bătrână, nepoatei sale, iar totul apare în visul unei fiinţe din viitor, din 2099. De ce aveam nevoie de acest element SF, prost făcut, inutil, supărător şi fals pentru a spune o poveste emoţionantă? Nu ştiu. Oricum, Râs de şobolan a devenit insuportabil la un moment dat aşa că am părăsit sala. Poate după plecarea mea spectacolul se va fi redresat uluitor...


Clubbing sub clar de lună

În această seară a ajuns la Sibiu trupa de la Budapesta, Őrkény István Színház care va juca spectacolul lui Kordonskiy, Fatherlessness (Platonov). Actorii unguri au călătorit 14 ore până la Sibiu din cauza drumurilor în reparaţie din România. Sunt obosiţi şi mâine au spectacol aşa că se retrag repede. Rămân cu o nedumerire: titlul piesei lui Cehov, aşa cum l-a numit o dată autorul într-o scrisoare, este Fatherlessness, adică starea de a fi orfan. Cuvântul există şi în rusă, şi în engleză şi în maghiară, dar care ar fi echivalentul în română? Orfelinitate?!...

Imediat după miezul nopţii în clubul festivalului se lasă cu foc. O trupă din Sibiu dansează cu focuri, unele momente chiar spectaculoase. De exemplu, unul dintre performeri dansează într-un halou de scântei. E ziua mea şi cred că ăsta a fost primul cadou primit.

La 4 dimineaţa când am plecat, petrecerea în club era în toi.